CONFIRMARE DOCUMENT Modificări la obligația de a crește salariul minim după 24 de luni

CONFIRMARE DOCUMENT Modificări la obligația de a crește salariul minim după 24 de luni
scris 22 dec 2021

Ministerul Finanțelor a lansat proiectul de ordonanță de urgență care schimbă decizia, adoptată vineri, potrivit căreia salariul minim poate fi acordat doar o perioadă de 24 de luni unui angajat, după care trebuie majorat. Noul proiect prevede că măsura referitoare la cele 24 de luni va intra în vigoare de la 1 ianuarie, iar termenul de 24 de luni va începe să curgă tot de la 1 ianuarie 2022, așa cum a anunțat ieri Profit.ro. În baza acestei noi modificări, salariile minime din contractele de muncă ar trebui majorate cel mai devreme în ianuarie 2024. Textul pregătit pentru modificarea legislativă este disponibil la finalul articolului.

Important: Proiectul trebuie adoptat și publicat în Monitorul Oficial, însă autoritățile au promis că vor acționa cât de repede se poate, în funcție de obținerea avizelor necesare.

Urmărește-ne și pe Google News
Biofarm - în topul celor mai importanți jucători din industria farmaceutică locală după patru ani de creștere continuă CITEȘTE ȘI Biofarm - în topul celor mai importanți jucători din industria farmaceutică locală după patru ani de creștere continuă

Guvernul a adoptat vineri, ca parte a unei ordonanțe de urgență cu mai multe modificări legislative, prevederea că salariul minim va putea fi acordat doar 24 de luni pentru un angajat. Cum în ordonanța respectivă nu era prevăzut pentru această măsură un termen anume pentru intrarea în vigoare, aceasta a intrat în vigoare în următoarea zi. Schimbarea a cauzat probleme specialiștilor în legislația muncii din cauza termenului de la care trebuia majorat salariul minim, 18 decembrie, și a condus la soluții ridicole de ocolire a prevederii legislative, cum ar fi majorarea salariului minim cu numai 1 leu.

Proiectul de ordonanță prevede

Alineatele (21) și (22) ale articolului 164 din Legea nr.53/2003-Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și vor avea următorul cuprins:

” (21)  Începând cu data de 1 ianuarie 2022 , salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit în condițiile alin.(1)  poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maxim 24 de luni, de la momentul încheierii contractului individual de muncă. După expirarea perioadei respective, timp în care salariatul va fi calificat sau nu, acesta va fi încadrat cu un salariu de bază  superior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

(22) Prevederile alin. (21) se aplică și pentru salariatul încadrat cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, care are deja încheiat un contract individual de muncă, perioadă de maxim 24 de luni fiind calculată începând cu data de 1 ianuarie 2022.”

Dan Fați, CEO și co-fondator Dacris, în top 100 mondial cei mai influenți CEO din office supplies CITEȘTE ȘI Dan Fați, CEO și co-fondator Dacris, în top 100 mondial cei mai influenți CEO din office supplies

"Se propune modificarea celor două alineate (2^1) și (2^2)  ale art.164 din Legea nr.53/2003 Codul muncii republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul aplicării acestor prevederi începând cu data de 1 ianuarie 2022, atât pentru contractele individuale de muncă nou încheiate, cât și pentru contractele individuale de muncă aflate în derulare. În acest mod, va exista egalitate de tratament pentru toate contractele individuale de muncă, indiferent de data încheierii acestora, iar angajatorii vor avea timp să pună în aplicare noile prevederi", transmite Ministerul Finanțelor.

CONFIRMARE DOCUMENT Modificări la obligația de a crește salariul minim după 24 de luni

Documentul este disponibil aici

Pentru IMM-uri

Proiectul de ordonanță prevede și prelungirea programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii IMM Invest România până la data de 30 iunie 2022. Perioada de valabilitate a schemei de ajutor de stat este, în prezent, până la data de 31 decembrie 2021, respectiv data până la care se emit acorduri de finanțare/contracte de garantare. De asemenea, proiectul de ordonanță prevede stabilirea plafonului de garanții de stat în cadrul IMM Invest pentru anul 2022 la 10 miliarde lei, din care 5 miliarde lei alocat subprogramului AGRO IMM Invest.

EXCLUSIV Early Game Ventures va lansa al doilea fond de investiții, cu majorări substanțiale de cifre: Următorul unicorn românesc va apărea în mai puțin de 5 ani CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Early Game Ventures va lansa al doilea fond de investiții, cu majorări substanțiale de cifre: Următorul unicorn românesc va apărea în mai puțin de 5 ani

Urmare a prelungirii de către Comisia Europeană a valabilității Cadrului temporar până la data de 30 iunie 2022, precum și a extinderii sferei de aplicare a acestuia prin majorarea plafoanelor aferente anumitor măsuri, cumulat cu rezultatele pozitive obținute până în prezent în implementarea programului IMM Invest și ținând cont că statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea continuării și relansării activității economice, prin prezentul act normativ se propun următoarele modificări:

1. creșterea plafoanelor reprezentând ajutor de stat la 345.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul pescuitului și acvaculturii, 290.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, 2,3 milioane euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul alimentar în conformitate cu prevederile Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de Covid-19.

2. prelungirea valabilității schemei de ajutor de stat până la data de 30 iunie 2022, respectiv data până la care se emit contracte de garantare/acorduri de finanțare, perioada până la care poate fi efectuată plata grantului fiind până la data de 30 iunie 2023, inclusiv.

3. aprobarea plafonului de garanții de stat ce poate fi acordat în cadrul programului IMM Invest pentru anul 2022 la 10 miliarde lei din care 5 miliarde lei alocat subprogramului AGRO IMM Invest,

4. creșterea bugetului schemei de ajutor de stat la suma de 2,34 miloiarde lei, echivalent 473,9 milioane euro și actualizarea numărului de beneficiari la 48.726.

5. introducerea unei norme tranzitorii prin care se prevede că dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență vor intra în vigoare numai după emiterea deciziei de autorizare a Comisiei Europene, iar solicitărilor de acordare a creditelor garantate în cadrul programului, depuse până la data de 31 decembrie 2021 și aflate în curs de analiză li se aplică prevederile legale aflate în vigoare la data depunerii lor.

viewscnt
Afla mai multe despre
salariu minim
24 de luni
ministerul finantelor
ministerul muncii