O serie de documente, în special declarațiile pe proprie răspundere de diferite tipuri, precum declarația pe proprie răspundere solicitată firmelor la înregistrarea la Registrul Comerțului, vor fi certificate de avocați. Totodată, solicitarea unor înscrisuri, precum cazierul judiciar sau actele de stare civilă, vor putea fi eliberate și avocatului în calitate de reprezentant al clientului, pe baza împuternicirii avocațiale.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Prevederile sunt incluse într-un proiect legislativ inițiat de senatori din mai multe partide, de profesie avocați sau juriști, și care a fost adoptat marți, prin vot final în plenul Camerei Deputaților, forul decizional al Parlamentului în domeniu. Cum inițiatorii sunt lideri marcanți ai partidelor pe care le reprezintă, precum Robert Cazanciuc de la PSD sau Daniel Fenechiu de la PNL, proiectul a fost adoptat mult mai rapid decât alte inițiative.
”Fiecare dintre noi, indiferent de pregătire, profesie sau statut social, am fost si suntem deseori în situația în care, în vederea exercitării unui drept sau satisfacerii unui interes legal, a trebuit/trebuie să prezentăm o declarație. O declarație pe care, de cele mai multe ori, legea o dă în competența de autentificare sau legalizare a notarilor publici sau stabilește că aceasta poate fi dată în fața unui funcționar al autorității unde este utilizată declarația. Într-un mod greu de înțeles, legiuitorul a omis din categoria profesioniștilor care pot certifica un înscris, profesioniștii avocați - categoria profesională juridică cu cea mai desfășurată rețea la nivel național si care este cea mai apropiată de drepturile și interesele cetateanului”, susțin inițiatorii.
Ei adaugă că cel mai pregnant se simte omiterea avocaților de la certificarea înscrisurilor în materia comercială, dar și în alte domenii.
Prin urmare, pentru a reglementa această lipsă a legii, autorii proiectului au propus o serie de noi prevederi, ale căror formulări inițiale, prezentate anterior de Profit.ro, au fost modificate în forma adoptată de Senat, cât și în forma finală adoptată de Camera Deputaților.
CITEȘTE ȘI DECIZIE Terenurile Romexpo sunt transferate de PSD, PNL și PMP în proprietatea Camerei de Comerț a României. USR și UDMR acuză un ”tun imobiliar”Astfel, în ce privește înregistrarea la Registrul Comerțului proiectul stabilește acum că: ”În absența comerciantului persoană fizică, respectiv a reprezentantului asociației familiale, semnătura acestuia poate fi înlocuită prin prezentarea la Registrul Comerțului, de către avocat, a împuternicirii avocațiale care conține semnătura clientului, respectiv a comerciantului persoană fizica sau a reprezentantului asociației familiale. Semnătura persoanei fizice trebuie dată personal în fața avocatului și va fi folosită în întreaga activitate a comerciantului persoană fizică, respectiv a reprezentantului asociației familiale”.
Mai departe, proiectul prevede că declarația privind beneficiarul real se poate da în fața reprezentantului oficiului Registrului Comerțului sau se poate depune, personal sau prin reprezentant, avand data certă, dată de notarul public ori atestată de avocat.
Inițiatorii proiectului susțin că ”reglementarea propusă este alternativă la prevederile actuale și nu exclude posibilitatea ca titularul declarațiilor să opteze a le da în fața notarului public sau funcționarului O.N.R.C., dar creează premisa ca avocatul-profesionist al dreptului specializat să poată derula integral procedura de constituire și înregistrare a unei societăți comerciale sau a unei P.F.A. dacă așa își dorește clientul său”.
CITEȘTE ȘI Măsură adoptată în primă etapă pentru șoferii profesioniști: Salariu minim de 3.000 lei, ca în construcții, și scutire de impozit, ca în ITDin proiect au fost eliminate în cele din urmă prevederi în materia declarațiilor cu privire la situația juridică sau starea unor imobile, în materia construcțiilor și urbanismului și a liberei circulații a persoanelor. De asemenea, a fost eliminată prevederea certificării de avocat a actelor constitutive și statutelor fundațiilor.
În schimb, pentru ”ușurarea relației cetățeanului cu autoritatea”, solicitarea unor înscrisuri precum cazierul judiciar sau acte de stare civilă vor putea fi eliberate și avocatului.
Astfel, proiectul prevede că ”Certificatul de cazier judiciar pentru persoane fizice se poate solicita și prin împuterniciții acestora, conform procedurilor legaleîn vigoare, după cum urmează: a) în țară, de către avocatul persoanei fizice în baza împuternicirii avocațiale emise cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și funcționarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Statutului profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 64/2011, cu modificările și completările ulterioare, sau, după caz, de alt împuternicit, pe baza unei procuri autentificate de catre notarul public”.
”Conținutul procurii, respectiv al împuternicirii avocațiale, trebuie formulat în termeni clari, din care să rezulte persoana sau, după caz, avocatul care a fost mandatat, scopul și durata mandatului”, mai prevede proiectul adoptat.
CITEȘTE ȘI Legea ”adaosului comercial” dispare în întregime. La fel și amenzile aferenteÎn privința actelor de stare civilă, proiectul stabilește că: ”Pe baza actelor de stare civilă se eliberează certificate de naștere și de căsătorie titularilor sau reprezentanților legali ai acestora, iar certificatele de deces, membrilor familiei sau altor persoane indreptățite. Certificatele de stare civilă se pot elibera și altor persoane împuternicite prin procură specială, precum și avocaților împuterniciți de către titulari sau de către reprezentanți legali ai acestora în baza împuternicii avocațiale emise cu respectarea prevederilor 51/1995 pentru organizarea și funcționarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Statutului profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 64/2011, cu modificările și completările ulterioare. în certificatele de stare civilă nu vor fi preluate titlurile de noblețe, chiar dacă au fost înscrise în unele acte de stare civilă”.
Pentru a intra în vigoare, proiectul mai trebuie promulgat de președintele Iohannis.
FORMA FINALĂ A PROIECTULUI DE LEGE POATE FI CONSULTATĂ AICI