Microsoft va lansa anul viitor un serviciu de streaming pentru jocuri, sub un brand care face mai mult sau mai puțin subtil trimitere la Xbox.
Microsoft România își mută sediul din Timișoara în clădirea de birouri United Business Center 1 (UBC 1) a ansamblului mixt Openville, lângă Iulius Mall Timișoara, unde a închiriat 1.200 metri pătrați.
Cel mai recent update major de Windows 10 nu va mai ajunge foarte curând pe PC-urile utilizatorilor după ce Microsoft a decis întreruperea livrării acestuia.
În cadrul unui eveniment dedicat special seriei Surface, Microsoft a prezentat mai multe produse noi, în frunte cu laptopul Surface 2 și hibridul Surface Pro 6.
Microsoft a decis să acorde mai mult timp pentru testarea și implementarea noilor update-uri companiilor care folosesc Windows 10.
Președintele Klaus Iohannis i-a transmis, vineri, ministrului Justiției, Tudorel Toader, cererea de începere a urmăririi penale a fostului ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu, condamnat la trei ani de închisoare în dosarul privind vânzarea de licențe Microsoft, în care prejudiciul depășește 51 de milioane de euro.
Preluarea integrală a Fair Value Com, o companie locală cu afaceri de peste 11 milioane de lei anul trecut din implementarea exclusivă de soluții software de business dezvoltate de grupul german SAP, de către S&T România, tranzacție anunțată la finele lunii august de Profit.ro, a fost una intensă, derulată sub presiunea constantă a timpului, și a necesitat o foarte bună coordonare, în condițiile unui termen de finalizare ambițios, arată casa de avocatură Rada & Asociații, care a asistat S&T România în procesul de achiziție.
S&T România a preluat integral Fair Value Com, o companie locală cu afaceri de peste 11 milioane de lei anul trecut din implementarea exclusivă de soluții software de business dezvoltate de grupul german SAP, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
Microsoft este investigată de către autoritățile americane pentru posibilă dare de mită și alte fapte de corupție legate de vânzările de software din Ungaria, a relatat joi publicația Wall Street Journal (WSJ), care a citat persoane apropiate situației, transmite Reuters.
Compania spațială a miliardarului Paul Allen, co-fondator al Microsoft, a prezentat în această săptămână detalii referitoare la dezvoltarea de rachete de lansare de dimensiuni medii și un avion spațial reutilizabil, sporind concurența pe piața profitabilă a serviciilor de lansare în spațiu, relatează Reuters.
Guvernul israelian nu va reînnoi un contract cu Microsoft pentru licențe software, care va expira la sfârșitul acestui an, din cauza unor schimbări ale termenilor acestuia care ar dubla prețul, transmite Reuters.
Cândva cea mai folosită aplicație pentru comunicarea video, Skype arată că nu a renunțat complet la luptă și lansează opțiunea de criptare a conversațiilor.
Microsoft pregătește un serviciu pe bază de abonament lunar care ar putea reprezenta o opțiune de externalizare a mentenanței PC-urilor pentru companii.
Amazon, Microsoft și Alphabet sunt într-o cursă strânsă pentru a deveni a doua companie americană listată la bursă cu o evaluare de 1.000 de miliarde de dolari, după ce Apple a reușit în această săptămână să treacă de acest prag, transmite Reuters.
Microsoft ar putea lansa pentru prima oară o versiune a consolei sale de jocuri care, în loc să ruleze jocurile în mod tradițional, le livrează prin streaming.
Acțiunile Microsoft au crescut vineri cu circa 5% și au atins un nivel record, investitorii recompensând rezultatele trimestriale peste așteptări raportate de companie, datorită diviziei de software pentru afaceri și a serviciilor de cloud computing Azure, transmite Reuters.
Gigantul sectorului de retail Walmart a format un parteneriat strategic cu Microsoft pentru utilizarea tehnologiei Cloud și a inteligenței artificiale, un semn că mariI rivali ai Amazon.com încep să se unească pentru a-și îmbunătăți competitivitatea, transmite Reuters.
Gabriela Matei, Directorul general al Microsoft România, a decis să părăsească compania, la finalul acestei luni.
Microsoft revine pe nișa tabletelor ieftine, cu Surface Go, o tabletă cu ecran de 10 Inch care are un preț de plecare de 399 de dolari.
Microsoft are în lucru un sistem de monitorizare a cumpărăturilor care poate elimina nevoia casierilor pentru hipermarketuri.
Suita Microsoft Office va avea un nou design, iar oficialii companiei au făcut o prezentare în care descriu avantajele acestuia.
Microsoft a anunțat în cadrul conferinței susținute la debutul celui mai important târg anual de jocuri, E3, că a achiziționat nu mai puțin de patru studiouri care produc jocuri.
Wall Street se întrece în estimări referitoare la momentul în care Microsoft va ajunge la o evaluare de 1.000 de miliarde de dolari, dar există un catalizator pe care s-ar putea ca analiștii să nu îl fi luat în considerare și care ar putea propulsa grupul la acest nivel, și anume divizia de jocuri, relatează Business Insider.
Microsoft a instalat miercuri un prototip de centru de date pe fundul mării, în apropierea arhipelagului scoțian Orkney, care are o lungime de aproximativ 13 metri și care poate susține 864 de servere, relatează MarketWatch.
Microsoft a ajuns la un acord pentru preluarea GitHub, cel mai mare serviciu de găzduire de cod sursă la nivel global, potrivit Bloomberg, care citează persoane la curent cu situația.