Grupul olandez Damen a înaintat o cerere de despăgubire odată cu notificarea de reziliere a acordului încheiat în 2018 cu România. Este acordul prin care statul român a devenit acționar majoritar (51%) al companiei Damen Shipyards Mangalia SA, ce operează șantierul naval omonim de la malul Mării Negre, iar Damen a rămas cu 49% din capital și a preluat controlul managementului operațional al societății.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Astfel, cei de la Damen i-au remis partenerului lor român deținut de stat nu doar o notificare de încetare a contractului de asociere din 19 noiembrie 2018, după cum a fost anunțat public, ci și o cerere de despăgubire, relevă un document oficial analizat de Profit.ro, în care nu este menționată suma solicitată drept daune de olandezi.
Surse la curent cu situația afirmă însă, pentru Profit.ro, că pretențiile grupului olandez, specificate în cerere, se ridică la 500 de milioane de euro și că acordul de asociere din 2018 prevede acordarea de despăgubiri dacă înțelegerea ia sfârșit din culpa uneia dintre părți.
Compania Damen Shipyards Mangalia este controlată de statul român prin intermediul societății Șantierul Naval 2 Mai SA din portofoliul Ministerului Economiei, care deține 51% din capital, restul de 49% fiind în posesia Damen Holding BV.
Profit.ro a contactat pentru detalii și lămuriri Ministerul Economiei, Șantierul Naval 2 Mai SA și grupul Damen, fără a primi niciun răspuns până în momentul publicării acestui articol, de la niciuna dintre entitățile menționate.
UPDATE Ministerul Economiei a transmis pe 11 octombrie, pentru Profit.ro: ″Documentele solicitate sunt supuse clauzelor de confidențialitate stipulate prin contractul de asociere (JVA), motiv pentru care acestea nu pot fi puse la dispoziția unor terțe persoane, nici în situația solicitărilor formulate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Precizăm că, în prezent, între cei doi parteneri ai asocierii se derulează procedura notificărilor, conform clauzelor contractuale, iar informațiile și documentele care fac obiectul procedurii, până la data finalizării acesteia, nu pot fi diseminate public″.
Motivul de reziliere invocat în august de olandezi a fost acela că, printr-o lege adoptată de Parlament la finalul lunii iunie, companiile aflate în situația specială a Damen Shipyards Mangalia, cu acționar majoritar de stat, dar cu control operațional privat, nu mai sunt exceptate de la legislația locală a guvernanței corporative a întreprinderilor publice.
CITEȘTE ȘI Fabrica de zahăr Luduș, salvată de la gigantul francez Tereos prin cumpărători apăruți în ultim moment, reîncepe producția. Ce a stat în spate și cum au devenit, în final, fermierii acționariExcepția, introdusă în 2018 tocmai pentru a face posibil aranjamentul cu Damen de la Mangalia, stipula că nu li se aplică legislația guvernanței corporative a companiilor de stat acelor societăți unde ″(...) acționarul privat nu mai deține participația majoritară și deține capacitatea financiară și tehnică necesară dezvoltării obiectului de activitate al operatorului, caz în care i se poate încredința conducerea executivă a societății, controlul managerial și/sau operațional al acestuia, în condiții de eficiență economică, cu asigurarea de know-how, a portofoliului de clienți și a forței de muncă″.
Această prevedere a fost abrogată prin Legea nr. 187 din 28 iunie 2023.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Programul Casa Verde Fotovoltaice a fost suspendat″Pe baza acestui parteneriat cu statul român (perfectat în 2018 – n.r.), Damen a furnizat finanțare, know-how, resurse specializate, precum și clienți și contracte în vederea transformării șantierului din Mangalia într-unul competitiv pe piața europeană. Acest lucru a fost posibil ca urmare a aprobării Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG) 73/2018, care a modificat OUG 109/2011, pentru guvernanța corporativă a companiilor de stat. În momentul de față, prin adoptarea Legii nr. 187/2023, a fost anulat cadrul juridic în baza căruia funcționa asocierea dintre statul român și Damen în ceea ce privește Șantierul Mangalia. Cadrul juridic care se aplică în prezent încalcă condițiile oferite, agreate și garantate în favoarea Damen de către statul român și structurile sale în 2018, invalidând complet principiile care au stat la baza deciziei Damen de a investi în șantierul din Mangalia″, au transmis cei de la Damen pe 4 august.
În consecință, managementul operațional trebuie preluat de către acționarul majoritar, societatea statului român, iar olandezii nu se vor mai ocupa de obținerea de finanțări și contracte pentru șantierul naval, pe care lucrează circa 2.000 de oameni. Damen Shipyards Mangalia nu și-a raportat încă rezultatele pe 2022, însă în cei trei ani întregi anteriori de management operațional olandez coroborat cu acționariat majoritar românesc de stat (2019-2021), compania a cumulat pierderi în sumă totală de peste 338 milioane lei, potrivit datelor Ministerului Finanțelor Publice (MFP).
CITEȘTE ȘI Ucraina își adăpostește navele cu cereale pe partea românească a DunăriiUlterior, pe 11 august, grupul olandez a declarat că, în ceea ce privește relațiile cu autoritățile de la București, ″așteaptă doar cooperarea părții române pentru o implementare eficientă a procedurii de retragere, cu cât mai puține perturbări posibile pentru toate părțile interesate″.
Anterior, pe 28 iunie, chiar în ziua adoptării actului normativ care a modificat legislația guvernanței corporative a întreprinderilor de stat și a eliminat excepția dedicată Damen Shipyards Mangalia, compania a anunțat că lansează o campanie de recrutare pentru a angaja peste 200 de noi salariați direct productivi.
CITEȘTE ȘI FORMA FINALĂ a măsurilor fiscale asumate de Guvern: Furnizorii de energie și gaze scapă și ei de impozitul pe cifra de afaceri, alături de transportatori și distribuitoriPe 13 august, ministrul Economiei, Radu Oprea, a susținut că a identificat în lege o perioadă tranzitorie care permite grupului olandez Damen să își exercite toate prerogativele manageriale, în conformitate cu contractul încheiat cu statul român în 2018 privind șantierul naval de la Mangalia.Ministrul a amintit că a existat o excepție la legea guvernanței corporative, care permitea Damen să aibă managementul șantierului, dar prin PNRR a trebuit modificată această lege, așa că excepția a fost eliminată.
Oprea a mai menționat atunci că se poartă o corespondență cu Comisia Europeană și OCDE pentru a se explica de ce este necesară această excepție și a insistat că Damen are încă controlul managerial al șantierului.