Guvernul a avizat un număr mare de modificări la Codul de Procedură Fiscală, printre acestea fiind măsuri care vizează controalele fiscale, precum introducerea posibilității de a selecta pentru inspecție o anumită perioadă fiscală, dar și schimbări la procedura insolvenței ori eșalonarea la plată, dar și regula că persoanele fizice cu profesii liberale răspund pentru obligațiile fiscale datorate cu bunurile din patrimoniu, ca și cu alte bunuri dacă acestea nu sunt suficiente.
- reglementarea expresă a faptului că un control fiscal efectuat de structurile ANAF sau structurile autorităților administrației publice locale poate consta și în acțiuni de prevenire și conformare
- flexibilizarea regulilor aplicabile în domeniul eșalonării la plată și a regulilor privind plata în rate a bunurilor adjudecate;
- introducerea posibilității garantării obligațiilor fiscale cu scrisoare de garanție emisă de instituțiile financiare nebancare;
- introducerea posibilității suspendării sau neînceperii executării silite, pe o perioadă limitată (45 de zile), când debitorul notifică organul fiscal despre intenția depunerii unei scrisori de garanție/polițe de asigurare de garanție;
- introducerea posibilității de a efectua plata creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central, într-un singur cont unic, printr-un ordin de plată pentru Trezoreria Statului, față de două conturi unice în prezent;
- extinderea Spațiului Privat Virtual, serviciul de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanță, dezvoltat la nivelul MFP/ANAF și pentru alte instituții/autorități publice
- reducerea duratei inspecției fiscale prin crearea posibilității organului fiscal de a selecta, pentru efectuarea inspecției, perioadele fiscale care prezintă risc fiscal;
- introducerea posibilității organelor fiscale de a organiza licitații prin mijloace electronice pentru eficientizarea valorificării bunurilor sechestrate;
- simplificarea procedurii de verificare a situației fiscale personale;
- suspendarea executării actului administrativ fiscal prin care s-au stabilit obligații fiscale principale, are efect și asupra actului administrativ prin care s-au individualizat obligațiile accesorii (accesorium sequitur principale);
- interdicția instituirii măsurilor asigurătorii la debitorii aflați în procedura insolvenței;
- clarificarea unor termene și modalități de comunicare prin mijloace electronice.
Potrivit Finanțelor, specialiștii MFP au desfășurat consultări pe această temă cu reprezentanții Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, Asociației Române a Băncilor, Autorității de Supraveghere Financiară, Uniunii Naționale a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări din România, Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, Patronatului Creditului IFN, EFI Garant Group IFN SA.
Toate măsurile pregătite pot fi văzute AICI
Exemple de modificări
● La art. 8 din Codul de procedură fiscală se propune ca în toate situațiile în care la organul fiscal se depun documentele justificative, certificatele sau înscrisurile redactate într-o limbă străină fără ca acestea să fie însoțite de traduceri în limba română să nu fie luate în considerare de organul fiscal, în considerarea faptului că limba oficială în administrația fiscală este limba română.
● La art. 23 din Codul de procedură fiscală se propune reglementarea unei noi situații de preluare a obligațiilor, respectiv persoana fizică, în nume propriu, preia obligațiile bugetare datorate de aceasta, potrivit legii, din activitățile economice desfășurate de aceasta în mod independent sau profesii libere, precum și din asocieri și alte entități fără personalitate juridică, în cazul în care aceștia au fost radiați din registrele în care au fost înregistrați potrivit legii.
● Se propune ca la art. 47 să se reglementeze regulile privind comunicarea actelor administrative fiscale prin remitere la domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului, precum și refuzul de a primi acte administrativ fiscale în cazul în care comunicarea se face prin această modalitate, similar celor din Codul de procedură civilă, însă adaptate specificului raportului juridic fiscal.
