Proiectul de reglementare a activității de lobby în România, prezentat în premieră de Profit.ro, a fost respins marți de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților, după ce încă din 2019 trecuse în mod tacit de Senat.
Proiectul de lege care pedepsește evaziunea fiscală cu închisoarea, depus ca senator de fostul ministru al Finanțelor Eugen Teodorovici, este considerat astăzi ca fiind adoptat în mod tacit de către Senat. În urmă cu două săptămâni, proiectul, din care fusese eliminată închisoarea, fusese respins, la un prim vot, de către plenul Senatului. Ulterior, însă, invocând neînregistrarea unor voturi, senatorii au decis reluarea votului pentru săptămâna următoare, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat ca urmare a învestirii noului Guvern și mai ales pentru că toți parlamentarii au plecat în campania electorală pentru... prezidențiale.
După ce la începtului lunii nu mai puțin de 22 de proiecte de lege au fost lăsate pentru adoptare tacită de către senatori, acum au trecut fără dezbatere peste 100 de proiecte, care vor fi transmise astfel, fără modificări, deputaților. Printre acestea se numără zeci de ordonanțe de urgență, modificări la Codul Penal și Codul Fiscal, introducerea unei grile de salarizare minimală, noi obligații pentru constructuri și locatari sau stabilirea dreptului persoanelor de același sex de a forma o uniune consensuală.
Nu mai puțin de 22 de proiecte de legi au fost lăsate pentru adoptare tactă de către senatori, de la ultima ședință de plen a Senatului. Printre acestea se numără introducerea unui impozit de 90% pentru veniturile din pensii de peste 10.000 lei, înființarea unui fond special pentru construcția autostrăzilor, modificarea statutului Băncii Naționale a României, precum și o serie de modificări ale Codului Fiscal și Codului Muncii, cu impact asupra mediului de afaceri, precum alocarea obligatorie de sume pentru sponsorizare.
Lobby-ul va fi definit în România ca acțiunea unor persoane sau grupuri de persoane, având interese variate, specifice și bine definite, prin care se urmărește influențarea deciziilor luate la nivel politic, o activitate de lobby care va putea interveni fie înainte de adoptarea unei decizii, fie în timpul procesului decizional, fie ulterior adoptării deciziei, în etapa implementării, conform unui proiect de lege adoptat acum tacit de Senat. Proiectul, prezentat anterior de Profit.ro, exclude din categoria lobby-ului mai multe operațiuni, precum cele derulate de asociațiile nonprofit, și nu va fi aplicat partidelor politice și nici unor organizații.
Ordonanța de urgență 114/2018, prin care Guvernul a introdus, fără consultare publică, o serie de taxe în domeniile bancar, energetic și de comunicații, este astăzi adoptată tacit de Senat, după cum a solicitat ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici. Mediul de afaceri a transmis însă Parlamentului o serie de propuneri de amendare a OUG 114, care se află în prezent în negociere cu partidele de guvernământ și pe care Profit.ro le prezintă în execlusivitate. Printre propunerile de amendamente se numără eliminarea raportării la Robor a taxei pe activele financiare ale băncilor și excluderea mai multor categorii de active, plafonarea prețului la energie doar pentru consumatori vulnerabili, diminuarea taxei pe cifra de afaceri din energie și comunicații, modificări în construcții sau un alt mod de calcul pentru capitalul social minim impus administratorilor fondurilor de pensii de la Pilonul II.
Reglementările privind pensiile speciale ale deputaților și senatorilor, dar și cele privind pensiile de serviciu ale anumitor categorii profesionale, precum diplomați, funcționarilor publici parlamentari sau personalului Curții de Conturi, au fost abrogate printr-un proiect de lege adoptat tacit de senatori.