ANAF a colectat și în iunie mai puțin decât prevede planul stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru asigurarea veniturilor bugetare în acest an, astfel că, pentru prima jumătate a anului, rămânerea în urmă față de program a trecut de 10 miliarde de lei, potrivit calculelor Profit.ro pe baza informațiilor primite de la ANAF, corelate cu date obținute anterior de Profit.ro privind programul de coelectare stabilit de Finanțe pentru ANAF. Astfel, în primele șase luni, ANAF a transmis că a colectat 185,51 miliarde de lei. Suma este cu 10,3 miliarde de lei mai mică față de 195,82 miliarde de lei, totalul programului pentru primele șase luni, prevăzut în documente obținute de Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
În luna iunie, veniturile colectate au fost de 36,84 miliarde lei, a transmis ANAF, în timp ce ținta de venituri a fost de 38,88 miliarde lei, conform datelor Profit.ro. Veniturile colectate de ANAF reprezintă cea mai mare parte a veniturilor la buget, dar nu toate (nu includ alte tipuri de venituri, cum ar fi, de exemplu, fondurile europene).
Iunie și iulie sunt, alături de aprilie și octombrie, luni cu plan mare de încasări la ANAF. În mod deosebit, în iunie și iulie, la buget ajunge și cea mai mare parte a veniturilor din dividende încasate de către Guvern.
Marcel Boloș, ministrul de Finanțe, a declarat recent, la B1 TV, că deficitul bugetar a ajuns la 2,44% din PIB, adică 40 de miliarde de lei.
"Sumele încasate în primele 6 luni ale anului, din dividende virate de companiile naționale și din vărsăminte din profitul net efectuate de regiile autonome, sunt de 4,95 miliarde lei", a transmis ANAF în răspunsul la solicitarea Profit.ro.
document cu programul de incasari, obținut și publicat la începutul lunii iunie de către Profit.ro
În prima parte a anului, autoritățile au comunicat că anticipează ca pentru întreg anul 2023, la buget, pe partea de venituri să fie un impact negativ de 20 de miliarde de lei. Suma nu a fost revizuită oficial, iar până la rectificarea bugetară, nu pot fi asumate noi ținte de deficit bugetar.
CITEȘTE ȘI DOCUMENT ANAF către Ministerul Finanțelor: Ordonanța de restructurare a posturilor din sectorul public va duce la scăderea veniturilor la bugetRomânia va depăși în acest an limita de deficit bugetar prevăzută în procedura de deficit excesiv, de 4,4% din PIB
Veniturile sub program vor conduce în acest an la depășirea limitei de 4,4% din PIB prevăzută în procedura de deficit excesiv a Comisiei Europene, în pofida faptului că Guvernul a ținut o serie de cheltuieli sub control destul de strict.
Acordul Comisei că nu va aplica sancțiunea suspendării de fonduri în acest context nu reprezintă o renunțare la procedura de deficit excesiv, ci doar promisiunea că nu va aplica o sancțiune severă pentru încălcarea limitei de deficit, de 4,4%, dacă Guvernul român demonstrează un comportament responsabil și adoptă concomitent și măsurile de corecție a situației bugetare.