Omul de afaceri Dan Ostahie, patronul retailerului electroIT Altex, și-a majorat de la 30% la 40% cota în acționariatul Axionet IoT, companie locală implicată în dezvoltarea rețelei regionale de puncte de încărcare a mașinilor electrice Polyfazer, cu circa 100 de stații în România. De asemenea, SSIF BRK Financial Group Cluj-Napoca a preluat un pachet de acțiuni reprezentând 18,75% din acțiunile Axionet IoT.
Succesul proiectelor imobiliare ține, printre altele, și de specificul locației în care sunt amplasate și de rapiditatea cu care dezvoltatorii se adaptează zonelor în care își construiesc ansamblurile fie ele rezidențiale, hoteliere, sau chiar ambele, precum în cazul Nordis Group, care le oferă investitorilor posibilitatea de a beneficia financiar de unitățile achiziționate în proiectul de la Mamaia pe tot parcursul anului, nu doar în sezonul estival.
Dezvoltatorul imobiliar Nordis Group a pregătit o experiență memorabilă pentru vizitatorii Salonului Imobiliar București, ce are loc în acest weekend. Până duminică, participanții au ocazia să descopere ansamblurile Nordis într-un decor elegant, care pune în valoare unicitatea fiecărui proiect. Vizitatorii pavilonului Nordis vor avea parte de un stil de ofertare instant, prin care vor afla pe loc discountul maxim de care pot beneficia la achiziția oricărei proprietăți Nordis Group.
Nordis Group, dezvoltator imobiliar de ansambluri hoteliere și rezidențiale premium, anunță oficial că în luna iulie a acestui an începe livrarea unităților hoteliere și rezidențiale din etapa I a ansamblului Nordis Mamaia. Până la finalul anului, dezvoltatorul estimează că va preda până la 1000 de proprietăți din proiectul său situat la malul mării.
Compania americană Epic Games, dezvoltarea jocului Fortnite, a atras o finanțare de 2 miliarde de dolari de la Sony și proprietarii Lego Group, la o evaluare post-investiție de peste 31 miliarde de dolari.
Un fond de investiții, denumit Agista, cu focus pe piața bursieră AeRO, a fost lansat cu scopul de a fi implicat, inclusiv prin finanțare, în listarea la bursă a IMM-urilor locale.
Cu cât angajatorii vor avea pachete de beneficii extrasalariale mai diversificate cu atât vor reuși să atragă talente în companiile lor și să le mențină pe cele existente. Salariul nu mai este suficient.
În vremuri de incertitudine economică, investițiile imobiliare reprezintă cea mai bună și ușoară modalitate de securizare a banilor și de protecție împotriva devalorizării monedei, apreciază Alexandru Mihai, Managing Partner Nordis Group.
Producătorul de materiale de construcții TeraPlast acordă un dividend cu randament net de numai 1,5% după ce anul trecut a recompensat acționarii cu distribuții de cash și acțiuni gratuite în contul banilor încasați de vânzarea diviziilor de metale și tâmplărie.
Global Investment Group anunță un nou proiect în construcție, Global Residence Monolitului, în zona Mihai Bravu din București. Noua dezvoltare urmează să fie livrată în două faze: 94 de apartamente în 2022 și 146 în 2023.
Cosntructorul german de automobile Volkswagen a luat decizia finală pentru noua sa uzină de baterii, necesară extinderii producției de vehicule electrice. Aceasta va fi construită în Spania, având ca lider de proiect marca SEAT.
EMS Floor Group, grup de companii specializate în aplicarea de pardoseli pe bază de rășini, cu sediul central în România, a încheiat anul 2021 cu afaceri de peste 13,5 milioane de euro, în creștere cu peste 30% față de anul precedent, ca urmare a performanțelor obținute în Belgia și Luxemburg, dar și a redeschiderii proiectelor mari și medii în România, post-pandemie. Pentru 2022, compania din Turda și-a propus să se extindă în Franța, să consolideze businessul început anul trecut în Ungaria și să investească în forța de muncă specializată, o provocare continuă pentru domeniul în care activează.
