În Europa e sezon electoral, iar premierul ungar Viktor Orban a decis că George Soros îi poate aduce iarăși voturi. „Rețeaua Soros e înrădăcinată în instituțiile europene. Sunt atât de bine înrădăcinați încât instituțiile europene le dau bani pentru a funcționa”, a declarat Orban la finalul lui martie în interviul pe care-l acordă aproape săptămânal la postul public Radio Kossuth. „Sunt în Comisie, în Parlament și destul de mulți premieri sunt în mod clar agenți ai lui Soros.”
Pe 6-9 iunie vor avea loc alegerile pentru Parlamentul European în toate cele 27 de state UE, iar Orban și-a lansat campania în Ungaria cu o nouă doză de politică ofensivă. Bruxelles-ul, spunea el în interviu, „devine tot mai mult un prizonier al rețelei internaționale de activiști pe care George Soros a clădit-o cu mare trudă de-a lungul ultimilor 30 de ani”, arată o analiză FOREIGN POLICY, preluată de Rador Radio România.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Nu e prima dată când Orban se folosește de Soros, un finanțist și filantrop evreu născut în Ungaria, pe post de sac de box în campania electorală. A mai făcut-o pentru a câștiga alegeri în Ungaria. Ce e nou de data aceasta e că purtătorul de cuvânt al lui Orban a tradus imediat din maghiară în engleză atacul la baionetă al șefului său la adresa lui Soros și a postat traducerea pe X. E evident că acest atac e transplantat acum la un nou nivel, cel european.
Cum funcționează politica ofensivă și de ce premierul ungar a folosit-o atât de des în ultimii 10 ani ne explică un articol din 2019 din BuzzFeed News: „The Unbelievable Story of the Plot Against George Soros” [„Incredibila poveste a complotului contra lui George Soros”]. (O versiune mai timpurie a apărut în revista elvețiană Das Magazin.) Articolul ne spune povestea a doi propagandiști americani care au conceput prima campanie de ură anti-Soros a lui Orban în 2013, reușind să-l transforme pe Soros – care s-a îmbogățit în SUA și apoi a revărsat miliarde de dolari din averea sa unor organizații din toată lumea care susțin guvernarea democratică și libera exprimare – în numai câteva săptămâni în cel mai detestat om din Ungaria. În fapt, campania lor de denigrare anti-Soros a avut atât de mult succes încât Orban a câștigat alegerile – deși el însuși lucrase la Central European Research Group finanțat de Soros și studiase pentru scurt timp la Universitatea Oxford cu o bursă primită tot de la Soros.
Acești doi propagandiști, Arthur Finkelstein și George Birnbaum – ei înșiși evrei – au acționat pe baza unei idei simple: dacă vrei să câștigi alegerile asigură-te că ești în ofensivă. Premiza fundamentală e că mulți alegători știu deja cu cine vor vota. În consecință, e dificil să-i motivezi pentru a vota un alt candidat. În schimb, a-i demoraliza e mai ușor. Tu trebuie să-ți discreditezi adversarul politic cu o salvă de acuzații, majoritatea false, astfel încât simpatizanții adversarului tău să înceapă să aibă dubii. Drept urmare, unii dintre ei nici nu se vor mai prezenta la vot. Alții vor dezerta la tine. Finkelstein și Birnbaum au denumit acest procedeu „vot de respingere”.
Cei doi au folosit strategia în premieră în Israel în 1995, imediat după asasinarea premierului Yitzhak Rabin. Noi alegeri fuseseră convocate, iar social-democratul Shimon Peres era considerat practic câștigător. Foarte puțini observatori îi acordau vreo șansă tânărului candidat conservator de la Likud, Benjamin Netanyahu, aflat în sondaje cu vreo 20% în urma lui Peres. Netanyahu i-a contractat pe Finkelstein și Birnbaum pentru a-l ajuta să iasă de pe locul doi. Ei i-au spus că unicul mod în care ar putea avea o șansă la victorie ar fi să-și construiască întreaga campanie în jurul zvonului că Peres ar intenționa să le dea palestinienilor jumătate din Ierusalim. Peres nu avea absolut nici o intenție de a face așa ceva; era o minciună complet fabricată. Dar cu cât se răspândea mai mult acel zvon, cu atât mai mulți jurnaliști îl întrebau despre el. În loc să-și expună și dezbată propriul program politic, Peres a fost forțat să se apere contra minciunii lui Netanyahu. Astfel Peres a căzut cu totul în plasa lui Netanyahu care, spre surpriza multora, a câștigat alegerile din 1996, ba chiar cu peste 50% din voturi. Așa a început ascensiunea spectaculoasă a lui Netanyahu în politică.
La începutul anilor 2000 Finkelstein și Birnbaum i-au ajutat pe niște politicieni bulgari și români să ajungă la putere prin campanii similare. Iar apoi Netanyahu le-a făcut cunoștință cu un alt politician ambițios din Europa: Viktor Orban. Fusese deja premier, în 1998-2002, dar pierduse puterea. Orban s-a simțit atât de umilit încât a jurat că nu va mai pierde niciodată. În 2010 propagandiștii l-au sfătuit să poarte o campanie dură, învrăjbitoare, îndreptată contra birocraților și a investitorilor străini. A funcționat: alianța lui Orban a obținut o majoritate confortabilă de două treimi în parlament, iar social-democrații au suferit o înfrângere devastatoare de pe urma căreia nu și-au mai revenit nici măcar acum.
