Președintele american Joe Biden a criticat Curtea Supremă a Statelor Unite pentru că ”nu funcționează bine”, la o strălucitoare strângere de fonduri organizată sâmbătă la Los Angeles la care au participat fostul președinte Barack Obama și celebrități de top de la Hollywood și la care a atras 28 de milioane de dolari, transmite Reuters.
Au trecut mai puțin de două săptămâni de când Google a lansat AI Overview în Google Search, iar criticile utilizatorilor au crescut după ce interogările au returnat rezultate fără sens sau inexacte în funcția AI, cum ar fi afirmația că fostul președinte american Barack Obama este musulman, fără nicio modalitate de a renunța, transmite CNBC.
Fostul președinte american Barack Obama condamnă atacurile din 7 octombrie ale Hamas împotriva Israelului, îndemnând în același timp oamenii să "ia în considerare întregul adevăr", informează The Times of Israel.
Fostul președinte al Statelor Unite Barack Obama și-a continuat tradiția anuală de a publica filmele sale preferate, selectând 17 titluri remarcabile din 2022. „Am văzut niște filme grozave anul acesta”, a postat fostul președinte pe rețelele de socializare. „Iată câteva dintre preferatele mele. Ce am pierdut?", a fopt mesajul său.
Fostul președinte democrat Barack Obama a revenit pe scena politică înaintea alegerilor de la jumătate de mandat (midterms) și face campanie viguros, urmând să apară, până la 8 noiembrie, peste tot, în acest scrutin cu o miză majoră, mai degrabă decât președintele american Joe Biden, relatează AFP.
Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, donează 100 de milioane de dolari către Obama Foundation, în onoarea congresmanului John Lewis, un erou al mișcării drepturilor civile din anii 1960, care a murit anul trecut, transmite Reuters.
Foștii președinți americani Barack Obama, George W. Bush și Bill Clinton se declară pregătiți să se vaccineze în mod public împotriva covid-19, cu scopul de a-și încuraja concetățenii să se vaccineze, relatează AFP.
Cartea de memorii a fostului președinte american Barack Obama, "A Promised Land", s-a vândut în primele 24 de ore de la ieșirea sa marți pe piață în 887.000 de exemplare în SUA și Canada, mai ales în micile librării, a informat marți editura Penguin Random House, citată de EFE.
Președintele american Donald Trump a susținut că ar trebui demarată o investigație privind contractele editoriale semnate de fostul demnitar de la Casa Albă, Barack Obama, și soția lui, dar și privind fundația lui Hillary Clinton.
Barack și Michelle Obama au semnat un acord cu Spotify pentru a produce o serie de podcast-uri exclusiv pentru platforma de streaming.
Exxon Mobil sprijină reglementările referitoare la emisiile de gaz metan introduse de administrația Obama, potrivit unei scrisori trimisă de companie Agenției pentru Protecția Mediului (EPA) a Statelor Unite, obținută de Reuters.
"Orice om îi este teamă. Un partid, doi ani și trei premieri", de Radu Paraschivescu, a fost cea mai vândută carte a editurii Humanitas la ediția a 25-a a Târgului Internațional Gaudeamus-Carte de Învățătură, care s-a încheiat duminică la Romexpo. Printre alte titluri râvnite de cititori s-au numărat: "21 de lecții pentru secolul XXI", de Yuval Noah Harari, apărută la Polirom, "Povestea mea", de Michelle Obama, editată de Litera, "Crăiasa zăpezii", de Hans Christian Andersen, editată de Litera mică, și "Frumoasele adormite", cel mai recent roman al lui Stephen King, apărut la Nemira.
Un dispozitiv exploziv a fost găsit la reședința din New York a fostului președinte american Bill Clinton și a soției sale, fost secretar de stat și candidată la președinție Hillary Clinton, relatează miercuri Reuters și BBC.
Îngrijorat de democrațiile occidentale - prada "fake news" și ascensiunii naționalismului -, Barack Obama a prezentat un tablou sumbru al vieții politicii americane vineri, într-o vizită în Danemarca, relatează AFP.
Ultimele autorizări prealabile au fost aprobate de Congres în 2001, în urma atacurilor teroriste din 11 septembrie, și în 2002, care viza însă doar războiul din Irak. Ultima declarație explicită și oficială de război a Congresului american datează din iulie 1942, din timpul celui de-al doilea război mondial, și a avut ca țintă România, pe atunci aliată a Germaniei naziste.
Conform estimărilor șefului Netflix, compania americană ar putea înregistra o creștere a veniturilor de aproximativ 36% anul acesta.
Un adolescent britanic în vârstă de 15 ani a obținut acces la planurile pentru operațiuni ale serviciilor de informații din Afganistan și Iran, pretinzând că este președintele CIA. Cazul a fost prezentat într-un tribunal din Londra, scrie The Telegraph, preluat de News.ro.
Realizatorul de televiziune David Letterman va începe, din 12 ianuarie, o emisiune pentru platforma Netflix, iar primul invitat este fostul președinte SUA Barack Obama.
Fostul președinte Barack Obama și fosta candidată la Casa Albă Hillary Clinton sunt cei mai citați, bărbat și femeie, în sondajul anual publicat miercuri de Institutul Gallup în legătură cu personalitățile cele mai admirate de americani, relatează AFP
Fostul președinte american Barack Obama a avertizat împotriva riscului unei ”balcanizări” care planează asupra societății, din cauza, consideră el, a unei folosiri nechibzuite a rețelelor de socializare, într-un interviu cu prințul Harry difuzat miercuri pe postul BBC Radio 4, scrie AFP.
Congresmeni republicani au anunțat deschiderea a două noi anchete parlamentare, una vizându-l pe fostul președinte democrat Barack Obama, cealaltă pe fosta candidată democrată la președinție Hillary Clinton, care se adaugă unei mulțimi de investigații deja în curs în capitala americană, relatează AFP.
Patronul Facebook Mark Zuckerberg a fost avertizat de către Barack Obama cu privire la influența rusă în alegerile prezidențiale, dezvăluie Washington Post (WP), care precizează că fostul președinte a stat de vorbă personal cu tânărul miliardar, scrie AFP.
Barack Obama a început, la mai puțin de un an de la plecarea sa de la Casa Albă, să își fructifice financiar pe Wall Street experiența, o practică folosită în atacuri asupra lui Hillary Clinton în ultima campanie electorală, relatează AFP.
Fostul președinte american Barack Obama a declarat marți că decizia lui Donald Trump de a pune capăt programului DACA, ce împiedică expulzarea a sute de mii de tineri fără acte și le permite să studieze și să muncească în Statele Unite, este “greșită” și “crudă”.
Președintele Donald Trump face apel la senatorii republicani să anuleze legea de funcționare a sistemului de asigurări de sănătate introdus de Barack Obama, chiar dacă momentan nu îl pot înlocui cu altceva.