Autoritățile japoneze au anunțat că au descoperit noi cazuri de mașini Toyota ale căror teste au fost falsificate. Compania anunțase anterior că verificările interne s-au finalizat și nu mai există alte cazuri de acest tip. Între timp, cele două cazuri au fost rezolvate.
Constructorul auto Toyota Motor Corporation a lărgit investigațiile interne pe tema omologărilor de automobile și a anunțat că noi modele vor fi incluse pe lista celor care se retrag de la vânzare până când vor fi obținute noi certificări.
Toyota este în centrul unui scandal deschis de autoritățile japoneze, din cauza depistării unor nereguli majore la omologarea unor vehicule. Akio Toyoda, președintele Toyota și fost CEO al companiei, a susținut o conferință de presă în care a confirmat faptul că s-au declarat valori incorecte ale unor parametri ai unor mașini, mai ales la cele de la testele de siguranță, pentru certificare. Autoritățile japoneze au anunțat că și Mazda, Honda, Suzuki și Yamaha au încălcat legislația în cazuri similare.
Premierul Ciolacu a anunțat că, în urma unei donații de vaccinuri contra pestei porcine din partea Vietnamului, a dispus ca ANSVSA să inițieze demersurile în vederea omologării acestui vaccin. În urma omologării, Institutul Cantacuzino ar urma să îl producă atât pentru piața internă, cât și pentru cea europeană.
Chiar dacă există un număr mare de clienți interesați să cumpere pickup-ul Cybertruck electric, produs de Tesla, acest lucru ar putea fi imposibil dacă riscurile de siguranță pe care le prezintă acest automobil se vor dovedi reale în raport cu legislația europeană.
Comisia Europeană (CE) va putea efectua, de mâine, controale la fața locului asupra autovehiculelor pentru depistarea eventualelor nereguli privind emisiile de noxe și va putea amenda direct producătorii și importatorii de automobile, cu până la 30.000 de euro pentru fiecare vehicul neconform, potrivit noului Regulament UE privind omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor.
Primul ventilator românesc pentru cazuri de insuficiență respiratorie conceput, în numai câteva săptămâni, de un grup de ingineri din Târgu Mureș și Cluj-Napoca a trecut de prima etapă de omologare și va începe să fie testat pe pacienți umani, a anunțat, marți, inițiatorul proiectului, Răzvan Corneliu Popa.
Registrul Auto Român atenționează, amintind regulile introduse anul trecut, că autovehiculele second-hand, cu volan pe partea dreaptă și care provin din Marea Britanie, nu vor mai putea primi cartea de identitate, indiferent de omologarea în baza căreia au fost înmatriculate, în cazul unui Brexit fără acord. Modificările nu vizează mașinile deja înmatriculate în România.
Constructorii europeni de automobile au reușit să-și omologheze doar 63% din modelele pe care le produc, iar procesul se desfășoară anevoios în continuare, afectând vânzările de mașini noi. Dacia se numără printre mărcile care par că au depășit acest moment, doar Sandero având, în octombrie, scăderi față de anul trecut.
Volkswagen nu a reușit să certifice decât jumătate din modelele sale, înainte de intrarea în vigoare a standardelor WLTP pentru testele de emisii, potrivit declarațiilor făcute de reprezentanții companiei.
Ministrul Transporturilor a semnat modificarea regulilor de omologare individuală și eliberare a cărții de identitate pentru vehicule rutiere, interzicând omologarea în România a mașinilor cu volan pe partea dreaptă, interdicție care va intra în vigoare imediat ce ordinul va fi publicat în Monitorul Oficial. Practic, niciun autovehicul cu volanul pe partea dreaptă înmatriculat în afara UE nu va mai putea fi înmatriculat în România. Vizate sunt mașinile din Marea Britanie, care va ieși din UE în aproximativ doi ani. Registrul Auto Român (RAR) a omologat în ultimii doi ani peste 25.000 de autovehicule cu volanul pe partea dreaptă.
Negociatorii Uniunii Europene au reușit să obțină din partea țărilor membrie, în special de la Germania și Italia, care se opuneau cel mai susținut, dreptul de a sta deasupra autorităților naționale în domeniul stabilirii normelor de emisii pentru autovehicule, inclusiv verificarea acestora și declanșarea unor proceduri de rechemare atunci când este cazul. Noile regulamente ar urma să intre în vigoare în 2020.
Comisia Europeană (CE) va putea efectua controale la fața locului asupra autovehiculelor pentru depistarea eventualelor nereguli privind emisiile de noxe și va putea amenda direct producătorii și importatorii de automobile, cu până la 30.000 de euro pentru fiecare vehicul neconform, potrivit unui proiect de regulament agreat astăzi de Consiliul Uniunii Europene.