Ministerul Finanțelor anunță crearea a peste 36.000 de locuri de muncă cu ajutoare de stat de 1,85 miliarde euro. În medie, costul este de peste 50.000 de euro pentru un nou loc de muncă

Ajutoarele de stat acordate prin schemele administrate de către Ministerul Finanțelor s-au ridicat până la final de 2025 la 1,85 miliarde euro (9,43 miliarde lei) și au contribuit la investiții totale ale companiilor de peste 4,2 miliarde euro (21,4 miliarde lei), a anunțat instituția. Ajutoarele de stat au contribuit astfel la crearea a 36.090 locuri de muncă, cu un cost mediu de 51.260 euro (261.200 lei la cursul actual).
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Ministerul Finanțelor anunță crearea a peste 36.000 de locuri de muncă cu ajutoare de stat de 1,85 miliarde euro. În medie, costul este de peste 50.000 de euro pentru un nou loc de muncă

Beneficiile pentru economie și buget depșesc, însă, doar crearea de noi locuri de muncă, deși acesta este un aspect important al schemelor de ajutor de stat.

Situația principalelor scheme de finanțare prin ajutor de stat implementate în România este realizată pe baza raportărilor transmise de beneficiari până la data de 31 decembrie 2025 și a fost publicată azi pe site-ul Ministerului Finanțelor.

Impactul social al finanțărilor prin ajutor de stat este unul semnificativ pe termen lung, proiectele susținute ducând la dezvoltarea activităților economice în regiunile mai puțin dezvoltate și la utilizarea produselor și serviciilor furnizorilor locali.

ULTIMA ORĂ Preț mai mic la benzină și motorină, temporar. Ministrul Energiei pune pe tapet reducerea accizei la carburanți, prin țintirea unui ″prag psihologic″ de preț CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Preț mai mic la benzină și motorină, temporar. Ministrul Energiei pune pe tapet reducerea accizei la carburanți, prin țintirea unui ″prag psihologic″ de preț

Schema de finanțare prin ajutor de stat – Hotărârea Guvernului nr.300/2024

Schema H.G. nr.300/2024 pentru stimularea dezvoltării regionale prin investiții cu costuri eligibile peste 50 milioane lei urmărește stimularea creșterii economice prin susținerea investițiilor în tehnologii noi și sustenabile, contribuind la echilibrarea balanței comerciale a României.

Domenii de activitate finanțate: industria farmaceutică, aeronautică, auto, alimentară – fabricare hrană animale și băuturi, chimică și materiale de construcții.

Date centralizate la 31.12.2025:

  • Valoarea totală a proiectelor: 605,23 milioane euro
  • Finanțare aprobată: 283,19 milioane euro
  • Număr proiecte: 15
  • Locuri de muncă asumate: 1.619

Majoritatea proiectelor se află în derulare sau în curs de demarare, reflectând dinamica investițională generată de noul cadru de sprijin.

EXCLUSIV ANAF reorganizează Inspecția Fiscală după model Antifraudă. Planurile de control vor fi date de la centru, după analiză de risc, iar o structură nouă va controla rapoartele de inspecție CITEȘTE ȘI EXCLUSIV ANAF reorganizează Inspecția Fiscală după model Antifraudă. Planurile de control vor fi date de la centru, după analiză de risc, iar o structură nouă va controla rapoartele de inspecție

Schema de finanțare prin ajutor de stat – Hotărârea Guvernului nr.332/2014

Această schemă sprijină companiile care creează locuri de muncă, prin finanțarea parțială a costurilor salariale pentru noii angajați. Este orientată către investiții cu impact major asupra ocupării forței de muncă și dezvoltării regionale.

Domenii de activitate: industria IT, articole textile, auto, alimentară, aeronautică, utilaje electrice și electronice, mase plastice, construcții și materiale de construcții.

Date centralizate la 31.12.2025:

  • Valoarea planurilor de creare locuri de muncă: 554,94 milioane euro
  • Finanțare aprobată: 239,84 milioane euro
  • Finanțare plătită: 98,77 milioane euro
  • Locuri de muncă asumate: 12.213

Majoritatea proiectelor sunt finalizate, cu un grad de realizare de 100%, contribuind semnificativ la ocuparea forței de muncă la nivel regional.

Buget 2026, draft de alocări pe instituții - Apărarea primește 6 miliarde de lei în plus, dar Dezvoltarea pierde 7 miliarde de lei. Bani în plus au și ministerele Sănătății, MAI și Energia, în timp ce Transporurile primesc cu 1 miliard de lei mai puțin CITEȘTE ȘI Buget 2026, draft de alocări pe instituții - Apărarea primește 6 miliarde de lei în plus, dar Dezvoltarea pierde 7 miliarde de lei. Bani în plus au și ministerele Sănătății, MAI și Energia, în timp ce Transporurile primesc cu 1 miliard de lei mai puțin

Schema de finanțare prin ajutor de stat – Hotărârea Guvernului nr.807/2014

Schema urmărește stimularea investițiilor cu impact major în economie, prin finanțarea costurilor eligibile aferente realizării de investiții inițiale. Mecanismul sprijină înființarea, extinderea sau diversificarea capacităților de producție, modernizarea proceselor tehnologice și dezvoltarea de noi unități economice.

Domenii de activitate: industria auto, materiale de construcții, aeronautică, alimentară, chimică și sănătate.

Date centralizate la 31.12.2025:

  • Valoarea totală a proiectelor: 3.087,98 milioane euro
  • Finanțare aprobată: 1.324,75 milioane euro
  • Finanțare plătită: 919,42 milioane euro
  • Locuri de muncă asumate: 22.258
Tăierea primei zile din concediul medical - Noi categorii vor fi exceptate CITEȘTE ȘI Tăierea primei zile din concediul medical - Noi categorii vor fi exceptate

Proiectele sunt finalizate sau în curs de implementare în sectoare precum industrie, energie, sănătate și producție.

Finanțările prin ajutor de stat reprezintă un instrument esențial pentru dezvoltarea economică sustenabilă, stimularea investițiilor private și consolidarea pieței muncii. Ministerul Finanțelor continuă monitorizarea minuțioasă a implementării proiectelor, pentru a asigura utilizarea eficientă, transparentă și responsabilă a fondurilor publice, în beneficiul economiei naționale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2592 +0.0036+0.07 %
1 USD4.5281 +0.0139+0.31 %
1 GBP6.0899 +0.0102+0.17 %
1 CHF5.7371 -0.0061-0.11 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite