EXCLUSIV Antifrauda iese de astăzi în controale pe plafonul de casă și Legea ilicitului. Urmează și campanii la nivel național

EXCLUSIV Antifrauda iese de astăzi în controale pe plafonul de casă și Legea ilicitului. Urmează și campanii la nivel național
scris 13 nov 2023

Antifrauda începe de astăzi să facă verificări în ceea ce privește noile prevederi, intrate în vigoare la 11 noiembrie, referitoare la limitarea plafonului de casă la 50.000 de lei și a avansului spre decontare la 1.000 de lei pe zi, dar verificările vor avea în vizor și plafoanele privind plățile, rămase nemodificate prin intervenția de săptămâna trecută a Guvernului, potrivit informațiilor Profit.ro. De asemenea, în câteva zile ar urma să înceapă și acțiuni pe noile prevederi pentru protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite (activitate economică desfășurată de către persoane neînregistrate fiscal conform prevederile legale cât și activitate economică desfășurată cu bunuri care nu sunt însoțite de documente de proveniență).

Antifrauda intenționează să inițieze și campanii dedicate, la nivel național, pe aceste noi prevederi, dar după efectuarea unor analize de risc care să releve zonele cu vulnerabilități, unde controalele ar aduce cel mai bun randament.

Urmărește-ne și pe Google News

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Profit.ro organizează pe 27 noiembrie, cu transmisiune în direct inclusiv la PROFIT NEWS TV, cea de-a șasea ediție a Profit Financial.forum, cu lideri ai piețelor financiare și autorităților din domeniu, respectiv din conducerea Băncii Centrale, Guvernului, Ministerului de Finanțe, Autorității de Supraveghere Financiară, ca și cu manageri de top din bănci comerciale, companii din piața de capital, asigurări și administratori de fonduri

Potrivit informațiilor Profit.ro, în ce privește plafoanele pentru plăți, "vor fi avute în vedere atât noile prevederi, care au intrat în vigoare cu 11 noiembrie, cât și cele care au fost în cele din urmă menținute".

FOTO INEDIT - Un antreprenor român aleargă 14 ore în jurul Guvernului CITEȘTE ȘI FOTO INEDIT - Un antreprenor român aleargă 14 ore în jurul Guvernului

Guvernul a decis recent, prin ordonanță de urgență, să revină asupra unor limitări semnificative a plăților în numerar, dar restricționările privind plafonul de casă și avansul spre decontare au rămas.

Executivul a decis joi ca plafoanele pentru plățile în numerar (cash) să fie aduse înapoi la nivelurile la care s-au situat anterior reducerii acestora recent prin Legea 296, prin care au fost introduse și ample măsuri fiscale. Plafoanele reduse ar fi intrat în vigoare de la 11 noiembrie, conform legii deja în vigoare, dar Guvernul a adoptat în ședința de joi noul proiect de OUG care readuce aceste limite la nivelurile anterioare Legii 296, cu două excepții: plafonul de casă a fost limitat la 50.000 de lei, iar avansul spre decontare la 1.000 de lei/zi.

Renunțarea la modificările vizând limitarea numerarului este determinată de reacția societății, care nu este pregătită pentru o astfel de schimbare, potrivit Ministerului Finanțelor.

Ce s-a schimbat de la 11 noiembrie

De la 11 noiembrie, așa cum a fost deja stabilit:

DOCUMENT Suspiciuni privind un nou atac al Guvernului la Pilonul II de pensii CITEȘTE ȘI DOCUMENT Suspiciuni privind un nou atac al Guvernului la Pilonul II de pensii
  • Plățile de avansuri spre decontare se limitează la un plafon zilnic de 1.000 lei/persoană (anterior 5.000 lei/persoana);
  • Sumele aflate în casierie nu pot depăși la finalul fiecărei zile, plafonul de 50.000 lei (anterior soldul de caserie nu era plafonat). Prin excepție, sumele aferente plății salariilor și a altor drepturi de personal și a altor operațiuni cu persoane fizice pot depăși plafonul impus pentru o perioadă de 3 zile lucrătoare. Ca regulă generală, sumele în numerar ce depășesc plafonul trebuie depuse în termen de două zile lucrătoare.