De asemenea, prevederile art. 47 au fost reformulate pentru a asigura mai multă claritate procedurii de comunicare a actelor administrative fiscale emise pe suport hârtie, astfel:
- regula generală de comunicare este cea prin poștă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire;
- dacă această cale nu a avut succes, se aplică regula de comunicare prin publicitate (publicarea unui anunț la sediul și pe pagina de internet a organului fiscal);
- dezvoltarea regulilor cu privire la comunicarea actului administrativ fiscal pentru a permite organului fiscal posibilitatea comunicării actelor administrative fiscale prin remitere la domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului, precum și refuzul de a primi acte administrativ fiscale în cazul în care comunicarea se face prin această modalitate, similar celor din Codul de procedură civilă, însă adaptate specificului raportului juridic fiscal. Măsura are în vedere corelarea modalităților de comunicare a actelor administrative fiscale cu modalitățile de comunicare a actelor procedurale prevăzute de Codul de procedură civilă;
- posibilitatea comunicării actului prin remitere sub semnătură la sediul organului fiscal ori de câte ori se solicită acest lucru de către contribuabil.
● Crearea posibilității anulării, din oficiu sau la cererea contribuabilului/plătitorului, a creanțelor stabilite prin acte administrative care au fost transmise organului fiscal în vederea recuperării și au fost anulate actele de stabilire a creanțelor.
Măsura are în vedere eliminarea problemelor întâmpinate de către organele fiscale centrale care au preluat spre administrare creanțe fiscale sau bugetare stabilite de alte instituții, potrivit legii și necomunicate contribuabilului conform prevederilor Codului de procedură fiscală de către aceste instituții, care au fost contestate în sistemul căilor administrative de atac sau judiciare și soluționate în favoarea contribuabilului/plătitorului.
● Se propune reformularea alin. (1) al art. 67 în sensul eliminării notarilor publici și a executorilor judecătorești din enumerarea categoriilor de persoane care au dreptul de a refuza furnizarea de informații către organele fiscale, având în vedere următoarele:
a) Notarii publici și executorii judecătorești dețin informații și documente relevante din punct de vedere fiscal, privind patrimoniul persoanelor fizice, în speță cele referitoare la contracte de vânzare-cumpărare de imobile (din care rezultă alocări de fonduri ale persoanelor fizice care pot constitui elemente importante pentru stabilirea bazei impozabile pentru impozitul pe venit), documente aferente procedurii succesorale notariale (pe baza cărora se pot
determina, ca surse de fonduri, venituri neimpozabile ale persoanelor fizice – acestea nu se declară organului fiscal), punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii, recuperarea pe cale amiabilă a creanțelor și alte documente cu relevanță fiscală. Aceste informații sunt deosebit de importante în desfășurarea de către organele fiscale a activității de verificare a situației fiscale personale a persoanelor fizice, p
revăzută la Capitolul IV - Verificarea situației fiscale personale de către organul fiscal central al Titlului VI Controlul fiscal din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
b) Conform prevederilor legale care reglementează activitatea notarială, respectiv cele ale
Legii notarilor publici i a activității notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public [art. 3 alin. (1)], iar actul îndeplinit de notarul public, purtând sigiliul și semnătura acestuia, este de autoritate publică și are forța probantă și, după caz, forța executorie prevăzute de lege (art. 7).
c) Conform prevederilor legale care reglementează activitatea executorilor judecătorești, respectiv cele ale Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare, executorii judecătorești sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public [art. 2 alin. (1)] iar actul îndeplinit de executorul judecătoresc, în limitele competențelor legale, purtând ștampila și semnăturaacestuia, precum și numărul
de înregistrare și data, este act de autoritate publică și are forța probantă prevăzută de lege [art. 2 alin. (2)].
Prin urmare, în cazul notarilor publici și al executorilor judecătorești apreciem că interesul public ce caracterizează serviciile îndeplinite de aceste categorii profesionale prevalează asupra eventualelor considerente privind confidențialitatea informațiilor, mai cu seamă în ce privește furnizarea informațiilor relevante către organele fiscale.
