Microsoft a decis că va retrage update-ul cumulativ pentru luna noiembrie după ce acesta a generat noi probleme de stabilitate pentru o parte a utilizatorilor de Windows 10.
Amazon și Alphabet conduc într-un top al investițiilor în cercetare și dezvoltare dominat copios și deloc surprinzător de companii din domeniul tehnologiei.
Microsoft a anunțat oficial că va implementa motorul Chromium în browser-ul Edge, confirmând informația vehiculată în ultimele zile.
Pentru a nu permite Google să câștige teren cu Chrome OS, Microsoft ar putea lansa o versiune simplificată de Windows, care să nu se numească Windows și să nu arate ca un Windows.
După ce l-a șicanat și obstrucționat în ultimii ani, Microsoft va folosi același motor de randare pe care este bazat Chrome într-un nou browser web.
Microsoft a anunțat că PowerPoint va putea în curând să afișeze automat subtitrări pentru prezentările create cu acest program.
Microsoft se luptă în prezent cu Apple pentru titlul de cea mai valoroasă companie din lume ca urmare a schimbărilor pe care Satya Nadella le-a făcut de când a fost numit la conducerea companiei.
Marea revenire promisă de Microsoft pentru piața dispozitivelor mobile ar putea avea loc anul viitor și nu oricum, ci un dispozitiv care să atragă toate privirile.
Microsoft a depășit miercuri capitalizarea bursieră a Apple cu până la 3 miliarde de dolari, producătorul softului Windows beneficiind de optimismul investitorilor legat de cererea de servicii cloud, transmite Reuters.
Microsoft România anunță numirea lui Daniel Rusen în rolul de Director de Marketing și Operațiuni, anterior acesta conducând echipa de soluții de business integrate în Cloud din poziția de Business Group Lead.
Cel mai recent update de Windows 10 a făcut aproape imposibilă folosirea serviciului iCloud pe PC-urile cu Windows 10, astfel că Microsoft și Apple încearcă împreaună să rezolve problema.
Următorul update pentru Windows 10 va aduce, printre altele, o nouă temă în care albul va fi elementul de bază al interfeței.
După un an presărat cu numeroase probleme tehnice, Microsoft anunță că în viitorul apropiat se va concentra pe rezolvarea bug-urilor și creșterea fiabilității sistemului de operare Windows 10.
Programul Mail din Windows 10 a început să afișeze reclame, însă Microsoft a decis să le scoată după un val de reacții negative ale utilizatorilor.
Procurorii anticorupție cer aprobarea urmăririi penale a președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, pentru fapte comise în calitate de premier, cu suspiciunea de luare de mită pentru contracte Microsoft.
Noul director general al Microsoft România este Violeta Luca, care a înlocuit-o din această lună pe Gabriela Matei, după ce a părăsit compania în vara acestui an.
Fostul ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației Valerian Vreme, trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție în septembrie 2017 sub acuzația de abuz în serviciu, în dosarul Microsoft, a fost achitat de către Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).
Microsoft România a închiriat 23.000 metri pătrați de spații de birouri în complexul Campus 6 dezvoltat de Skanska în București, în apropiere de Universitatea Politehnică.
Microsoft a redevenit a doua cea mai valoroasă companie americană, după rezultatele trimestriale dezamăgitoare raportate de Amazon.com, care au șters 65 de miliarde de dolari din capitalizarea retailerului online, transmite Reuters.
Telekom Romania Communications, Net Brinel și Producton au fost desemnate câștigătoare ale licitației organizate de Agenția pentru Sisteme și Servicii Informatice Militare (ASSIM) pentru furnizarea unui număr maxim de 30.000 de licențe Microsoft Office Professional Plus, contractul fiind estimat la 71,97 milioane de lei, fără TVA, pentru o perioadă de 3 ani.
Comisia Europeană a aprobat tranzacția de 7,5 miliarde de dolari prin care Microsoft preia GitHub, cel mai mare serviciu de găzduire de cod sursă la nivel global, considerând că operațiunea nu ridică îngrijorări de natură competițională.
O personalitate a informaticii, dar și a sportului, miliardarul și filantropul Paul Allen, care a fondat în 1975, împreună cu Bill Gates, gigantul american Microsoft și a supraviețuit în două rânduri cancerului, a murit în urma unei recidive la vârsta de 65 de ani, relatează AFP.
Fiecare cuvânt sau emoji pe care-l introduci la tastatura smartphone-ului tău contează. Prin fiecare fotografie făcută, fiecare share, fiecare checkin, email, întâlnire trecută în calendar, însemnare, căutare pe internet, prin fiecare mesaj scris ori comandă vocală contribui benevol și neajutorat la crearea și vânzarea unui produs. Pentru că ai mușcat momeala.
Microsoft a anunțat că a încheiat investigarea problemelor create de update-ul October 2018 și va reîncepe livrarea acestuia către PC-urile cu Windows 10.
LinkedIn a cumpărat Glint, un startup american care ajută companiile să stabilască cât de fericiți și motivați sunt angajații, cea mai mare achiziție a rețelei profesionale de la preluarea de către Microsoft, din 2016.