Ce prevedea Legea 296/2023

Legea 296/2023 a intrat deja în vigoare, dar noile plafoane, reduse, care ar fi urmat să se aplice de la 11 noiembrie, au fost deja anulate de către Guvern, care a decis revemirea la cele anterioare.

  • limita de încasări rămâne la 5.000 de lei/persoană. Prin legea 296 s-a încercat limitarea la un plafon zilnic de 1.000 lei/persoană.
  • încasările efectuate de magazine cash and carry sunt limitate la 10.000 de lei/persoană. S-a încercat limitarea la 2.000 de lei/persoană.
  • rămân la 10.000 de lei /tranzacție încasările/plățile între persoane fizice și profesioniști reprezentând contravaloarea livrării/achiziției de bunuri/servicii, dividende, cesiuni de creanță sau alte drepturi, restituiri /primiri finanțări/împrumuturi. Legea 296 a încercat limitarea acestora la plafonul zilnic de 5.000 lei/persoană până la 31 decembrie 2024 și 2.500 lei/persoană cu 1 ianuarie 2025.
  • încasările/plățile între persoane fizice rămân la 50.000 lei/tranzacție. S-a încercat limitarea lor la un plafon zilnic de 10.000 lei/tranzacție până la 31 decembrie 2024, și 5.000 lei/tranzacție începând cu 1 ianuarie 2025.
  • plățile rămân la un plafon zilnic de 5.000 de lei/persoană, dar nu mai mult de 10.000 de lei/zi. Prin legea 296 s-a încercat reducerea acestora la 1.000 de lei/persoană, dar nu mai mult de 2.000 de lei/zi.
  • plățile vor putea fi fragmentate până la 5.000 de lei pentru facturi și până la 10.000 de lei către magazine de tipul cash and carry. S-a încercat interzicerea fragmentării plăților în numerar pentru facturile a căror valoare este mai mare de 1.000 de lei (excepție contractele de vânzare cumpărare cu plata în rate).
PSD vrea neapărat impunerea duratei minime de 7 ani la contractele de arendă, în ciuda deciziei contrare a CCR CITEȘTE ȘI PSD vrea neapărat impunerea duratei minime de 7 ani la contractele de arendă, în ciuda deciziei contrare a CCR

Alte prevederi ale noii legi

Noua lege modifică și Legea 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale și Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 în sensul că nu mai beneficiază de posibilitatea achitării, în termen de 15 zile, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, contravenienții sancționați în baza următoarelor legi:

  • Legea contabilității nr. 82/1991
  • Legea nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăți în numerar
  • OUG nr. 93/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată
  • OUG nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economice de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale
  • Legea nr. 207 privind Codul de Procedură Fiscală
  • Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal
  • OUG nr. 41/2022 privind instituirea Sistemului național privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport

Măsuri introduse pentru combaterea evaziunii fiscale

S-au reintrodus anumite prevederi din Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, abrogată în 2020, cu scopul instituirii unui nou instrument util autorităților fiscale în combaterea evaziunii fiscale și descurajarea activităților comerciale ilicite.

Noile măsuri au intrat în vigoare în 15 zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial, adică la 11 noiembrie.

Faci bani pe Facebook, Instagram, TikTok sau alte rețele de socializare? Ce trebuie să știi CITEȘTE ȘI Faci bani pe Facebook, Instagram, TikTok sau alte rețele de socializare? Ce trebuie să știi

Astfel, potrivit acestor măsuri, s-a creat un cadru de acțiune împotriva activităților economice ilicite (activitate economică desfășurată de către persoane neînregistrate fiscal conform prevederile legale cât și activitate economică desfășurată cu bunuri care nu sunt însoțite de documente de proveniență), prin care organele competente din cadrul ANAF și din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, pot dispune:

  • măsura indisponibilizării bunurilor a căror proveniență nu este dovedită pentru o perioadă de 24 ore;
  • măsura confiscării, dacă nu sunt aduse documente de proveniență a bunurilor în termen de 24 ore;
  • măsura suspendării activității;
  • sesizarea organelor de urmărire penală

Măsura vizează bunurile a căror proveniență nu este dovedită prin facturi, avize de însoțire a mărfii, documente vamale sau alte documente care stau la baza înregistrării în Contabilitate și sunt asimilate acestor bunuri și numerarul și substitutele de numerar.

viewscnt
Afla mai multe despre
antifrauda
controale
plafon de casa
legea ilicitului
anaf
legea 296