Foștii președinți americani Barack Obama, George W. Bush și Bill Clinton se declară pregătiți să se vaccineze în mod public împotriva covid-19, cu scopul de a-și încuraja concetățenii să se vaccineze, relatează AFP.
Barack Obama, în vârstă de 59 de ani, a subliniat că are ”întru totul încredere” în autoritățile sanitare ale țării, între care imunologul Anthony Fauci, o personalitate științifică foarte respectată în Statele Unite, scrie News.ro.
”Dacă Anthony Fauci îmi spune că acest vaccin este sigur și poate proteja de covid-19, nu voi ezita să mă injectez”, a declarat el într-un interviu acordat postului de radio SiriusXM, din care au fost postate fragmente miercuri pe YouTube.
”Promit că, atunci când va fi disponibil persoanelor mai puțin vulnerabile, mă voi vaccina. Aș putea să o fac la televiziune sau în așa fel încât să se filmeze, pentru ca oamenii să poată vedea că am încredere în știință”, a spus el.
Un reprezentant al lui George W. Bush a declarat ulterior la CNN că fostul președinte republican, în vârstă de 74 de ani, este de asemenea dispus să promoveze vaccinuri împotriva covic-19.
”Vaccinurile trebuie, într-o primă fază, să fie considerate sigure și să fie administrate populațiiilor prioritare”, a declarat Freddy Ford.
”Președintele Bush își va aștepta, apoi, rândul și se va vaccina bucuros în fața camerelor de luat imagini”, a adăugat el.
Un purtător de cuvânt al lui Bill Clinton, Angel Urena, a anunțat tot la CNN că fostul președinte democrat, în vârstă de 74 de ani, se va vaccina în mod public ”dacă acest lucru îi poate îndemna pe americani să facă la fel”.
Cotidianul The Washington Post (WP) îi îndeamnă joi, într-un editorial, pe președintele ales Joe Biden, în vârstă de 78 de ani, și pe vicepreședinta sa Kamala Harris, în vârstă de 56 de ani, să se vaccineze în direct, la televiziune, pentru a-i convinge pe sceptici - numeroși în Statele Unite, în contextul dezvoltării rapide a unor vaccinuri împotriva covid-19.