Startup-ul românesc Bonapp - bonapp.eco, aplicație mobilă ce combate risipa alimentară punând în legătură utilizatorii și comercianții care vând produse aproape de data expirării – va ieși anul viitor în afara țării, primele piețe vizate fiind Bulgaria și Grecia. Pentru finanțarea extinderii este luată în calcul o nouă rundă de finanțare, dar și altă direcție strategică, nefiind încă definitivate planurile în această privință, anunță, pentru Profit.ro, antreprenorul Grégoire Vigroux, cofondator Bonapp.
Măsurile de reducere a risipei alimentare, prin donarea alimentelor apropiate de data expirării, nu vor mai fi opționale, ci obligatorii pentru operatorii din domeniul agroalimentar. Aceștia din urmă vor fi obligați să întocmească planuri și rapoarte anuale de prevenire a risipei alimentare, să le publice pe o platformă națională, să încheie contracte pentru transferul gratuit al alimentelor în curs de expirare și să informeze consumatorii cu privire la combaterea risipei alimentare, prevede un proiect legislativ cu largă susținere parlamentară, adoptat de deputați prin vot final.
Europenii achiziționează mai multe haine ca niciodată, pe care le aruncă, în medie, după doar șapte purtări. Doar în Europa cumpărăm în medie 14,8 kg de haine și încălțăminte pe an de persoană, generând 7 milioane de tone de deșeuri textile, potrivit Organizației Humana People to People, care citează Agenția Europeană de Mediu.
Măsurile de reducere a risipei alimentare, prin donarea alimentelor apropiate de data expirării, nu vor mai fi opționale, ci obligatorii pentru operatorii din domeniul agroalimentar. Aceștia din urmă vor fi obligați să întocmească planuri și rapoarte anuale de prevenire a risipei alimentare, să le publice pe o platformă națională, să încheie contracte pentru transferul gratuit al alimentelor în curs de expirare și să informeze consumatorii cu privire la combaterea risipei alimentare, prevede un proiect legislativ cu largă susținere parlamentară, adoptat de deputați prin vot final.
Măsurile de reducere a risipei alimentare, prin donarea alimentelor apropiate de data expirării, nu vor mai fi opționale, ci obligatorii pentru operatorii din domeniul agroalimentar. Aceștia din urmă vor fi obligați să întocmească planuri și rapoarte anuale de prevenire a risipei alimentare, să le publice pe o platformă națională, să încheie contracte pentru transferul gratuit al alimentelor în curs de expirare și să informeze consumatorii cu privire la combaterea risipei alimentare, prevede un proiect legislativ cu largă susținere parlamentară, adoptat de deputați prin vot final.
Măsurile de reducere a risipei alimentare, prin donarea alimentelor apropiate de data expirării, nu vor mai fi opționale, ci obligatorii pentru operatorii din domeniul agroalimentar. Aceștia din urmă vor fi obligați să întocmească planuri și rapoarte anuale de prevenire a risipei alimentare, să le publice pe o platformă națională, să încheie contracte pentru transferul gratuit al alimentelor în curs de expirare și să informeze consumatorii cu privire la combaterea risipei alimentare, prevede un proiect legislativ cu largă susținere parlamentară.
Peste două miliarde de tone de alimente rămân neconsumate la nivel mondial, o cantitate aproape dublă față de estimările anterioare, potrivit unui nou raport realizat de World Wildlife Fund și retailerul britanic Tesco Plc., informează Bloomberg.
O cantitate estimată la 931 milioane de tone de alimente sau 17% din totalul alimentelor puse la dispoziția consumatorilor în 2019 a ajuns la coșurile de gunoi ale gospodăriilor, retailerilor și restaurantelor, arată un nou studiu publicat de Organizația Națiunilor Unite, informează Reuters.
Alimentele, aproape de expirare, care sunt donate nu vor fi considerate livrare de bunuri, contractele de donație nu vor mai fi încheiate obligatoriu în formă autentică, iar ONG-urile specializate ca bănci de alimente vor fi incluse printre recipienții donaților de alimente, a stabilit, Parlamentul, care a adoptat, prin votul final al Camerei Deputaților, aceste modificări la Legea risipei alimentare.
Alimentele, aproape de expirare, care sunt donate nu vor fi considerate livrare de bunuri, contractele de donație nu vor mai fi încheiate obligatoriu în formă autentică, iar ONG-urile specializate ca bănci de alimente vor fi incluse printre recipienții donaților de alimente, a stabilit, marți, Senatul, care a adoptat prin vot aceste modificări la Legea risipei alimentare.
6.000 de tone de alimente se aruncă zilnic, în România, a declarat coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, Laszlo Borbely.
