Cota de participare a României la FMI va crește de la 1,81 miliarde DST, cât este în prezent, la 2,72 miliarde DST, prevede un proiect de lege pregătit de către Ministerul Finanțelor. Majorarea cotei este necesară pentru a pune în aplicare o decizie de anul trecut a Consiliului executiv al FMI referitoare la majorarea cu 50 la sută a cotelor FMI în cadrul celei de-a 16-a revizuiri generale. Costurile creșterii cotei de participare vor fi suportate de către BNR.
România se apropie, în acest an, de 6 milioane de plătitori de asigurări de sănătate, în condițiile în care „anul trecut erau 5 milioane de plătitori”, dar numărul de beneficiari este de 19 milioane, a declarat Carmen Orban, consilierul pe probleme de sănătate al premierului Marcel Ciolacu, la Forumul Național al Asociațiilor de Pacienți.
Legislația confuză de peste Prut privind ″starea de urgență″ și ″situațiile excepționale″ au creat riscul ca producătorii de energie electrică din România să considere că le-a încetat obligația legală de a vinde curent destinat consumatorilor finali din Republica Moldova furnizorului de stat basarabean Energocom.
Eurohold Bulgaria AD (Eurohold) și Euroins Insurance Group AD (EIG) au depus oficial o Cerere de Arbitraj împotriva Guvernului României, la Centrul Internațional de Soluționare a Litigiilor Investiționale (ICSID) din Washington DC, suma în litigiu depășind 500 de milioane de euro, au anunțat joi acționarii fostei Euroins.
România este în prezent a 15-a piață de desfacere a produselor agroalimentare italiene la nivel mondial, fiind depășită în Europa Centrală și de Est doar de Polonia și Grecia, potrivit datelor furnizate de ICE - Agenția Italiană pentru Comerț Exterior.
PepsiCo a cumpărat, în România, primul său autocamion electric, modelul Volvo FM Electric 4x2, care va contribui la aprovizionarea cu materii prime și cartofi a fabricii de snacks din Popești-Leordeni.
Tranzacția a fost notificată autorității antitrust din Germania, relevă date analizate de Profit.ro.
În anul 2023, turiștii români au efectuat 760.000 de călătorii cu cel puțin o noapte de cazare în Germania. În comparație cu anul precedent, acest lucru reprezintă o creștere de aproximativ 22%. În cadrul celor 760.000 de călătorii în Germania, românii au petrecut 8,5 milioane de nopți, și astfel Germania reușește să se situeze pe locul 4 în clasamentul destinațiilor de călătorie internaționale ale românilor.
The New Originals Company GmbH, membră a holdingului de investiții Raiffeisen, va cumpăra active deținute de Dr. Oetker România.
Grupul german de inginerie Bosch, cel mai mare furnizor mondial de componente auto, a încheiat anul fiscal 2023, în România, cu vânzări consolidate în valoare de 2,5 miliarde de lei (516,2 milioane de euro), acestea rămânând la un nivel similar cu cel al anului precedent.
Cea mai mare companie energetică din Grecia, Public Power Corporation (PPC), cumpărătoarea activelor și operațiunilor românești ale Enel, are ambiții mari de dezvoltare, inclusiv în România, a declarat CEO-ul PPC, Georgios Stassis, la Eurelectric Power Summit 2024 de la Atena, reuniunea anuală a celei mai importante organizații profesionale a industriei energetice europene.
Leonhard Birnbaum, CEO-ul E.ON, a anunțat că grupul german ″explorează opțiunea″ de a vinde operațiunile de furnizare de energie electrică și gaze naturale din România, motivul fiind deteriorarea raportului risc-randament al business-ului, din cauza legislației românești a schemei de sprijin constând în plafonarea prețurilor finale la consumatori și a modificărilor frecvente și bruște ale acesteia.
Cele mai recente atacuri cu rachete și drone ale Rusiei au distrus 90% din capacitatea de producție de energie electrică din centralele pe cărbune și gaze ale Ucrainei, a declarat Maxim Timchenko, șeful celei mai mari companii energetice din țara vecină, DTEK, grup cu activități și în România controlat de cel mai bogat ucrainean, Rinat Ahmetov.
