ANAF - amenzi de peste 8 milioane de lei

ANAF - amenzi de peste 8 milioane de lei
scris 29 ian 2024

Inspectorii Direcției generale antifraudă fiscală din cadrul ANAF au aplicat 839 amenzi contravenționale în valoare totală de 3,88 milioane de lei și indisponibilizate în vederea confiscării numerar și bunuri în valoare totală de 4,13 milioane lei, în cadrul controalelor antifraudă efectuate în luna ianuarie 2024.

”Inspectorii Direcției generale antifraudă fiscală din cadrul ANAF efectuează permanent acțiuni de control în zone cu risc fiscal ridicat, respectiv la contribuabili ce desfășoară comerț en gross și cu amănuntul, în contextul existenței unor fenomene de neconformare ce se manifestă în acest domeniu. În cadrul controalelor antifraudă efectuate în luna ianuarie 2024, s-a constatat că 772 contribuabili nu au respectat prevederile legale, respectiv nu dețineau documente de proveniență pentru bunurile din gestiune și nu emiteau bonuri fiscale pentru bunurile livrate cu amănuntul. Pentru abaterile constatate au  fost  aplicate 839 amenzi contravenționale în valoare totală de 3,88 milioane de lei și indisponibilizate în vederea confiscării numerar și  bunuri  în valoare totală de 4,13 milioane lei”, anunță ANAF.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO&FOTO Alstom a semnat contractul cu România pentru locomotive. Pe ce rute vor circula CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Alstom a semnat contractul cu România pentru locomotive. Pe ce rute vor circula

Fiscul dă ca exemplu cazul unui operator economic din județul Arad, care a fost sancționat contravențional cu 15.000 lei și căruia i s-au indisponibilizat bunuri și numerar în valoare totală de 1,15 milioane lei.

”Acțiunile de control antifraudă vor continua la nivel național în scopul prevenirii și combaterii evaziunii fiscale și recomandăm tuturor entităților economice să respecte cu rigurozitate prevederile legale în domeniul fiscal, financiar și contabil”, precizează ANAF.

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
amenzi