ANAF atrage atenția asupra evitării TVA și a taxelor de import în cazul mașinilor de lux. 78 de mașini, indisponibilizate într-o singură zi la vamă

ANAF atrage atenția asupra evitării TVA și a taxelor de import în cazul mașinilor de lux. 78 de mașini, indisponibilizate într-o singură zi la vamă
scris 21 mar 2023

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF anunță că monitorizează intensiv achizițiile intracomunitare de autoturisme de lux rulate.

Într-o singură zi, în 16 martie, aceștia au verificat 37 de autovehicule cu numere temporare din alte state și 67 de platforme și trailere de transport autoturisme rulate, în punctele de trecere a frontierei din Nădlac, Vărșand, Turnu și Cenad. În urma controlului, au fost identificate și indisponibilizate 78 autoturisme de lux rulate, care aparent tranzitau România către Bulgaria, sau erau refacturate de firme interpuse de tip „fantomă” din Slovacia, Italia sau Ungaria.

Urmărește-ne și pe Google News
ANAF verifică averea fiului fostului parlamentar UDMR Verestoy Atilla, plecat în Monaco. \ CITEȘTE ȘI ANAF verifică averea fiului fostului parlamentar UDMR Verestoy Atilla, plecat în Monaco. "Drujba lui Dumnezeu"

”Pentru prevenirea riscului fiscal al descărcării și valorificării acestora s-au verificat atât furnizorii și beneficiarii reali, cât și traseul transportului, iar transportatorii au fost înștiințați că trebuie să descarce în România doar în prezența inspectorilor antifraudă fiscală. Datele din analiza de risc fiscal referitoare la firmele implicate în fraudarea TVA provin din schimbul de date ANAF-RAR și Eurofisc, din platformele de anunțuri online și din petiții sau sesizări”, anunță ANAF.

În contextul intensificării verificărilor comerțului cu autoturisme de lux rulate,  pentru prevenirea și împiedicarea fraudării bugetului de stat, în perioada 2022-2023, în România, au fost identificate 78 de firme din alte state membre UE interpuse în achiziții intracomunitare de autoturisme rulate (în valoare de 80 milioane de euro), care au prejudiciat bugetul de stat cu aproximativ 16 milioane de euro, arată G4Media.ro.

”ANAF recomandă analizarea cu atenție a acestor achiziții, având  în vedere că  tranzacțiile utilizează firme interpuse din Bulgaria și Slovacia pentru refacturarea autoturismelor, 95% dintre ele fiind de tip „fantomă”. Astfel, se previne pierderea sumelor plătite la achiziționarea de autoturisme de lux rulate provenite din Germania și Franța, prin intermediul platformelor de vânzare online”, se mai precizează în comunicat.

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
tva
masini