● Se propune ca serviciul de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanță (SPV), dezvoltat la nivelul Ministerului Finanțelor Publice/Agenției Naționale de Administrare Fiscală, să fie utilizat și de alte instituții/autorități publice, în scopul comunicării actelor emise către contribuabili/plătitori cât și în scopul depunerii de cereri, înscrisuri sau orice alte documente de către contribuabili/plătitori.
● În vederea asigurării unei mai bune predictibilități a textului de lege, se propune reglementarea la art. 85 a datei de la carecurge termenul de 30 de zile de îndeplinire a obligației de declarare a sediilor secundare de către contribuabili/plătitori în funcție de modalitățile de înființare a sediilor secundare.
Astfel, pentru sediile secundare care se înregistrează/menționează la Registrul comerțului – data înregistrării/menționării, iar pentru alte sedii secundare care nu se menționează/înregistrează la Registrul comerțului – data actului de înființare.
De asemenea, în scopul clarificării, simplificării și diminuării numărului de documente justificative ce trebuie anexate de către contribuabil/plătitor pentru îndeplinirea obligațiilor declarative legate de înregistrarea fiscală, este necesară modificarea prevederilor actuale în sensul de a exonera contribuabilul/plătitorul de obligația depunerii la organul fiscal central de copii ale documentelor doveditoare ale informațiilor înscrise în declarație, în situația în care organul fiscal deține deja documente doveditoare ale informațiilor înscrise în declarație.
● Se propune completarea condițiilor de inactivare/reactivare prevăzute de art. 92 din Codul de procedură fiscală, respectiv în cazul contribuabililor pentru care s-a deschis procedura insolvenței în formă simplificată sau al contribuabililor care au intrat în faliment, respectiv cazul contribuabililor pentru care s-a pronunțat ori a fost adoptată o hotărâre de divolvare, să fie declarați inactivi doar dacă nu își îndeplinește, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligație declarativă prevăzută de lege.
● Se propune modificare art. 116 din Codul de procedură fiscală în sensul clarității textului în ceea ce privește dreptul organului de inspecție fiscală ca în cazul inspecției prin sondaj să selecteze și perioadele fiscale aferente impozitelor, taxelor și contribuțiilor verificate pentru care se configureaza riscul fiscal.
În cazul inspecției exhaustive, având în vedere că practic este imposibil (și ineficient) să fie verificate toate documentele și operațiunile (indiferent de relevanța lor din punct de vedere fiscal) se propune să fie verificate toate perioadele fiscale și în interiorul acestora documentele și operațiunile semnificative.
Totodată, se propune înlocuirea termenului de verificare cu cel de inspecție, pentru a fi în concordanță cu încadrarea reglementărilor în cadrul capitolului referitor la „Inspecția fiscală”, respectiv capitolul I din cadrul Titlului VI al Codului de procedură fiscală.
● La art. 117 se propune extinderea perioadei care va fi supusă inspecției fiscale dacă organul de inspecție fiscală constată indicii privind nerespectarea legislației fiscale ori stabilirea incorectă a obligațiilor fiscale. În acest caz, extinderea perioadei se face cu respectarea dispozițiilor referitoare la rezerva verificării ulterioare.
● Reglementarea la art. 134 a posibilității încheierii, pe perioada unei inspecții fiscale, de către echipa de inspecție fiscală desemnată cu efectuarea inspecției fiscale, a unui proces verbal de control inopinat, ori de câte ori în alte proceduri sunt necesare constatări în legătură cu operațiuni și obligații supuse inspecției fiscale în derulare. Cu alte cuvinte, în situația în care în alte proceduri se pune problema efectuării unor constatări necesare finalizării procedurii respective și care este în legatură cu contribuabilul/plătitorul supus inspecției fiscale, echipa care se află deja în inspecție fiscală este competentă să efectueze și un control inopinat.