La următoarele alegeri, în 2014, opoziția abia dacă a mai reușit să transmită ceva public. Dar totuși, Orban nu a vrut să riște nimic și s-a consultat iar cu propagandiștii care-l ajutaseră să câștige. Ei i-au spus că are nevoie de un țap ispășitor cu o față familiară. I-au recomandat să-l folosească pe Soros și să-l prezinte ca pe un finanțist evreu cu intenții politice secrete: vrea să slăbească Ungaria pentru ca apoi s-o domine. Unele publicații au afirmat că acea campanie a alimentat antisemitismul în țară; dar, din moment ce Ungaria nu obișnuiește să înregistreze date referitoare la antisemitism, organul de monitorizare a drepturilor omului al UE, Agenția Drepturilor Fundamentale de la Viena, nu a putut proba acea acuzație.
În campania respectivă Orban a dat vina pentru toate problemele sale pe Soros și pe „tentaculele” lui – de la crizele economică și financiară care loviseră țara până la sosirea refugiaților din Siria sfâșiată de război și din alte țări. În 2014, și apoi din nou în 2018, Orban a câștigat alegerile, consolidându-și puterea în Ungaria. În ajunul votului din 2018 Ungaria era împânzită de afișe cu Soros cu textul: „Nu-i permite lui Soros să râdă la urmă”. În acel an guvernul ungar a izgonit din țară Universitatea Central-Europeană fondată și parțial finanțată de Soros. Ea și-a găsit refugiu la Viena, unde funcționează și astăzi.
După cum spunea Birnbaum cândva, „e bine să ai un inamic”, calificându-l pe Soros drept o „țintă bună”. Soros era lipsit de orice apărare. Dacă ar fi contraatacat n-ar fi făcut altceva decât să alimenteze mașinăria zvonurilor. Dacă s-ar fi implicat în lupta politică din Ungaria, Orban l-ar fi putut acuza că e însetat de putere. Astfel că n-a mai spus nimic, dar zvonul s-a răspândit oricum.
Tatăl lui Birnbaum a supraviețuit la Auschwitz. (Finkelstein, care era mult mai bătrân, a murit în 2017.) Faptul că în campaniile lor au apelat la stereotipuri rasiste și că au alimentat antisemitismul nu pare să-l deranjeze câtuși de puțin pe Birnbaum. Odată, fiind intervievat, l-a întrebat pe reporter: „Pot eu să nu atac pe cineva fiindcă e evreu?”
Dacă Orban a câștigat două scrutine naționale scoțând la înaintare „monstrul Soros”, prima dată când a folosit strategia pentru a câștiga și alegerile europene a fost în 2019. Atunci au apărut afișe înfățișându-l pe președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker alături de Soros, deasupra textului: „Ai dreptul să știi ce pune la cale Bruxelles-ul!” Apoi campania lui Orban s-a concentrat pe migrație, mai precis pe planul „secret” al UE de a inunda Europa cu imigranți oferindu-le vize, respectiv așa-zisele tentative UE de a împiedica Ungaria să-și păzească granițele.
Soros n-a zis mai nimic, însă Juncker – care la un moment dat chiar îl făcuse pe Orban „dictator” – a început imediat să dezmintă acuzațiile. A negat insistent că UE ar lucra la orice fel de vize secrete pentru imigranți sau că i-ar împiedica pe grăniceri să-și facă treaba. Pe scurt, strategia lui Orban a funcționat conform planului. Alianța lui a obținut 53% din voturi.
Faptul că acum Orban își traduce în engleză atacurile la adresa lui Soros e grăitor. Un diplomat ungar mi-a spus cândva: „Viktor Orban crede că Europa va fi fie Europa lui, fie Europa lui Emmanuel Macron”. În țări precum Franța, unde politicianul de extrema dreaptă Jordan Bardella din Reuniunea Națională a lui Marine Le Pen e favoritul clar, campania electorală e dominată de o opțiune binară similară: Europa va fi configurată ori de unii precum Macron, ori de Reuniunea Națională.
Acum, când mai multe partide de extrema dreaptă din diverse țări nu mai vor să părăsească UE din cauza a ceea ce politicianul suedez Carl Bildt numește „efectul BTP” (Brexit, Trump, Putin), ele par să urmărească în schimb să intre în politica europeană pentru prima dată și să încerce să schimbe situația din interior. În consecință, încearcă să formeze coaliții pentru a-și amplifica influența. La un congres al partidului de anul trecut Orban a declarat că Europa trebuie schimbată, nu abandonată.
Herbert Kickl de la Partidul Libertății din Austria, Geert Wilders de la Partidul Libertății din Olanda și alți câțiva politicieni de extrema dreaptă încep să vorbească tot mai mult despre ce și-ar dori de la Europa: renunțarea la legislația climatică, modificarea actualei politici de imigrație și blocarea ajutorului pentru Ucraina. În ajunul alegerilor din acest an și centrul dreapta european se deplasează întrucâtva în aceeași direcție, exact cum procedează și la nivel național când încearcă să împiedice deplasarea alegătorilor spre extrema dreaptă. Câteva sondaje care arată că centrul va rezista după alegerile din iunie, prezic totuși și un avans substanțial pentru extrema dreaptă în câteva state membre.
Conform lui Paul Lendvai, un jurnalist ungar din Viena care a scris o biografie critică a lui Orban, acesta are Ungaria „în buzunarul lui, iar Europa va fi următorul său pas”. Pare decis să se folosească de Soros – sau mai degrabă să abuzeze de el – încă o dată în acest scop. Europa ar face bine să fie pregătită.
