Guvernul a adoptat o serie de modificări la programul IMM Invest

Guvernul a adoptat o serie de modificări la programul IMM Invest
scris 5 aug 2021

Guvernul a adoptat un nou set de schimbări la programul IMM Invest, destinat sprijinirii întreprinderilor mici și medii în contextul crizei cauzate de pandemia de coronavirus. Astfel, la determinarea necesarului de lichiditate vor fi incluse atât costurile cu capitalul de lucru, cât și costurile cu investițiile, iar perioada de selecție a beneficiarilor și cea de emitere a scrisorilor de garanție/acorduri de finanțare sunt stabilite până la 31 decembrie 2021.

Pe 30 iunie, Comisia Europenă a aprobat a treia modificare a schemei IMM Invest, pentru prelungirea valabilității schemei de ajutor de stat până la 31 decembrie 2021, respectiv majorarea plafoanelor de ajutor de stat acordate beneficiarilor.

Urmărește-ne și pe Google News

Hotărârea adoptată de Guvern corelează prevederile din legislația secundară aferentă programului, prin introducerea la nivelul normelor de aplicare a  modificărilor aduse printr-o ordonanță de la finele lunii iunie și reglementează situațiile apărute în implementarea programului:

ULTIMA ORĂ DOCUMENT RECTIFICARE BUGETARĂ Ministerul Muncii pierde fonduri substanțiale, primesc în schimb Sănătatea, Finanțele și Ministerul Dezvoltării CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ DOCUMENT RECTIFICARE BUGETARĂ Ministerul Muncii pierde fonduri substanțiale, primesc în schimb Sănătatea, Finanțele și Ministerul Dezvoltării
  • modificarea criteriului prevăzut la articolul 1, pct.iii) de la lit.a) a alineatului (1), în sensul determinării necesarului de lichiditate care poate include atât costuri cu capital de lucru, cât și costurile cu investițiile, cu condiția prezentării unor documente justificative de către beneficiar, situație în care cuantumul împrumutului nu poate depăși nevoile de lichidități de la momentul acordării pentru următoarele 18 luni în cazul IMM-urilor sau pentru următoarele 12 luni în cazul întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie, față de situația reglementată anterior, respectiv 18 luni pentru toate categoriile de întreprinderi;
  • se propune modificarea termenului de transmitere a formularelor de raportare de către bănci până la data de 15 ale lunii curente, pentru luna anterioară, pentru raportarea privind valoarea de plată a grantului - componenta de dobândă, în loc de data de 7 ale lunii prevăzută în cadrul art. 1 alin. (9) din Hotărârea Guvernului nr.282/2020, cu modificările și completările ulterioare, întrucât lunar există un număr foarte mare de dosare de solicitare garanții de stat în cadrul Programului IMM INVEST ROMÂNIA și a Subprogramului AGRO IMM INVEST;
  • se propune acomodarea la nivelul normelor a dispozițiilor din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.67/2021 care au modificat valabilitatea schemei de ajutor de stat în sensul în care perioada de selecție a beneficiarilor și de emitere a scrisorilor de garanție/acorduri de finanțare va fi până la 31 decembrie 2021, iar perioada în care se poate efectua plata grantului va fi cuprinsă între data operaționalizării Programului și data de 31 decembrie 2022;
  • mărirea plafoanelor ajutoarelor de stat acordate întreprinderilor mici și mijlocii, întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie, precum și fermierilor din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar, inclusiv componenta nerambursabilă de maximum 10% din valoarea finanțării garantate, astfel: 270.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul pescuitului și acvaculturii, 225.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, respectiv 1.800.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul alimentar;
  • reglementarea posibilității ca instituțiile de credit înscrise în Program să poată beneficia de plafon de garantare  în situația în care în anul precedent au avut plafon de garantare dar nu au emis garanții; 
  • clarificarea unor aspecte legate de codurile CAEN aferente domeniilor neeligibile în cadrul Programului IMM INVEST ROMÂNIA, precum și renumerotarea corespunzătoare a articolului 10 din HG nr.282/2020, cu modificările și completările ulterioare;
  • reformularea art. 16, alin (2) din HG nr.282/2020, cu modificările și completările ulterioare, pentru reglementarea situației în care există solicitări de prelungire a valabilității garanției de stat, cu menținerea sau diminuarea valorii garanției, astfel se propune ca acestea să fie soluționate în baza unui act adițional la contractul de garantare, acest tip de prelungire nefiind condiționată de existența plafonului de garantare pentru anul în curs;
  • la Art.II s-au introdus prevederi tranzitorii, care reglementează modalitatea de aplicare a dispozițiilor prezentei Hotărâri de Guvern în cazul solicitărilor de acordare a creditelor garantate depuse și aflate în curs de soluționare până la data de 30 iunie 2021 cărora li se aplică prevederile legale aflate în vigoare la data depunerii lor.
viewscnt
Afla mai multe despre
ministerul finantelor
imm invest
guvern