● Se propune modificarea art. 138 din Codul de procedură fiscală în sensul eliminării activității preliminare de verificare fiscală prealabilă documentară.
Rațiunea acestei modificări constă în simplificareaprocedurii de verificare a situației fiscale personale. În consecința eliminării activității de verificare fiscală prealabilă documentară, se propune reglementarea emiterii avizului de verificare înainte de începerea verificării situației fiscale personale.
Reglementându-se că solicitarea de depunere a declarației de patrimoniu și de venituri se face prin avizul de verificare, nu mai este necesar a se reglementa un termen de 15 zile pentru cazul în care solicitarea se face pe perioada verificării.
Codul de procedură fiscală stabilește faptul că, la începerea verificării situației fiscale personale, persoana fizică verificată este informată că poate numi persoane care să dea informații.
Totodată, se propune reglementarea modalității prin care persoana fizică supusă verificării poate numi persoane care să dea informații.
În plus, se propune reglementarea modalității de efectuare a verificării în situația în care persoana fizică nu depune în termenul legal documente justificative sau alte clarificări relevante pentru situația sa fiscală și declarația de patrimoniu și venituri, respectiv prin utilizarea informațiilor și documentelor deținute sau obținute de organul fiscal central, potrivit legii.
● Se propune modificarea art. 139 în sensul clarificării textului, astfel în scopul verificării situației fiscale personale, organul fiscal central poate proceda la stabilirea, dacă este cazul, a bazei de impozitare, ajustată pe fiecare categorie de venit, precum și a creanței fiscale principale dar și stabilirea creanțelor fiscale accesorii.
● Se propune modificarea art. 150 în sensul delimitării actelor care se întocmesc de organele fiscale respectiv faptul că procesele verbale constatatoare stau la baza actului de sesizare a organelor de urmărire penală.
● Se propune ca organul fiscal, cu ocazia controlului fiscal, să aibă și acțiuni de prevenire și conformare.
● Se propune a se evita eventualele inechități prin calcularea unor obligații fiscale accesorii în cazul în care organul fiscal comunică contribuabilului decizii de impunere emise în baza unei declarații fiscale după expirarea termenelor de plată prevăzute de Codul fiscal sau alte legi care reglementează creanțele fiscale.
În acest sens, se propune la art. 155 reglementarea unui termen de scadență special, de 5 zile de data comunicării deciziei.
Prevederea urmează a se aplica numai dacă contribuabilul depune declarația fiscală în baza căreia urmează să se emită decizia de impunere în termenul prevăzut de lege.
Subliniem că termenul de 5 zile este corelat și cu alin. (3) al aceluiași articol și care se aplică în cazul emiterii deciziilor de plăți anticipate comunicate după expirarea termenelor de plată prevăzute de Codul fiscal
● Se propune modificarea alin. (5) al art. 158 în sensul stabilirii categoriilor de persoane fizice pentru care certificatul de atestare fiscală poate fi utilizat în perioada de până la 90 de zile de la eliberării.
Astfel, în cazul persoanelor fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere, ori în cazul altor entități fără personalitate juridică, termenul de valabilitate al certificatului de atestare trebuie să fie de 30 de zile, având în vedere faptul că situația fiscală a acestora se poate modifica lunar, astfel încât informațiile cuprinse în acesta trebuie să reflecte situația fiscală actualizată.
● Se propune modificarea alin. (2) al art. 163 din Codul de procedură fiscală în sensul că în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central debitorii efectuează plata acestora într-un cont unic, prin utilizarea unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru obligațiile fiscale datorate.
