EXCLUSIV ANAF a primit peste 100.000 de cereri de amnistie fiscală, angajații sunt sub presiune. Finanțele analizează introducerea unor termene mai lungi pentru amnistie, inclusiv pentru perioada în care Fiscul emite deciziile

EXCLUSIV ANAF a primit peste 100.000 de cereri de amnistie fiscală, angajații sunt sub presiune. Finanțele analizează introducerea unor termene mai lungi pentru amnistie, inclusiv pentru perioada în care Fiscul emite deciziile
scris 13 nov 2024

ANAF a primit din partea contribuabililor cu datorii - persoane fizice și juridice - peste 100.000 de solicitări de amnistie fiscală, potrivit informațiilor Profit.ro. Numărul datornicilor care ar fi putut, în teorie, să acceseze amnistia este de 330.735 firme și 848.705 persoane fizice. Totodată, în contextul în care Fiscul are un număr redus de zile în care trebuie emită contribuabilului decizia prin care aprobă sau respinge aplicarea amnistiei fiscale, iar numărul mare de solicitări a pus presiune pe angajați, Ministerul Finanțelor analizează posibile variante în ceea ce privește termenele prevăzute de amnistie, au declarat surse pentru Profit.ro. Până în prezent nu a fost luată vreo hotărâre.

De exemplu, una dintre opțiunile analizate este extinderea termenului în care ANAF să poată răspunde, până la finele lunii decembrie.

Urmărește-ne și pe Google News

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

De ce este important: Ministerul Finanțelor vizează să strângă cu amnistia fiscală circa 9 miliarde de lei și estimează că va acorda bonificații la impozit de circa 1,1 miliarde lei anul următor firmelor (impozit pe profit și micro) corecte, care, față de datornici, nu au vreun beneficiu de pe urma amnistiei. Astfel, din totalul datoriilor de 71,8 miliarde lei care ar fi putut intra în amnistie într-un scenariu maximal (sunt incluse și datorii cu perspective slabe de recuperare), cele 9 miliarde lei reprezintă 12,5%, iar cei peste 100.000 de contribuabili care au solicitat deja să beneficieze de amnistie reprezintă peste 8,5% din total datornici. Datoria medie pe firmă este de 98.790 lei, iar cea pe persoană fizică de 46.192 lei.

Profit.ro a prezentat în exclusivitate, încă de pe 26 august, proiectul amnistiei fiscale. Ulterior, acesta a fost extins, iar pe 3 septembrie a fost pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanțelor. Guvernul a aprobat rapid ordonanța, care a intrat în vigoare pe 6 septembrie.

Reprezentanți ai angajaților s-au plâns în ultimele zile de volumul foarte mare de muncă de la unele direcții ale ANAF, generat de amnistia fiscală.

Termenul limită până la care contribuabilii cu datorii pot solicita Fiscului aplicarea amnistiei este 25 noiembrie.

SURPRIZĂ Pe ultima sută de metri, scutire de impozit la criptomonede, în România CITEȘTE ȘI SURPRIZĂ Pe ultima sută de metri, scutire de impozit la criptomonede, în România

Situația creanțelor fiscale cu potențial de încasare

(date din proiectul de ordonanță)

Situația creanțelor firmelor la 31 august 2024

Situația persoanelor fizice

FOTO - ANAF vinde bunuri imobiliare de aproape 50 milioane lei pentru datorii de la Marian Iancu, Elena Udrea și Dorin Cocoș. Printre acestea - jumătate din Euro Hotels Grivița, terenuri, clădiri și o vilă din București cu seră și cramă CITEȘTE ȘI FOTO - ANAF vinde bunuri imobiliare de aproape 50 milioane lei pentru datorii de la Marian Iancu, Elena Udrea și Dorin Cocoș. Printre acestea - jumătate din Euro Hotels Grivița, terenuri, clădiri și o vilă din București cu seră și cramă

Facilitățile amnistiei

Ghid ANAF privind amnistia

1. anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv;

2. anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente diferențelor de obligații bugetare principale declarate suplimentar de debitori prin declarație rectificativă prin care se corectează obligațiile bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv. Această facilitate se acordă și în cazul corectării erorilor din deconturile de taxă pe valoarea adăugată efectuate potrivit reglementărilor legale în vigoare;

3. anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv și stinse până la această dată.

4. anularea dobânzilor, penalităților și tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv, individualizate în decizii de impunere emise ca urmare a unui control fiscal în derulare la data intrării în vigoare a OUG nr. 107/2024, respectiv 6 septembrie 2024;

5. anularea dobânzilor, penalităților și tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale stabilite prin decizii de impunere din oficiu a veniturilor persoanelor fizice pe anii 2019 și 2020;

6. anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv, pentru care eșalonarea la plată acordată potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, a fost finalizată până la data depunerii cererii de anulare inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;

7. anularea unui procent de 25% sau 50% din obligațiile bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în funcție de cuantumul acestora cuprins în certificatul de atestare fiscală, în cazul debitorilor persoane fizice.

EXCLUSIV Deficitul bugetar al statului a crescut puternic în octombrie, împins de cheltuieli ale statului cu investițiile de aproximativ 20 miliarde lei CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Deficitul bugetar al statului a crescut puternic în octombrie, împins de cheltuieli ale statului cu investițiile de aproximativ 20 miliarde lei

Facilitatea menționată la pct. 7 se acordă debitorilor persoane fizice care înregistrează obligații bugetare principale restante la data de 31 august 2024 astfel:

a) Dacă cuantumul obligațiilor bugetare principale este mai mic de 5.000 lei inclusiv – persoanele fizice pot beneficia de anularea unui procent de 50% din obligațiile bugetare principale, restante, cu condiția să fie stinse în procent de 50% până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;

b) În cazul în care cuantumul obligațiilor bugetare principale este mai mai mare de 5.000 lei - persoanele fizice pot beneficia de anularea unui procent de 25% din obligațiile bugetare principale, restante, cu condiția ca acestea să fie stinse în procent de 75% până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024.

Persoanele fizice beneficiază de anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, dacă sunt respectate și condițiile menționate la lit. a) sau b), după caz.

viewscnt
Afla mai multe despre
amnistia fiscala
anaf
decizie amnistie