Vânzările de automobile electrice din Europa au intrat într-o perioadă tulbure, pe piețele naționale, însă acest lucru nu se resimte la nivel general, unde se raportează o creștere de aproape 15 procente.
RCS & RDS, unul dintre principalii furnizori de servicii convergente de comunicații electronice din România, a emis o avertizare către clienții săi cu privire la o serie de noi campanii frauduloase, în cadrul cărora sunt utilizate abuziv numele și identitatea vizuală a companiei, cu scopul de a înșela clienții.
Portul mediteraneean Tanger (Maroc) se pregătește să primească un transport enorm de oi din România, în jur de 27.000 de capete, pentru a satisface piața locală a sacrificiilor de Eid al-Adha [sărbătoare musulmană – n.trad.], potrivit presei locale citate de Rador Radio România.
Societatea care vinde polițe obligatorii pentru locuințe, PAID România, a consemnat în 2023 un profit net de 2,37 milioane de lei, de la 39 milioane de lei în 2022, pe fondul creșterii cheltuielilor cu daunele în urma pagubelor provocate de cutremurele din județele Gorj și Arad, precum și costurilor cu reasigurarea, influențate de seismul din Turcia. Dacă pentru exercițiul financiar 2022 societatea a acordat acționarilor dividende de 12,86 milioane de lei, informație anunțată de Profit.ro, pentru anul precedent suma propusă a coborât la 2,22 milioane de lei.
Șeful companiei de stat românești a făcut această declarație după ce Profit.ro a relatat că americanii de la Amerocap LLC, care au anunțat recent o investiție de 1 miliard de dolari într-un proiect de exploatare și procesare de magneziu din județul Bihor, au în vizor și zăcăminte de grafit de pe 2 amplasamente din Gorj care, potrivit Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM), se suprapun cu un perimetru minier pentru care Societatea Națională a Sării deține licență de exploatare în vigoare.
Gigantul american Amazon a deschis un nou studio de dezvoltare de jocuri în Europa, cu sediul în București, instalându-l la conducere pe veteranul Cristian Pană, fostul șef Ubisoft România.
Meteorologii anunță că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marți seară și va putea fi observat în special peste regiunile vestice și sud-vestice.
Cetățenii români vor putea călători în Turcia în baza cărții de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de președintele republicii, Recep Tayyip Erdogan.
Retailerul francez Carrefour lansează în România un program național prin care spune că oferă reduceri la peste 1.200 de produse.
E.ON Energie, unul dintre cei mai mari furnizori de electricitate și gaze din România, și-a notificat clienții că reduce perioada de valabilitate a contractelor aflate în vigoare până la 31 martie 2025, când expiră schema de plafonare/compensare a facturilor. După această dată, „condițiile din piață vor fi cu totul altele”, spune compania, la solicitarea HotNews.ro. Oamenii vor afla abia la începutul lunii martie a anului viitor ce preț vor plăti după 31 martie.
Retailerul britanic de bricolaj Kingfisher, proprietarul Brico Dépôt, a avut venituri mai mari cu 14,7% în România, de 63 milioane lire sterline, în primul trimestru al anului, compararativ cu perioada similară a anului trecut.
Prețurile coșului obișnuit de produse pentru gospodărie din supermarketurile grecești sunt mai mici decât în Franța, Anglia, Italia, Spania, Portugalia, Germania, România. Această concluzie a reieșit din raportul realizat în mod regulat de Institutul de Cercetare a Comerțului Retail de Bunuri de Consum (IELKA) în urma unei cercetări bazate pe datele din platformele de comparare a prețurilor din fiecare țară, dar și a prețurilor din lanțurile de supermarketuri, pentru un coș tipic de produse pentru gospodărie achiziționate din comerțul organizat de alimente cu amănuntul (supermarket) în martie 2024 în Grecia și, respectiv, în Franța, Marea Britanie, Spania, Italia, Portugalia, Germania și România.