Acestă propunere are în vedere următoarele considerente:
- volum redus de muncă #i timp din partea contribuabililor pentru completarea ordinului de plată care va cuprinde toate obligațiilor fiscale datorate;
- diminuarea cheltulielilor cu comisioanele bancare aferente documentelor de plată;
- diminuarea posibilității de a gre#i în completarea documentelor de plată,
- diminuarea diferențelor dintre evidența fiscală și cea contabilă a contribuabililor, ceea ce conduce la scăderea timpului afectat pentru efectuarea punctajului dintre contribuabili si organele fiscale, pentru reglarea fișei pe plătitor;
- simplificarea modalităților de corecție a erorilor materiale din documentele de plată întrucât potrivit procedurilor actuale acesta este foarte laborioasă, fiind necesară anularea distribuirii, reîntregirea sumei în contul unic urmată de o nouă redistribuire. Chiar dacă operațiunile se derulează în sistem informatic, aceasta nu se realizează în mod automat, ceea ce conduce la faptul că timpul alocat de către inspectorii fiscali cu analiza acestei operațiuni nu este neglijabil. În plus, ca urmare a acestor corecții sau a depunerii de declarații rectificative fișa analitică pe plătitor este foarte mare și greu de urmărit.
Astfel dobânditorul poate acoperi lipsa documentului prin plata obligațiilor datorate bugetului local. În plus, chiar în situația în care dobânditorul bunului va obține înregistrarea fiscală a acestuia și va acoperi obligațiile datorate bugetului local se poate face oricând constatarea nulității absolute a actului de înstrăinare [art. 1249 alin. (1) din Codul civil] și de orice persoană interesată [art. 1249 alin. (2) din Codul civil].
● Se propune la art. 160 reglementarea modului în care organul fiscal ia la cunoștință despre finalizarea procedurii succesorale și împărțirea bunurilor succesorale, precum șireglementarea modului în care organele fiscale primesc informații din registrele naționale notariale.
În acest context, modul de acces la registrele naționale notariale va face obiectul de reglementare al unui ordin al ministrului finanțelor publice, aplicabil organelor fiscale centrale, precum și al unui ordinal ministrului dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, aplicabil organelor fiscale locale, ambele ordine urmând a fi avizate de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
În plus, se reglementează exceptarea notarilor publici de a solicita certificatul de atestare fiscală în cazul contribuabililor care la data decesului nu au avut alocat codul numeric personal sau în cazul în care se solicită un certificat de calitate de moștenitor.
● Se propune modificarea alin. (2) al art. 163 din Codul de procedură fiscală în sensul că în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central debitorii efectuează plata acestora într1un cont unic, prin utilizarea unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru obligațiile fiscale datorate. Acestă propunere are în vedere următoarele considerente:
- volum redus de muncă și timp din partea contribuabililor pentru completarea ordinului de plată care va cuprinde toate obligațiilor fiscale datorate;
- diminuarea cheltulielilor cu comisioanele bancare aferente documentelor de plată;
- diminuarea posibilității de a gre#i în completarea documentelor de plată,
- diminuarea diferențelor dintre evidența fiscală #i cea contabilă a contribuabililor, ceea ce conduce la scăderea timpului afectat pentru efectuarea punctajului dintre contribuabili si organele fiscale, pentru reglarea fișei pe plătitor;
- simplificarea modalităților de corecție a erorilor materiale din documentele de plată întrucât potrivit proceduriloractuale acesta este foarte laborioasă, fiind necesară anularea distribuirii, reîntregirea sumei în contul unic urmată de o nouă redistribuire. Chiar dacă operațiunile se derulează în sistem informatic, aceasta nu se realizează în mod automat, ceea ce conduce la faptul că timpul alocat de către inspectorii fiscali cu analiza acestei operațiuni nu este neglijabil. În plus, ca urmare a acestor corecții sau a depunerii de declarații rectificative fișa analitică pe plătitor este foarte mare și greu de urmărit.
