AmCham despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar: Luate intempestiv și insuficient analizate pot avea efecte negative. Trebuie să aibă în vedere beneficiul economic pe termen lung.

scris 14 iul 2023

Camera de Comerț Americană în România (AmCham România) solicită autorităților un dialog transparent cu mediul de afaceri în definirea măsurilor pentru reducerea deficitului bugetar și arată că măsurile de consolidare fiscal-bugetară trebuie să aibă în vedere beneficiul economic pe termen lung. AmCham România își exprimă îngrijorarea că măsurile luate intempestiv și insuficient analizate pe termen mediu și lung pot avea efecte directe sau secundare negative, inclusiv asupra inflației și creșterii economice.

”Camera de Comerț Americană în România (AmCham România) face apel către decidenții politici pentru transparență și viziune pe termen lung în definirea pachetului de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar. Mediul de afaceri înțelege urgența accelerării demersurilor de consolidare fiscal-bugetară pentru încadrarea în ținta de deficit bugetar și nevoia corectării derapajelor care generează costuri de oportunitate pentru România, culminând cu pericolul suspendării fondurilor europene. Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) reprezintă cel mai mare, dacă nu singurul, stimul pe care îl avem nu doar pentru a evita intrarea în recesiune economică, ci și pentru a asigura o creștere economică sustenabilă. Drept urmare, nu ne permitem riscul de a compromite absorbția acestor fonduri”, arată AmCham România.

Urmărește-ne și pe Google News
AROBS finalizează operațiunea de reducere a capitalului social și se pregătește de listarea pe Piața Principală a BVB CITEȘTE ȘI AROBS finalizează operațiunea de reducere a capitalului social și se pregătește de listarea pe Piața Principală a BVB

La fel ca în trecut, AmCham România își exprimă îngrijorarea că măsurile luate intempestiv și insuficient analizate, deși pe termen scurt generează venituri bugetare, pe termen mediu și lung pot avea efecte directe sau secundare negative, inclusiv asupra inflației și creșterii economice.

”Altfel spus, să nu sacrificăm creșterea economică pe termen lung pentru câștigurile pe termen scurt. Reiterăm sprijinul comunității noastre de afaceri pentru reașezarea sistemului fiscal pe baze echitabile și stimulative și pentru eliminarea tuturor portițelor de optimizare fiscală care lasă loc de abuzuri. Sunt esențiale: evitarea impactului negativ asupra creșterii economice, maximizarea colectării la buget, stimularea investițiilor și sinergia dintre strategia de dezvoltare economică și politicile fiscale. Înțelegem din spațiul public că există diverse scenarii de măsuri și politici fiscale în analiză la nivelul Guvernului, precum și o consultare cu Comisia Europeană, însă, ca întotdeauna, solicităm un dialog transparent cu mediul de afaceri, înainte ca o decizie finală să fie asumată, întrucât ne dorim să fim parte din soluție”, mai arată AmCham România.

Camera de Comerț Americană în România (AmCham România) este între cele mai reprezentative asociații ale comunității de afaceri din România,  recunoscută drept un promotor al dialogului public-privat pe teme ce privesc mediul de afaceri, politicile publice cu impact asupra economiei, competitivitatea României sau dinamica relațiilor comerciale între SUA și România.

AmCham Romania a fost înființată în anul 1993, și anul acesta aniversează 30 de ani de prezență și activitate în Romania.

În prezent, cele peste 530 de companii americane, internaționale și românești,  membre ale comunității AmCham România, fac posibilă implicarea AmCham în promovarea priorităților economice pentru multe domenii de activitate, prin grupuri de lucru specializate, precum: Piețe de Capital și Servicii Financiare, Guvernanță Corporatistă, Concurență și Ajutor de Stat,  Energie, Educație, Economie Digitală, Fiscalitate, Mediu , Piața Muncii, Sănătate,  Fonduri Europene, Achiziții Publice și Partneriat Public-Privat, Real-Estate și Turism.

Cei 530 de membri AmCham activează în 32 sectoare economice, asigură împreună peste 250.000 de locuri de muncă și au investit peste 20 miliarde euro în România.

Cifra de afaceri cumulată a membrilor AmCham se ridica la 65 miliarde euro (calculată cu rezultatele financiare raportate pentru 2021, cea mai recent disponibilă la momentul analizei).  Fiecare million de euro suplimentar la cifra de afaceri creează alte 10 locuri de muncă în economie.  Valoarea adăugată generată de membrii AmCham, de 29, 1 mld EUR reprezinta 12,1% din PIB-ul României (2021).


AmCham România este un membru acreditat al Camerei de Comerț a SUA și face parte din rețeaua europeană a Camerelor de Comerț Americane. În plan intern, AmCham România se bucură de buna colaborare instituțională cu Ambasada Statelor Unite la București, și face parte din platforme de consultare precum Coaliția pentru Dezvoltarea României alături de alte organizații partenere din mediul asociativ care urmăresc obiective comune.

viewscnt
Afla mai multe despre
amcham
fiscalitate
reducere deficit