Casa de brokeraj pe piața de capital listată la bursă BRK Financial Group, una dintre cele mai active din România, cu venituri totale consolidate de aproape 28 milioane lei anul trecut, intră pe piața energiei electrice prin înființarea unei firme de profil.
Oliver Zipse, care a preluat conducerea BMW Group în 2019, va primi o majorare a salariului ca urmare a rezultatelor record din 2021, un an în care crizele din industria auto au pus la încercare managementul companiei.
Volkswagen a anunțat rezultatele detaliate ale anului 2021, care au adus o dublare a profitului și o creștere a marjei la 8%, menținându-și poziții de lider în Europa și China, în condițiile în care vânzările au scăzut masiv, pe fondul crizei de semiconductori. CEO-ul Herbert Diess avertizează că războiul ar putea modifica planurile companiei.
Compania israeliană Econergy, dezvoltatorul celui mai mare parc fotovoltaic din România, a cumpărat un nou proiect important pe piața locală, cu o capacitate de peste 80 MW.
Uzina de automobile AvtoVAZ, pe care Renault o controlează într-o proporție de peste 99%, va reporni activitatea, în pofida faptului că are mari probleme de achiziție a componentelor.
Cei care aleg să călătorească se vor orienta către destinații mai sigure, departe de conflictul militar de la graniță.
Ijdelea & Associates a asistat Splend Group Pty cu privire la aspectele de drept românesc ale unei finanțări cu o valoare de peste 25 de milioane de Euro, acordată de o societate de creditare de specialitate cu sediul in San Francisco, a cărei activitate deservește companii emergente active în domeniul tehnologiei și bioștiințelor. Țuca, Zbârcea & Asociații a asigurat consultanța pe plan local pentru creditor.
Antreprenorul britanic de origine indiană Dinesh Dhamija, proprietarul fostului dezvoltator imobiliar Copper Beech Capital, intrat în faliment în 2010 după o singură investiție în București, se extinde pe segmentul energiei regenerabile în România, cu un proiect solar de peste 130 MW.
Cea mai mare bancă din Rusia, Sberbank Group, a anunțat că se va retrage de pe piața europeană, după ce a fost lovită de sancțiuni financiare masive ca represalii la invazia Moscovei în Ucraina, transmite AFP.
Proprietățile premium au înregistrat cel mai mare succes ca număr de vânzări în anul 2021, rămânând în topul preferințelor pentru români ca modalitate de investiție. Serviciile de înaltă calitate, amplasarea ideală în zone turistice și confortul de a avea un apartament gestionat în totalitate de o companie, prin serviciul de Property Management, sunt argumente puternice care înclină balanța în favoarea apartamentelor de 5 stele. Emanuel Poștoacă, președintele și fondatorul Nordis Group, consideră că anul 2022 va fi încă și mai prosper pentru compania pe care o conduce, iar acest lucru se datorează mai ales modelului de business unic pe piață.
Nordis Mamaia, complex hotelier dezvoltat de Nordis Group, mizează pe facilitățile oferite pentru a atrage clienți pe toată durata anului. Experiențele oferite vor fi similare cu cele ale hotelierilor din străinătate. Compania va inaugura cea mai mare plajă digitalizată din România.
Sphera Franchise Group raportează pentru anul trecut un câștig pretaxatare EBITDA normalizat de 75,00 milioane lei, dublu față de cel de 36,91 milioane lei din 2020, marcat de suspendări în activitatea de restaurant și restricții de circulație.
LKE Group, unul dintre cei mai importanți producători de sisteme de transport și manevrare logistică a mărfurilor din Germania, a obținut o finanțare de 4,6 milioane de euro de la BCR pentru achiziția Someg Gherla.