● Se propune modificarea alin. (9) al art. 165 din Codul de procedură fiscală în sensul reglementării obligației organului fiscal de comunicare a înștiințării privind stingerea creanțelor fiscale doar pentru debitorii care solicită acest lucru, având în vederea faptul că din practica organelor fiscale a rezultat că foarte mulți debitori nu consideră utilă comunicarea unei înștiințări privind stingerea obligațiilor fiscale, din considerentul că au la dispoziție și alte căi prin care pot obține informații cu privire la situația lor fiscală, respectiv solicitarea de la organul fiscal competent a fi#ei pe plătitori, ori accesarea, pe pagina de internet a ANAF, a informațiilor privind stingerea obligațiilor fiscale.
● Se propune reglementarea la art. 173 din Codul de procedură fiscală a faptului că, în cazul creanțelor administrate de ANAF, obligațiile fiscale accesorii se vor comunica contribuabilului/plătitorului diferențiat, în funcție de vechimea, cuantumul obligațiilor fiscale accesorii și starea juridică a acestuia în vederea optimizării utilizării resurselor financiare și umane și orientarea acestora spre recuperarea sumelor cu valori semnificative, care să acopere și cheltuielile generate de emiterea și comunicarea deciziilor princare se individualizează obligațiile fiscale accesorii.
Totodată, se propune ca prin ordin al președintelui ANAF să se reglementeze faptul că pentru contribuabilii aflați în diverse stări juridice, respectiv, inactivi sau insolvabili cu venituri și bunuri urmăribile mai mici decât cuantumul obligațiilor fiscale, comunicarea deciziilor de calcul al obligațiilor fiscale accesorii să se realizeze o singură dată pe an, urmând ca la ieșirea din această stare juridică să se actualizeze obligațiile fiscale accesorii și să se aplice regula generală de administrare.
● Se propune, reglementarea expresă la art. 175 din Codul de procedură fiscală a faptului că prevederile referitoare la modul de calcul al dobanzilor, în cazul impozitelor administrate de organul fiscal central pentru care perioada fiscală este anuală, se aplică și pentru contribuțiile sociale.
● Se propune modificarea alin. (1) al art. 184 din Codul de procedură fiscală în sensul precizării exprese a faptului că eșalonarea la plată se acordă de către organul fiscal central pe o perioadă de cel mult 5 ani dacă sunt îndeplinite condițiile de acordarea a acesteia.
● Se propune ca toate penalitățile de întârziere cuprinse în certificatul de atestare fiscală să fie amânate la plată și anulate la finalizarea cu succes a eșalonării la plată față de actuala reglementare care prevede că se amână la plată în vederea anulării doar penalitățile de întârziere aferente obligațiilor fiscale eșalonate la plată. Astfel, în situația în care un contribuabil înregistrează obligații restante care reprezintă doar penalități de întârziere și dobanzi acesta poate obține practic anularea penalităților de întârziere dacă achită eșalonat dobanzile.
Este de precizat că această regulă nu se aplică situațiilor în care debitorii nu constituie garanții sau acestea sunt insuficiente, cu excepțiile prevăzute de art. 193 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, caz în care, penalitățile de întârziere cuprinse în certificatul de atestare fiscală nu se amână la plată și se includ în eșalonare. Pe cale de consecință au fost modificate prevederile art. 186 alin. (4) și ale art. 208 din Codul de procedură fiscală.
● Se propune reglementarea la art. 192 a posibilității organelor fiscale de a stabili rate variabile, pe parcursul unui an, în funcție de posibilitățile reale de achitare a acestora, în cadrul unei proceduri de eșalonare la plată, având în vedere faptul că unii contribuabili/plătitori, cum este cazul celor care au activități agricole sau a celor din domeniul construcțiilor, au producție sezonieră sau în anumite perioade din an au activitatea productivă întreruptă.
● Se propune prelungirea termenului condiție, de la 90 de zile la 180 de zile, pentru achitarea obligațiilor fiscale care nu sunt incluse în eșalonare, având în vedere faptul că obligațiile fiscale născute în perioada dintre data eliberării certificatului de atestare fiscală și data comunicării deciziei de eșalonare la plată, pot fi în cuantum semnificativ, ceea ce conduce la nerespectarea condiției în termenul de 90 de zile.
