Noua conducere a ANAF analizează "oportunitatea, modul de implementare și termenul de finalizare" pentru magazinul online, un proiect anunțat în toamna anului trecut. Pe lângă beneficiile directe pe care magazinul online le-ar fi adus în privința procesului de vânzare a bunurilor confiscate, ANAF miza ca acest proiect să susțină îmbunătățirea percepției contribuabililor față de Fisc și a relației cu aceștia.
ANAF a anunțat, la finele lunii august, că vrea să-și deschidă un magazin online, iar în septembrie a acceptat o propunere pentru construcția site-ului transmisă de firma Blugento din Cluj-Napoca. Dezvoltatorul clujean de soluții eCommerce a oferit ANAF gratuit serviciile pentru dezvoltarea magazinului online.
"În ceea ce privește proiectul viitorului magazin on-line al ANAF, acesta este un obiectiv al Agenției, oportunitatea, modul de implementare și termenul de finalizare făcând obiectul unor analize aflate în derulare la nivelul managementului de top al Agenției Naționale de Administrare Fiscală", a transmis ANAF la solicitarea Profit.ro.
Conducerea ANAF s-a schimbat la mijlocul lunii ianuarie, când postul de președinte al ANAF a fost preluat de Bogdan Stan, în urma demisiei lui Dragoș Doroș, aflat în funcție din martie 2016.
Blugento și-a terminat încă de anul trecut o bună parte din treaba care presupune construcția site-ului, însă magazinului nu a putut fi lansat în prima parte a lunii decembrie, așa cum intenționa inițial ANAF, din cauza unor probleme de legislație. Astfel, legea prevede că orice vânzare efectuată de ANAF este finală, în timp ce cumpărătorii online dispun de un interval de mai multe zile în care au dreptul să returneze produsele achiziționate.
Ceea ce a rămas încă de făcut este încărcarea de produse în site și pregătirea angajaților din depozitele ANAF pentru activitatea de vânzare printr-un magazin online.
În prezent, ANAF vinde bunurile confiscate, sechestrate sau executate silit în magazine deschise în mai multe orașe. Oferta Fiscului e variată: de la băuturi și haine la case și automobile. În cazurile penale în care ANAF urmărește recuperarea prejudiciilor produse statului au fost confiscate inclusiv imobile de mare valoare care trebuie valorificate.
CITEȘTE ȘI O firmă din Cluj se oferă să-i facă Fiscului magazin online, după ce șeful ANAF și-a anunțat intenția. Ce scoate statul la vânzareBlugento utilizează platforma Magento, cea mai cunoscută soluție pentru e-commerce din lume. Oferta înaintată de Blugento către ANAF cuprindea la momentul respectiv: designul grafic al platformei de e-commerce, infrastructura tehnică necesară vânzării unui număr nelimitat de produse, integrarea magazinului online în pagina anaf.ro, posibilitatea de auto-administrare a site-ului, optimizarea pentru motoarele de căutare și altele.