Antreprenorii români prezenți la Global Entreprenuership Summit (GES) 2019, organizat de guvernele SUA și Olandei la Haga, au prezentat potențialilor investitori sau parteneri o serie de inovații extrem de variate, de la aplicații pentru creșterea albinelor sau identificarea produselor alimentare aproape de expirare în marile magazine, până la invenții precum senzori care monitorizează și ajută pacienții să se recupereze prin exerciții de kinetoterapie sau produse hardware folosite în inteligența artificială.
Regulile de prevenire a risipei alimentare în comerț, precum donarea alimentelor apropiate de data expirării, intră în vigoare începând cu această lună, dar nu vor fi obligatorii, ci doar opționale pentru retaileri.
Producătorii și comercianții care aleg să aplice măsuri de diminuare a risipei alimentare vor trebui să introducă un sistem de monitorizare a produselor, iar organizațiile care primesc donații de alimente în curs de expirare vor fi obligate să se înscrie la Ministerul Agriculturii. Cele care vor vinde în scopuri caritabile produsele donate vor trebui, de asemenea, să respecte anumite proceduri de înregistrare, dar și de finanțare a propriei activități.

Regulile de prevenire a risipei alimentare în comerț, precum donarea alimentelor apropiate de data expirării, nu vor mai fi obligatorii, ci doar opționale pentru retaileri, începând cu februarie 2019, conform unui proiect de lege promulgat joi de președintele Iohannis. Proiectul, așa cum i-a fost trimis de către Parlament, mai preevde că noua lege în domeniu va fi din nou suspendată, până anul viitor, după cum a anunțat anterior Profit.ro. Guvernul recomandase chiar abrogarea Legii, ale cărei prevederi au generat puternice controverse și s-au dovedit greu de aplicat.
Regulile de prevenire a risipei alimentare în comerț, precum donarea alimentelor apropiate de data expirării, nu vor mai fi obligatorii, ci doar opționale pentru retaileri, începând cu februarie 2019, a decis miercuri prin vot final Camera Deputaților. În plus, Legea în domeniu va fi din nou suspendată, până anul viitor, după cum a anunțat anterior Profit.ro. Guvernul recomandase chiar abrogarea Legii, ale cărei prevederi au generat puternice controverse și s-au dovedit greu de aplicat.
Regulile de prevenire a risipei alimentare în comerț, precum donarea alimentelor apropiate de data expirării, nu vor mai fi obligatorii, ci doar opționale pentru retaileri, începând cu februarie 2019. În plus, Legea în domeniu va fi din nou suspendată, până anul viitor, conform informațiilor Profit.ro. Anterior, Guvernul a propus chiar abrogarea Legii, ale cărei prevederi au generat puternice controverse și s-au dovedit greu de aplicat.
Guvernul propune abrogarea legii care impune comercianților și producătorilor care nu reușesc să vândă alimentele aflate la 3 zile înainte de expirare să le doneze sau să le vândă la preț modic în scopuri caritabile. Legea trebuia aplicată de anul trecut, dar din cauza neclarităților sale a fost suspendată, noul termen de intrare în vigoare fiind 1 iulie.
Asociațiile și fundațiile nu vor mai putea cumpăra de la comercianți, la prețuri foarte mici, alimente aflate în curs de expirare, pentru ca apoi să le revândă, interdicția fiind introdusă acum prin schimbarea în Parlament a Legii diminuării risipei alimentare. legea este amânată ca termen de aplicare până la jumătatea anului viitor.
După ce Guvernul a suspendat până la sfârșitul acestui an Legea risipei alimentare, care obligă magazinele să doneze alimentele nevândute înainte cu 3 zile de termenul de expirare, Parlamentul a decis, marți, să amâne intrarea în vigoare a legii cu încă 6 luni.
Asociațiile și fundațiile nu vor mai putea cumpăra de la comercianți, la prețuri foarte mici, alimente aflate în curs de expirare, pentru ca apoi să le poată revinde, prevede un proiect de amendare a Legii diminuării risipei alimentare. Proiectul își propune să facă posibilă aplicarea legii, în condițiile în care Guvernul a suspendat până la sfârșitul acestui an legea, dar Parlamentul se pregătește să amâne intrarea în vigoare a legii cu încă 6 luni.
După ce Guvernul a suspendat până la sfârșitul acestui an Legea risipei alimentare, care obligă magazinele să doneze alimentele nevândute înainte cu 3 zile de termenul de expirare, Parlamentul se pregătește să amâne intrarea în vigoare a legii cu încă 6 luni.
Legea risipei alimentare, care obligă magazinele să doneze alimentele nevândute înainte cu 3 zile de termenul de expirare, va fi suspendată până la sfârșitul acestui an, perioadă în care un grup de lucru va redacta un proiect de act normativ care să fie aplicabil atât juridic, cât și tehnic.
Comercianții de produse alimentare vor trebui să elaboreze un plan de reducere a risipei alimentelor, aflate în curs de expirare, pe care vor fi obligați să îl afișeze lângă casele de marcat și pe propriile pagini de internet.