În plus, se propune instituirea unui termen în vederea reîntregirii garanției în cazul în care în procedura de eșalonare la plată debitorul solicită modificarea deciziei de eșalonare la plată prin includerea în eșalonare a unor obligații fiscale.
● Se propune modificarea art. 199 în sensul introducerii unui nou alineat care să prevadă faptul că, în cazul contribuabililor care beneficiază de eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale nedeclarate și datorează penalitate de nedeclarare, în cazul pierderii valabilității eșalonării la plată, pentru sumele rămase de plată din eșalonarea să se datoreze doar penalitatea de nedeclarare, nu și penalitatea de 5% prevăzută la art. 198.
● Se propune crearea posibilității debitorului, care a pierdut o eșalonare la plată, de a solicita menținerea acesteia nu o singură dată pe perioada eșalonării ci o dată într-un an de eșalonare, pentru a veni în sprijinul contribuabililor care, din diferite motive, nu îndeplinesc condițiile de menținere a valabilității eșalonării la plată cu consecința pierderii înlesnirilor la plată acordate.
● Se propune modificarea lit. d) a alin. (3) al art. 206 din Codul de procedură fiscală în sensul ca în categoria debitorilor cu risc fiscal mic să intre și aceia care nu au obligații fiscale restante mai vechi de 12 luni comparativ cu actuala prevedere care stabilește un termen de 6 luni. Prin acestă măsură se oferă posibilitatea mai multor contribuabili de a beneficia de eșalonarea la plată în condițiile stabilite pentru contribuabilii cu risc fiscal mic. Este de precizat că în acestă situație eșalonarea la plată se poate aproba pe maxim 12 luni iar garanțiile care trebuie să fie constituite sunt în valoare de minim 20% din sumele care pot face obiectul eșalonării la plată, cu respectarea condițiilor de încadrare în categoria de debitor cu risc fiscal mic.
De asemenea, se propune ca debitorii cu risc fiscal mic să beneficieze și de amânarea la plată în vederea anulării a unui procent de 50% din dobânzile cuprinse în certificatul de atestare fiscala eliberat în vederea acordării eșalonării la plată. Scopul acestei măsuri este acela de creare a unei pârghii prin care debitorii cu risc fiscal mic să achite într1un term
en cât mai scurt obligațiile fiscale datorate, pe de o parte, și pe de altă parte prin această măsură crește gradul de colectare și de conformare voluntară la plată.
● Se propune reglementarea posibilității de a emite scrisori de garanție și de către instituțiile financiare nebancare, întrucât, potrivit art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 93/2009, instituțiile financiare nebancare pot desfășura ca și activitate de creditare, activitatea de emitere de garanții, asumare de angajamente de garantare, asumare de angajamente de finanțare.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 93/2009 instituțiile financiare nebancare au obligația de a se constitui ca societăți comercialepe acțiuni. Organizarea și funcționarea instituțiilor financiare nebancare este reglementată de Legea nr. 93/2009, completate, după caz, cu cele ale Legii nr 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu cele ale Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările ulterioare, sau/și cu cele ale legilor speciale aplicabile în materie.
Instituțiile financiare nebancare ce fac obiectul înscrierii în Registrul general trebuie să îndeplinească cerințele generale prevăzute în Secțiunea 1 a Capitolului II din Legea nr. 93/2009 și în reglementările emise de Banca Națională a României în aplicarea Legea nr. 93/2009.
În plus, în cazul în care scrisoarea de garanție/polița de asigurare de garanție este emisă de o instituție financiară din Uniunea Europeană aceasta trebuie avizată conform normelor bancare de o instituție de credit sau, după caz, de o instituție financiară nebancară autorizată ori societate de asigurare din România.
