Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat că 47.000 de cetățeni ucraineni au intrat până în prezent în România și dintre aceștia 25.000 au rămas pe teritoriul României, peste 22.000 tranzitând țara către alte state. Doar 102 dintre cetățenii ucraineni au cerut, în mod oficial, azil în România.
Kremlinul a asigurat duminică că este pregătit să negocieze cu Ucraina, propunând ca loc de întâlnire Gomel din Belarus, țară de unde Rusia și-a încercuit vecinul, în timp ce președintele rus a salutat "eroismul" forțelor sale militare.
Armata rusă a afirmat, duminică, că a încercuit două mari orașe din sudul Ucrainei, Herson și Berdeansk, în a patra zi a invaziei în țară. Autoritățile de la Harkov au anunțat că vehicule militare rusești au ajuns în centrul orașului și cer populației să nu iasă din case.
Lupta pentru controlul capitalei Kiev continuă duminică, în timp ce occidentalii pun presiune pe Moscova, excluzând bănci rusești din platforma bancară Swift și pregătindu-se să livreze arme Ucrainei.
Twitter nu va mai afișa reclame în Ucraina și Rusia, iar pentru conținutul multimedia care poate șoca a fost adăugată o avertizare specială.
Compania de asset management Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea din România, încearcă să îi liniștească pe investitorii cu dețineri la fondul său tranzacționat pe bursă (exchange-traded fund) Franklin FTSE Russia ETF, care oferă expunere la indexul FTSE al principalelor companii rusești listate, fond care a înregistrat o scădere de peste 51% a valorii unitare a activului său net (VUAN) de la începutul anului.
Statele Unite estimează că peste 50% din puterea de luptă rusă desfășurată la frontiera Ucrainei a intrat în această țară, declară un oficial american de rang don domeniul Apărării.
Armata rusă a primit sâmbătă ordinul să-și lărgească ofensiva asupra Ucrainei, a anunțat Ministerul Apărării de la Moscova, care a acuzat Kievul că a respins negocierile, transmit agențiile internaționale de presă.
Tehnicianul Mircea Lucescu a ajuns, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la București, în jurul orei 02.00, după ce a plecat din Ucraina, informează digisport.ro.
Războiul din Ucraina "va dura" și "trebuie să ne pregătim pentru aceasta", a avertizat sâmbătă președintele francez Emmanuel Macron, anunțând că guvernul francez va pregăti "un plan de reziliență" pentru a face față consecințelor economice ale acestei crize.
Autoritățile din Republica Moldova au luat astăzi decizia de a bloca două site-uri despre care au afirmat că promovează informații ce incită la ură și război, în condițiile stării de urgență. Astfel, urmează a fi sistate portalurile www.sputnik.md și www.gagauznews.md.
Trupele rusești au capturat orașul Melitopol din regiunea Zaporizhzhya din sud-estul Ucrainei, a anunțat sâmbătă Ministerul rus al Apărării, citat de Interfax. Acesta ar putea fi primul centru de populație important cucerit de când Moscova a lansat invazia.
Pe măsură ce Rusia își intensifică atacurile cibernetice asupra Ucrainei în paralel cu o invazie militară, guvernele de pe ambele maluri ale Atlanticului sunt îngrijorate că situația s-ar putea răspândi în alte țări, devenind un război cibernetic total, transmite postul CNBC, citat de News.ro.
Dezastrul din Ucraina îi sperie din ce în ce mai mult și pe români. În metrou, pe stradă sau la serviciu, războiul din țara vecină a fost subiectul de discuție pe buzele lor. Mulți privesc cu teamă și îi compătimesc pe ucrainenii care fug din țară ca să-și salveze viața, în timp ce alții cred că, dacă țara noastră ar fi atacată, nimeni nu ne-ar salva.
"Funcționează 13 reactoare nucleare din 15. Din cauza lipsei combustibilului, trei centrale pe gaze și două pe cărbune nu operează. Un depozit de cărbune al termocentralei Trypilska a fost bombardat, dar, cu toate acestea, centrala continuă să producă la puterea de 203 MW. Legăturile cu hidrocentrala Kakhovska și cu complexul Cernobîl au fost pierdute", a transmis operatorul de transport și sistem Ukrenergo.
Director comercial al firmei este un fost șef român pe furnizare de gaze la Electrica Furnizare, Transenergo și Romelectro.
Piețele bursiere din Rusia s-au prăbușit cu aproape 30% la începutul sesiunii de tranzacționare amânate de joi, după ce Rusia a lansat o acțiune militară în Ucraina. Inițial atât bursa din Moscova, cât și cea de la Sankt Petersburg anunțaseră că-și suspendă pe termen nelimitat tranzacționarea pe piețele pe care le operează.
Bursa moscovită MOEX a anunțat că a suspendat tranzacționarea pe toate piețele pe care le operează
Armata Federației Ruse a atacat Ucraina în dimineața zilei în care sistemul energetic național al țării, secondat de cel al Republicii Moldova, care depinde în măsură covârșitoare de primul, s-a deconectat pentru 3 zile, până pe 27 februarie, de cele cu care se învecinează direct, ale Rusiei și Belarusului la est și ale României, Ungariei și Slovaciei la vest, ca parte a unui test tehnic de operare în regim de izolare completă derulat în vederea sincronizării, de anul viitor, cu sistemele energetice din Europa de Vest și renunțării la sincronizarea actuală cu rețelele de electricitate rusă și bielorusă, care datează din epoca sovietică.
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat joi dimineață o operațiune militară specială în regiunea ucraineană Donbas. Potrivit CNN, explozii puternice au putut fi auzite în apropierea capitalei Kiev și în Harkov.
După ce la începutul săptămânii piețele așteptau încă cu optimism o posibilă rezolvare pașnică a conflictului deschis de Rusia în Ucraina, în condițiile în care fusese anunțat un summit Biden – Putin, lucrurile s-au întors la 180 de grade.