Inspectorii Antifraudă au desfășurat în luna iunie 1.924 de controale cu implicații fiscale în valoare de 2,63 miliarde lei, din care suma de 2,51 miliarde lei în cadrul acțiunilor derulate în domeniul energiei electrice, a anunțat astăzi Ministerul Finanțelor, fără să furnizeze explicații. Potrivit informațiilor obținute de Profit.ro, controalele din sectorul energiei electrice au vizat sumele datorate de companii către Fondul de Tranziție, dar și contribuția de solidaritate, două taxe mari impuse sectorului energetic în contextul prețurilor ridicate.
Mai concret, după data de 25 iunie, termenul până la care firmele care se încadrau în prevederile legislației trebuiau să declare și să achite contribuția de solidaritate, Antifrauda a început, chiar de pe 26 iunie, verificări la societățile despre care au considerat că ar datora contribuția, dar care nu au declarat, potrivit explicațiilor primite de Profit.ro. În mare parte din aceste cazuri, firmele s-au conformat rapid, iar sumele stabilite în urma controalelor au fost deja încasate, o situație pozitivă pentru bugetul statului.
Ministerul Finanțelor a anunțat astăzi că, pentru a crește transparența, vor fi publicate lunar rapoarte cu privire la acțiunile întreprinse de cãtre direcțiile de specialitate din cadrul ANAF.
"Punem accent pe colectarea veniturilor și diminuarea evaziunii fiscale, pentru a scoate la ivealã tentativele de fraudã. Suntem angajați sã oferim îndrumare contribuabililor pentru a rectifica orice discrepanțe, dar hotãrâți sã aplicãm legea și sã accelerãm creșterea nivelului de colectare. Vom continua sã revizuim în mod activ procesele interne, vrem sã adoptãm noi soluții digitale și sã valorificãm mai bine analiza datelor, pentru a eficientiza inspecțiile, mai ales în zonele cu risc ridicat", a transmis ministrul Marcel Boloș.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Guvernul poate lua 2 miliarde de lei, câte 450 de lei pe lună de la 885.000 de angajați, dacă elimină scutirea CASS a angajaților din construcții, industria alimentară și agriculturăAcțiuni pentru creșterea colectãrii veniturilor
În prezent, strategia ANAF în ceea ce privește activitatea de control fiscal se concentreazã în jurul a douã principii:
a) încurajarea creșterii conformãrii voluntare la declarare a contribuabililor;
b) prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
În vederea armonizãrii procedurilor de control fiscal cu tendințele internaționale potrivit cãrora activitatea de control fiscal devine ultima pârghie a administrației fiscale pentru realizarea conformãrii la declarare, ANAF a adoptat abordarea adaptatã și progresivã a formelor și acțiunilor de control fiscal.
În acest sens, în vederea creșterii conformãrii la declarare a contribuabililor, Agenția Naționalã de Administrare Fiscalã, prin structurile de control fiscal, desfãșoarã în prezent, douã tipuri de acțiuni care presupun interacțiunea de la distanțã cu contribuabilul:
- emiterea Notificãrii de conformare, care reprezintã un document prin care organul de inspecþie fiscalã transmite contribuabililor/plãtitorilor prezumtivi a fi selectați pentru efectuarea inspecției fiscale riscurile fiscale identificate, în scopul reanalizãrii situației fiscale și îndeplinirii obligațiilor fiscale conform prevederilor legale, ori a clarifica riscurile fiscale notificate, dupã caz;
- efectuarea de acțiuni de verificare documentarã, care constau în realizarea unei analize de coerențã a situației fiscale a contribuabilului/plãtitorului, pe baza documentelor existente la dosarul fiscal al contribuabilului/plãtitorului, precum și pe baza oricãror informații și documente transmise de terți sau deținute de organul fiscal, care au relevanțã pentru determinarea situației fiscale.
Contribuabilii cu risc fiscal ridicat sunt supuși acțiunilor de control fiscal, respectiv:
- inspecția fiscalã în cazul contribuabililor care urmare Notificãrii de Conformare, nu corecteazã și nu clarificã riscurile fiscale pentru care au fost notificați;
- controlul antifraudã în cazul contribuabililor pentru care existã indicii de evaziune fiscalã.
Peste 3.000 de acțiuni de control fiscal și 1.900 controale antifraudã
În acest context, în vederea creșterii conformãrii voluntare, de la data publicãrii în Monitorul Oficial a OPANAF 420/2023 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului "Notificare de conformare emisã de organul de inspecție fiscalã", a procedurii de notificare și a periodicitãții de emitere, precum și pentru modificarea anexei nr. 1.a la Ordinul președintelui ANAF nr. 3.711/2015 privind modelul și conținutul formularelor și documentelor utilizate în activitatea de inspecție fiscalã și pânã la data de 30 iunie 2023, organul de inspecție fiscalã din cadrul ANAF a emis un numãr de 3.742 notificãri de conformare pentru riscuri fiscale estimate în sumã de 284,17 milioane lei.
De asemenea, în luna iunie 2023 au fost realizate de cãtre structurile cu atribuții de control fiscal din ANAF un numãr de 3.275 acțiuni de control fiscal (inspecții fiscale și verificãri documentare) fiind stabilite obligații fiscale suplimentare prin decizii de impunere de 988,88 milioane lei și diminuatã pierderea fiscalã înregistratã de contribuabili cu suma de 1,29 miliarde lei, respectiv un numãr de 1.924 controale antifraudã cu implicații fiscale cuantificate în valoare de 2,63 miliarde lei, din care suma de 2,51 miliarde lei în cadrul acțiunilor derulate în domeniul energiei electrice.
În contextul prevenirii evaziunii fiscale, în luna iunie 2023, au fost efectuate acțiuni de control operativ în cadrul cãrora au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 9,47 milioane lei.