În cazul în care scrisoarea de garanție/polița de asigurare de garanție este emisă de o instituție financiară din afara Uniunii Europeane aceasta trebuie confirmată conform normelor bancare de o instituție de credit sau, după caz, de o instituție financiară nebancară autorizată ori societate de asigurare din România
● Se propune ca măsurile de executate silită să se aplice diferențiat în funcție de cuantumul și vechimea creanțelor fiscale, în vederea eficientizării activității de executare silită, în sensul direcționării resurselor către acțiunile complexe, desfășurate în vederea recuperării creanțelor cu valori semnificative, acțiuni ce constau în identificarea bunurilor urmăribile, aplicarea sechestrelor, valorificarea bunurilor, etc.
Astfel, pentru creanțele nesemnificative se instituie doar măsuri de executare realizate în procese masive, de regulă informatice (somație, poprire bancară, poprire la terți).
În schimb, pentru creanțele semnificative se instituie măsuri punctuale (sechestru de bunuri imobile, bunuri mobile, atragerea răspunderii solidare dacă sunt îndeplinite condițiile legii), adică măsuri complexe și individuale.
● Se propune la art. 238 alin. (7) din Codul de procedură fiscală, reglementarea posibilității organelor fiscale de a nu sechestra bunuri dacă valoarea acestora este mai mică de 1% din valoarea obligațiilor fiscale încazul în care valoarea obligațiilor fiscale este peste 500.000 lei, pentru eficientizarea activității de sechestrare a bunurilor proprietate a debitorului în procedura de executare silită, în sensul direcționării resurselor către acțiunile complexe desfășurate în vederea recuperării creanțelor prin această modalitate de executare silită și diminuării cheltuielilor de executare silită. În coroborare cuaceastă modificare se propune completarea art. 242 alin. (1) din același act normativ.
● Se propune abrogarea art. 263 – Darea în plată din Codul de procedură fiscală, având în vedere ineficiența acestui mecanism, prin prisma faptului că debitorii nu uzitează de o astfel de modalitate de stingere a creanțelor fiscale, fapt pentru care nu se justifică menținerea, cu caracter general, a prevederilor privind darea în plată reglementate de acest articol.
În mod corespunzător a fost modificat și art. 22 din Codul de procedură fiscală pentru a elimina din modalitățile de stingere a creanțelor fiscale darea în plată.
● În scopul facilitării recuperării tuturor creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală, provenite din săvârșirea de infracțiuni, se propune completarea Codului de procedură fiscală cu „Capitolul XII–Dispoziții speciale aplicabile cazurilor speciale de executare silită”stabilind reguli speciale astfel:
- în cazul persoanelor arestate preventiv sau încarcerate în penitenciar, comunicarea actelor de executare să se realizeaze la locul de detenție;
- în cazul debitorilor aflați în insolvență și pentrucare s-a pronunțat o hotărâre judecătorească în materie penală, să nu se suspende procedura individuală de recuperare a creanțelor bugetare, ci aceasta să continue conform Codului de procedură fiscală;
- să nu se emită titlu executoriu, ci organul de executare să procedeze direct la aplicarea măsurii de executare propriu1zise (poprire, sechestru, etc.) având în vedere faptul că hotărârea judecătorească definitivă pronunțată în materie penală este titlu executoriu, potrivit legii și debitorul are cunoștință deja de existența titlului executoriu;
- să se aplice măsurile de executare silită fără comunicare somației în vederea evitării ca în această perioadă sumele de bani/bunurile să fie ascunse sau risipite, după caz.
● Se propune reglementarea unei sancțiuni pentru nedepunerea de către persoanele fizice, la termenele prevăzute de lege, a Chestionarului pentru stabilirea rezidenței persoanei fizice la sosirea în România, respectiv a Chestionarului pentru stabilirea rezidenței persoanei fizice la plecarea din România precum și pentru netransmiterea de către organul fiscal local a informațiilor prevăzute la art. 60 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, referitoare la bunurile imobile deținute în proprietate de rezidenții altor state membre ale Uniunii Europene.
