Banca Națională a României se așteaptă la mai multe trimestre de scădere economică și la creșterea inflației în cazul în care Rusia oprește exporturile de bunuri energetice către țările europene. Petrolul și gazele naturale ar urma să se scumpească drastic, ultimele urmând să fie raționalizate.
Rata anuală a inflației din Rusia a încetinit peste așteptări în iulie, ajungând la cel mai redus nivel de la declanșarea războiului din Ucraina, după ce prețurile de consum au scăzut, în contextul unei ruble mai puternice și al unei ieftiniri sezoniere la fructe și legume.
Excedentul de cont curent al Rusiei a ajuns la un nivel de peste trei ori mai mare față de anul trecut, pe fondul creșterii veniturilor din exporturile de energie, în timp ce importurile au scăzut, afectate de sancțiunile internaționale.
Premier Energy, al treilea mare jucător pe piața distribuției gazelor naturale în România, vrea să împrumute până la 30 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Dezvoltare și Reconstrucție (BERD), fonduri ce vor fi folosite pentru acoperirea cheltuielilor cu achiziția de gaze, în contextul scumpirilor cauzate de războiului din Ucraina.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a acordat un împrumut de 246 milioane de lei (50 milioane euro) către UniCredit Bank România, fonduri destinate finanțării companiilor românești afectate de consecințele economice ale războiului din Ucraina.
Armata rusă a atacat regiunea Odesa cu două rachete Iskander lansate din Crimeea. Nu s-au raportat victime, notează Ukrinform.
Unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Ucraina, Oleksii Vadaturski, în vârstă de 74 de ani, un magnat al cerealelor, a cărui avere era estimată de către Forbes la 450 de milioane de dolari în 2020, a fost ucis împreună cu soția sa într-un bombardament rus ”masiv” vizând orașul Mîkolaiv, relatează BBC News.
Președintele Ucrainei a afirmat duminică că recolta țării ar putea fi în acest an jumătate din cantitatea obișnuită, din cauza invaziei ruse în țară, transmite Reuters.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă, duminică, atacul asupra penitenciarului Olenivka, unde peste 50 de prizonieri ucraineni au fost uciși. ”Aceste crime odioase comise de Rusia necesită o anchetă și sancțiuni internaționale”, au transmis reprezentanții MAE.
Autoritățile din Ucraina au raportat, duminică dimineață, bombardamente în mai multe orașe, exploziile având loc în timpul nopții. Mai multe zone rezidențiale au fost distruse sau avariate, dar și infrastructură. O școală, o grădiniță și mai multe instituții municipale din Nikopol au fost afectate, transmite Ukrinform.
Țările de Jos vor continua să sprijine militar Ucraina, a scris, sâmbătă, pe Twitter, premierul Mark Rutte.
Secretarul de Stat american Antony Blinken anunță că a purtat o discuție ”deschisă” ci ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, în care l-a avertizat că lumea nu va recunoaște ”niciodată” anexarea vreunui teritoriu ucrainean de către Rusia, relatează AFP.
Cel puțin o persoană a fost ucisă la Mîkolaiv, iar o școală a fost distrusă la Harkov, în bombardamente rusești care au vizat mai multe localități din sudul Ucrainei, anunță sâmbătă autoritățile ucrainene, relatează AFP.
Guvernul a aprobat schema de ajutor de stat ce constă în granturi de la buget pentru investiții inițiale ale companiilor din industria prelucrătoare, în valoare totală de sute de milioane de euro, justificându-și inițiativa prin necesitatea de a compensa problemele economice cu care se confruntă întreprinderile din această ramură ca urmare a agresiunii militare a Federației Ruse împotriva Ucrainei, inclusiv a sancțiunilor occidentale impuse ca răspuns la această agresiune.
Fondul Monetar Internațional a revizuit prognozele privind creșterea economiei mondiale în 2022 și 2023, precum și estimările referitoare la evoluția inflației, citând consecințele războiului din Ucraina, blocajele din China, dar și efectele înăspririi politicilor monetare.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că o încetare a focului cu Rusia fără a revendica teritoriile pierdute nu ar face decât să prelungească războiul, potrivit unui interviu publicat vineri de The Wall Street Journal, relatează Reuters.
Germania a finalizat un pachet de salvare pentru compania de utilități Uniper, unul dintre cei mai mari importatori de gaze rusești și element central al rețelei energetice a țării, care se confruntă cu probleme financiare în urma măsurilor Rusiei de reducere a livrărilor de gaze.
Consiliul UE a adoptat noul pachet de măsuri de “menținere și aliniere” a sancțiunilor economice împotriva Rusiei, prin care sunt interzise importurile și achizițiile de aur rusesc și sunt clarificate aspecte ale măsurilor introduse anterior în replică la invazia din Ucraina.
Antifrauda ANAF a controlat și amendat mai multe firme românești suspectate de încălcarea sancțiunilor UE anti-Rusia, după cum Profit.ro a relatat pe larg și în exclusivitate.
Grupul suedez H&M, al doilea mare retailer de modă din lume, a decis să își vândă operațiunile din Rusia și să se retragă complet de pe această piață, la câteva luni după ce și-a sistat vânzările în țară, în urma invaziei ruse din Ucraina.
Comisia Europeană a propus, vineri, o nouă serie de sancțiuni împotriva Rusiei în replică la invazia din Ucraina, precum și măsuri de înăsprire și clarificare a sancțiunilor aprobate anterior.
Perspectiva unui război prelungit în Ucraina este cel mai rău scenariu pentru securitatea regională, în acest moment, și ar trebui să fim pregătiți pentru o realitate nedorită pe termen lung chiar dacă vom vedea și o scădere în intensitate a conflctului, au arătat participanții la cea de-a IV-a ediție a "Atlantic - Black Sea Security Forum".
După plecarea McDonald’s din Rusia în mai, un alt mare operator de restaurante fast-food este pe cale să iasă de pe această piața, ca răspuns la invazia armată din Ucraina.
Cotațiile gazelor naturale pe bursele europene au urcat la cel mai ridicat nivel din ultimele aproape patru luni marți, pe fondul îngrijorărilor legate de aprovizionare.