Șantierul naval Damen Mangalia (DSMa), aflat în insolvență, a anunțat livrarea primelor două structuri CAN (Conductor Anchor Nodes – noduri de ancorare conductori) în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, care va fi cea mai mare exploatare de gaze naturale din Marea Neagră românească.
Peste 1.000 dintre cei 1.500 de salariați ai șantierului naval au intrat deja în șomaj tehnic.
Peste 1.000 dintre cei 1.500 de salariați ai companiei sunt deja în șomaj tehnic.
Măsura este pregătită în condițiile în care Damen a dat deja România în judecată la o curte internațională de arbitraj, cerând rezilierea acordului de asociere încheiat în 2018 și despăgubiri de jumătate de miliard de euro, iar foarte recent a cerut falimentul societății mixte care operează șantierul naval de la Mangalia.
Ministrul Economiei, Ștefan Radu Oprea, anunță că a discutat cu conducerea Șantierului Naval de la Mangalia, dar și cu reprezentanți ai salariaților, după ce compania olandeză Damen a cerut falimentul companiei.
Damen a cerut anterior despăgubiri de jumătate de miliard de euro, după cum a relatat Profit.ro în exclusivitate.
Premierul Marcel Ciolacu confirmă informația Profit.ro că Damen a dat în judecată România, arătându-se în același timp optimist în ceea ce privește rezolvarea pe cale amiabilă a disputelor.
Damen a cerut anterior despăgubiri de jumătate de miliard de euro, după cum a relatat Profit.ro în exclusivitate.
Corespondență cu Comisia Europeană și OCDE pentru a se explica de ce este necesară o excepție.
Un olandez a terminat, duminică, la Sydney, o călătorie de 95.000 de kilometri cu un automobil electric, destinată să promoveze acest mod de transport în contextul încălzirii globale, informează AFP și Reuters.