Preluarea de către statul german a controlului asupra administrării operațiunilor din Germania ale gigantului rus de stat al producției de gaze naturale Gazprom înseamnă că, indirect, Berlinul va gestiona și unul dintre marii importatori de gaze rusești din România.
Poporul român s-a ridicat împotriva regimului Ceaușescu, la fel trebuie procedat cum de către comunitatea internațională împotriva regimului Vladimir Putin, dispus să sacrifice milioane de vieți pentru a-și implementa ideile sale nebunești, spune președintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-un mesaj transmis în Parlamentul de la București.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a lansat o licitație pentru a atribui un contract de proiectare și execuție de lucrări de construcții și instalații în cazarma 3041 București, contract clasificat ca secret de stat și care constă în modernizarea centrului de operațiuni din Capitală unde ar funcționa Consiliul Suprem de Apărare al Țării (CSAT) în caz de război, ansamblu de clădiri a cărui construcție a fost finalizată în 1983.
Negociatorul David Arakhamia a declarat posturilor de televiziune ucrainene că o eventuală întâlnire între președintele ucrainean Volodimir Zelenski și președintele rus Vladimir Putin va avea loc „cu mare probabilitate” în Turcia, relatează The Guardian, citând AFP.
Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, care a mers la Kiev pentru a transmite un mesaj de speranță și solidaritate, s-a întâlnit cu președintele Volodimir Zelenski, cu mai multe autorități locale, dar și cu premierul Denis Șmihal. Metsola a promis Ucrainei în continuare ajutor, inclusiv pentru refacerea localităților care sunt afectate de război, după încheierea acestuia.
Tranzitul gazelor naturale rusești spre clienții din Europa prin intermediul conductelor ucrainene funcționează ca o formă de "apărare antiaeriană energetică" a infrastructurii de transport de gaze a Ucrainei, armata rusă agresoare nebombardând-o în mod intenționat din acest motiv, astfel că marii consumatori din UE care cumpără de la gigantul rus de stat Gazprom ar trebui să o facă prin gazoductele din Ucraina și să boicoteze celelalte rute, a declarat șeful operatorului de transport și sistem ucrainean LLC Gas TSO, Serghei Makogon
Acțiunile americane au închis tranzacțiile de miercuri în scădere, întrerupând un raliu de patru zile, în contextul temperării așteptărilor privind negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina.
Guvernul a analizat, în ședința de miercuri, un memorandum referitor la ”liniile directoare privind atragerea investițiilor, ca urmare a relocării companiilor din Federația Rusă, Ucraina și Belarus, în contextul actualei situații geostrategice”. Executivul are în vedere în principal domenii precum auto, IT, electronică, construcții.
Rusia a salutat cererile în scris ale Kievului de încetare a conflictului din Ucraina, dar precizat că încă nu există semne cu privire la un progres în relațiile celor două țări, potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează Reuters.
Sancțiunile impuse Rusiei în urma invaziei Ucrainei au vizat doar jumătate din cei mai bogați 20 de oameni de afaceri, lăsând un grup de miliardari super-bogați și puternici liberi să opereze în întreaga lume fără restricții legale.
Președinția Ucrainei a contractat firma americană de avocatură Morrison & Foerster LLP pentru a-i oferi consultanță și reprezentare în raporturile sale cu Guvernul Statelor Unite pe subiectul sancțiunilor economice internaționale împotriva Rusiei ca urmare a agresiunii împotriva Ucrainei, atât cele impuse de SUA, cât și cele dictate de UE și Marea Britanie.
Un acord internațional pentru a garanta securitatea prin activarea unui mecanism similar articolului 5 din tratatul NATO, neutralitatea, posibila integrare în UE și fără baze străine pe teritoriul Ucrainei. Acestea sunt doar câteva dintre cele zece propuneri ale Kievului privind garanțiile de securitate pentru Ucraina, discutate marți la Istanbul, între negociatorii ucraineni și ruși.
Rusia a fost acuzată la Consiliul ONU, că a provocat o "criză alimentară mondială" și chiar că a pus oamenii în pericol de "foamete" prin declanșarea unui război împotriva Ucrainei, "grânarul Europei”, relatează lefigaro.
Acțiunile americane s-au apreciat marți, în linie cu bursele europene, susținute de optimismul investitorilor cu privire la negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina și de declinul prețurilor petrolului.
Acțiunile europene se apreciază puternic marți, pentru a treia sesiune consecutivă de tranzacționare, în contextul în care investitorii analizează progresul negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. Cotațiile petrolului și-au extins declinul.
Delegația Ucrainei, președintele Turciei Recep Tayyip Erdogan și oligarhul rus Roman Abramovici sunt la Palatul Dolmabahce din Istanbul unde au loc negocieri dintre Rusia și Ucraina pentru încetarea focului.
Guvernul ucrainean estimează la peste 500 de miliarde de euro cuanumul pierderilor economice cauzate de războiul cu Rusia, cele mai importante la nivelul infrastructurii, a anunțat într-o postare pe Facebook ministrul ucrainean al Economiei Iulia Sviridenko, relatează AFP.
Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, și omologul său rus, Vladimir Putin, ”au convenit că următoarea întâlnire a delegațiilor ruse și ucrainene va avea loc la Istanbul”, potrivit unui comunicat al Direcției de Comunicare a Președinției turce, relatează CNN.
Mai multe grupuri de companii cu activități în România au în prezent în derulare, din postura de debitoare, linii și facilități de credit contractate de la subsidiare occidentale ale celor mai mari bănci din Federația Rusă, Sberbank și VTB Bank, ambele controlate de statul rus și supuse sancțiunilor economice internaționale după invazia asupra Ucrainei ordonată de Kremlin, împrumuturi pentru care au depus ca garanții și active românești.
Rusia ar vrea să împartă Ucraina după modelul coreean, estimează un oficial de la Ministerul ucrainean al Apărării, relatează AFP.
CEO-ul Auchan Retail International Yves Claude apără duminică o menținere a activităților grupului francez în Rusia, o alegere ”care nu este simplă”, în urma unui apel al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, deoarece ”a pleca este imaginabil pe plan economic, dar nu din punct de vedere uman”.
Teritoriul separatist ucrainean Lugansk, căruia Rusia i-a recunoscut ”independența”, ar putea să orgnizeze în curând un referendum prin care să intre în Rusia, anunță duminică liderul acestuia Leonid Pasecinik.
Un acord în vederea deschiderii a două culoare umanitare de evacuare a unor civili - unul la Mariupol, a fost convenit între Rusia și Ucraina, anunță duminică vicepremierul ucrainean Irina Vereșciuk.
Războiul Rusiei în Ucraina ar putea duce la reducerea producției de neon în Ucraina, un gaz critic în producția de semiconductori, la niveluri îngrijorător de scăzute într-un moment în care lumea se confruntă deja cu o penurie de cipuri.
Președintele SUA Joe Biden a declarat sâmbătă, la Varșovia, că lupta ''între democrație și autocrație'' va fi una de lungă durată și că Statele Unite sunt alături de Ucraina, relatează AFP