Sancțiunile impuse Rusiei în urma invaziei Ucrainei au vizat doar jumătate din cei mai bogați 20 de oameni de afaceri, lăsând un grup de miliardari super-bogați și puternici liberi să opereze în întreaga lume fără restricții legale.
Sancțiunile occidentale au afectat până acum magnați ruși cu o avere totală estimată la cel puțin 200 miliarde de dolari înainte de începerea războiului. Cu toate acestea, lista celor cu averi blocate - și a celor neafectați - dezvăluie un model disparat de sancțiuni transfrontaliere, care i-a cruțat pe mulți ruși cu interese de afaceri pe piețele globale cheie, arată o analiză Bloomberg News.
În încercarea de a izola Rusia de finanțele internaționale și de a exercita presiuni asupra președintelui Vladimir Putin - minimizând în același timp efectele asupra economiei globale -, Marea Britanie a sancționat 10 dintre cei mai bogați miliardari, iar Uniunea Europeană nouă. În schimb, SUA a sancționat doar patru.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Doar trei oligarhi figurează pe toate cele trei liste, patru dintre primii cinci cei mai bogați oameni din Rusia nefiind sancționați de nicio putere din Vest. Printre aceștia se află cel mai bogat om din țară, Vladimir Potanin, un magnat al metalelor, care valora 30 miliarde de dolari la 18 februarie, cu trei zile înainte ca sancțiunile să înceapă să fie aplicate.
Leonid Mikhelson, directorul general și principalul acționar al producătorului de gaze naturale Novatek, magnatul siderurgic Vladimir Lisin și Vagit Alekperov, președintele gigantului petrolier Lukoil, sunt ceilalți trei super-bogați care nu au fost sancționați. Toți dețin participații semnificative în companii cotate la bursă, care operează în mediul de afaceri extrem de politizat din Rusia.
Cel mai bogat rus sancționat este Alexey Mordashov, acționarul majoritar al Severstal, al patrulea mare producător de oțel din Rusia, ale cărui active au fost înghețate de UE la 28 februarie și de Marea Britanie două săptămâni mai târziu.
Sursa colaj: Bloomberg
Experții în domeniul sancțiunilor spun că decizia de a nu-i viza pe unii dintre cei mai bogați oameni din Rusia este legată, cel puțin parțial, de participațiile lor importante în companii mari din domeniile energiei, metalelor și îngrășămintelor.
"Există motive pentru a urmări unii oligarhi și există motive pentru a-i ține pe unii în așteptare. Fie pentru că nu sunt văzuți ca fiind apropiați de procesul decizional de la Kremlin, fie pentru că ar putea fi prea dificil de sancționat de la început, iar guvernele vor să elaboreze un plan înainte de a apăsa pe trăgaci", spune John Smith, care a condus unitatea de sancțiuni a Trezoreriei SUA (OFAC) până în mai 2018, iar acum este partener la firma de avocatură Morrison & Foerster din Washington.
Statele Unite au învățat din experiența din 2018, când l-au sancționat pe miliardarul Oleg Deripaska, care controla United Co. Rusal International PJSC, cea mai mare companie de aluminiu din lume din afara Chinei. Sancțiunile au dus la creșterea prețurilor la nivel mondial, acestea stabilizându-se doar după ce Deripaska a acceptat să renunțe la controlul asupra Rusal, în 2019.
Cum îi afectează sancțiunile pe magnații ruși
Unii dintre rușii sancționați acum au fost vizați din cauza legăturilor lor clare cu companiile de stat, indiferent de valoarea lor netă: dintre aceștia, Igor Shuvalov, fost vicepremier, este acum președinte al băncii de stat VEB, în timp ce Serghei Ivanov este CEO al companiei de diamante Alrosa, controlată de stat, și membru al consiliului de administrație al Gazprombank.
Sancțiunile fără precedent au efecte pe toate continentele, iar rușii bogați își mută activele și își transferă participațiile, în timp ce autoritățile din Italia, Franța, Spania și din alte țări au luat măsuri pentru a confisca iahturi și a imobiliza avioane private.
Roman Abramovici, cel mai mare acționar al celui de-al doilea mare producător de oțel din Rusia, Evraz, vinde clubul de fotbal Chelsea după ce a fost sancționat de Marea Britanie și UE.
Alisher Usmanov, care deține 49% din USM, care controlează producătorul de oțel și minereu de fier Metalloinvest, a fost sancționat de SUA, Marea Britanie și UE. Usmanov a transferat deja majoritatea bunurilor sale imobiliare și a altor proprietăți în trusturi irevocabile, unde nu este beneficiar, a declarat un purtător de cuvânt al acestuia. Mutarea a complicat eforturile autorităților de a-i bloca proprietățile, inclusiv iahtul său Dilbar, lung de 156 de metri, aflat în prezent în Hamburg, Germania.
Îngrijorările legate de posibilele efecte negative în piețe au devenit rapid evidente, chiar dacă se crede că Usmanov deține participații de puțin sub 50%, pragul de la care intră în vigoare sancțiunile asupra companiilor sale.
După ce Statele Unite l-au sancționat pe Usmanov la 3 martie, blocându-i activele personale, Trezoreria americană a emis, în aceeași zi, o serie de licențe care permit oricărei companii deținute majoritar de acesta, direct sau indirect, să continue să funcționeze.
Funcționează sancțiunile?
La o lună de la invazie, Rusia este acum cea mai sancționată țară din lume. Înghețarea rezervelor băncii centrale și excluderea unor bănci din sistemul internațional de plăți a afectat cursul rublei și a împins țara în pragul unei situații de incapacitate de plată.
Cu toate acestea, analiza realizată de Bloomberg asupra a mii de dosare de sancțiuni arată că există diferențe majore între sancțiunile impuse de SUA, Marea Britanie și UE.
În total, SUA au înghețat bunurile a 852 de persoane, sancțiunile UE au afectat 775 de persoane, iar cele impuse de Marea Britanie 982. Însă multe dintre aceste sancțiuni nu se suprapun. În timp ce aproape 550 de persoane au fost sancționate atât de Marea Britanie, cât și de UE, un teren comun cu SUA este mai greu de obținut.
Sursa: Bloomberg
Chiar și experții au dificultăți în a descâlci firele, afirmând că divergențele ar putea submina eficacitatea sancțiunilor.
"Cu siguranță nu văd nicăieri un model ", spune George Voloșin, un expert în sancțiuni care urmărește evoluția din Rusia din poziția de director al Aperio Intelligence, cu sediul la Paris. "Încă nu cred că factorii de decizie politică sunt pe aceeași lungime de undă în ceea ce privește strategia, deși pretind că au o anumită coordonare."
