SUA cer Ucrainei, în discuții private, să arate că este deschisă la negocieri cu Rusia, dar încurajările americane în acest sens nu au drept scop să împingă neapărat Kievul la masa negocierilor, ci mai degrabă să asigure moralul ridicat susținătorilor internaționali ai Ucrainei, într-un moment în care prelungirea războiului riscă să-i facă pe mulți să dea înapoi, scrie „The Washington Post”, care citează, sub acoperirea anonimatului, „surse familiarizate cu discuțiile”.
Ministerul de Interne anunță că, de la debutul conflictului din Ucraina, 4.388 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România.
Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, afirmă că a discutat cu omologul ucrainean, Olexandr Tkachenko, despre ”posibilul furt al pisaniilor moldovenești ale lui Ștefan cel Mare din muzeul de istorie al orașului Herson de către agresorii ruși”, menționând că există date privind furturi de picturi din muzee din Mariupol și de artefacte din aur din Melitopol.
Bancherii de top de pe Wall Street și-au reînnoit avertismentele cu privire la o recesiune economică, pe fondul tensiunilor geopolitice și al politicilor monetare agresive în lupta cu inflația.
Vicepremierul de la Kiev Irina Vereshchuk a făcut un apel către ucrainenii refugiați în străinătate din cauza războiului declanșat de Rusia să nu se întoarcă acasă în această iarnă, scrie rbc.ua.
Au fost utilizate de ambele tabere ale războiului Rusia-Ucraina, precum și în conflictul Azerbaidjan-Armenia asupra enclavei Nagorno-Karabakh.
Ministrul Energiei și Climei de la Haga, Rob Jetten, a informat oficial Parlamentul Olandei joi, în aceeași zi în care acesta a adoptat o rezoluție în care cere Guvernului olandez să nu voteze în favoarea aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen, că a decis să acorde derogare de la obligația de respectare a sancțiunilor UE împotriva Rusiei, pe toată perioada iernii, adică până pe 31 martie 2023, municipalităților care au sau vor să încheie contracte de furnizare de gaze naturale cu subsidiara olandeză a gigantului rus de stat Gazprom.
Noile măsuri propuse de Uniunea Europeană pentru reducerea prețurilor energiei sunt insuficiente în absența reducerii cererii, potrivit unei analize Reuters. Europa se va confrunta cu prețuri extrem de ridicate și în 2023, iar estimările indică că statele din Est, printre care România, Ungaria și Cehia, vor plăti o factură anuală la energie echivalentă cu aproximativ 15% din PIB.
Prosus, acționarul majoritar al eMAG și OLX, a ajuns la un acord privind vânzarea platformei Avito, cel mai mare site de anunțuri din Rusia, către oligarhul rus Ivan Tavrin, într-o tranzacție de 2,4 miliarde de dolari.
Elon Musk a declarat că SpaceX, compania sa de rachete, va continua să finanțeze serviciul de internet Starlink în Ucraina, invocând nevoia de ”fapte bune”, la o zi după ce a afirmat că nu își mai poate permite să facă acest lucru.
Miliardarul american Elon Musk, care a provocat furia publică a oficialilor de rang înalt ai Ucrainei, după ce a postat pe Twitter ceea ce el a afirmat că este cel mai probabil rezultat al invaziei brutale a Rusiei în Ucraina, atenționează acum că SpaceX nu poate finanța ”la nesfîrșit” serviciul de Internet Starlink în Ucraina.
Fondul Monetar Internațional (FMI) și-a revizuit în scădere estimarea privind creșterea economiei globale în 2023 și a avertizat că “mulți oameni” vor resimți anul viitor ca pe o recesiune, în condițiile în care se așteaptă ca țări reprezentând peste o treime din economia lumii să înregistreze contracții.
Proceduri de rutină aplicate de ani de zile și care de regulă nu stârneau interes, le privim altfel astăzi, după șocul avariilor grave provocate de explozii submarine suspecte a fi fost provocate prin operațiuni de sabotaj de la gazoductul internațional Nord Stream 1. Acesta făcea legătura între imensele zăcăminte de gaze naturale ale Federației Ruse din Siberia și consumatorii din nord-vestul Europei și în prezent este complet scos din funcțiune, pe perioadă nedeterminată.
Centrala nucleară de la Zaporojie din Ucraina a fost reconectată la rețeaua de electricitate, a anunțat, duminică, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), care a numit conexiunea o „eliberare temporară dintr-o situație încă de nesuportat”.
Președintele rus Vladimir Putin va convoca luni Consiliul de Securitate, un format care reunește miniștri cheie, politicieni și reprezentanți ai serviciilor de securitate și ai armatei, a anunțat, duminică, Kremlinul, citat de AFP.
Statele Uniunii Europene doresc să antreneze în jur de 15.000 de soldați ucraineni, potrivit unei decizii a Comitetului politic și de securitate al UE (PSC), structură ce reunește ambasadorii țărilor membre pe lângă UE și este prezidată de Serviciul European de Acțiune Externă, informează duminică DPA.
Cel puțin 17 persoane au murit și alte 40 au fost rănite după ce rachetele au lovit sâmbătă orașul ucrainean Zaporojie, potrivit primarului interimar al orașului, Anatoli Kurtev, citat de CNN.
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a reînnoit apelurile pentru crearea unei zone de protecție la centrala nucleară Zaporojie din Ucraina, calificând bombardamentele din cursul nopții care au vizat linia sa electrică drept ”extrem de iresponsabile”, relatează Reuters.
Armata rusă a anunțat, sâmbătă, numirea unui nou comandant pentru „operațiunea sa militară specială” din Ucraina, după o serie de eșecuri pe teren și semne de nemulțumire tot mai mare în rândul elitelor cu privire la desfășurarea conflictului.
Miliardarul Elon Musk a sugerat că tensiunile dintre China și Taiwan ar putea fi rezolvate prin predarea unui anumit control Beijingului asupra Taiwanului, relatează Reuters. La începutul acestei săptămâni, Musk a propus ca Ucraina să cedeze definitiv Crimeea Rusiei și în restul teritoriilor ocupate de ruși să fie ținute noi referendumuri.
Centrala nucleară din Zaporojie, ocupată din martie de Rusia, și-a pierdut conexiunea la alimentarea electrică externă sâmbătă dimineața devreme în urma unui bombardament, a declarat societatea nucleară ucraineană Energoatom, acuzând de această situație Rusia, potrivit Reuters.
Consiliul UE a adoptat cel de-al optulea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei în urma invadării Ucrainei. Pachetul introduce noi interdicții comerciale și pune bazele cadrului juridic necesar pentru aplicarea plafonării prețului petrolului rusesc.
Miliardarul american Elon Musk a provocat luni furia publică a oficialilor de rang înalt ai Ucrainei, după ce a postat pe Twitter ceea ce el a afirmat că este cel mai probabil rezultat al invaziei brutale a Rusiei în Ucraina, transmite CNBC.
Cu 10 ani în urmă, când avea aceeași funcție, dar în Administrația Obama, Jose Fernandez a promovat conceptul de ″sancțiuni inteligente″.
Rusia a respins vineri o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU, introdusă de Statele Unite și Albania, care condamnă anexarea proclamată de către Moscova a unor părți ale Ucrainei, partenerul strategic al Rusiei, China, abținându-se de la vot.