Kaspersky Labs își va reduce treptat operațiunile din SUA începând cu 20 iulie, a informat producătorul rus de software antivirus, la aproape o lună după ce administrația Biden a anunțat planurile de a interzice vânzările companiei în SUA, informează Reuters.
Proiectul de lege care interzice autorităților și instituțiilor publice, de la nivel central și local, achiziționarea de produse și servicii de tip antivirus de la entități provenind din Federația Rusă sau aflate sub controlul Federației Ruse va fi aplicat tuturor rețelelor și sistemelor informatice care gestionează informații clasificate, deținute atât de persoane juridice de drept public, cât și de drept privat, potrivit unui amendament adoptat prin vot final de Parlament. Amendamentul a fost propus chiar de ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, în calitate de deputat și, conform ințiatorului, are în vedere rețele și sisteme informatice din domeniul securității industriale.
Proiectul de lege care interzice autorităților și instituțiilor publice, de la nivel central și local, achiziționarea de produse și servicii de tip antivirus de la entități provenind din Federația Rusă sau aflate sub controlul Federației Ruse va fi aplicat tuturor rețelelor și sistemelor informatice care gestionează informații clasificate, deținute atât de persoane juridice de drept public, cât și de drept privat, potrivit unui amendament adus legii chiar de ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, în calitate de deputat. Conform ințiatorului, e vorba de rețele și sisteme informatice din domeniul securității industriale.
IT About IT a câștigat licitația organizată de Poșta Română pentru achiziționarea a 5.000 de licențe antivirus, contract estimat la aproape 500.000 lei, fără TVA. Atribuirea a avut loc pentru suma de 321.678,5 lei, fără TVA.
O tehnologie bazată pe catalizatorii auto și alte substanțe utilizate în producția auto a fost pusă la punct de Nissan și Universitatea Tohoku, din Japonia, pentru a inactiva virusurile prezente pe orice suprafață, printr-o oxidare aerobă.
Guvernul aprobă miercuri un proiect de lege care va fi transmis apoi Parlamentului pentru adoptare și prin care interzice autorităților și instituțiilor publice, de la nivel central și local, achiziționarea de produse și servicii de tip antivirus de la entități provenind din Federația Rusă sau aflate sub controlul Federației Ruse, după cum a relatat anterior Profit.ro.
Guvernul a pregătit un proiect de lege prin care interzice autorităților și instituțiilor publice, de la nivel central și local, achiziționarea de produse și servicii de tip antivirus de la entități provenind din Federația Rusă sau aflate sub controlul Federației Ruse.
Mida Soft Business, IT About IT, I.O.S. Software Solutions și Orange România, liderul pieței locale de telecomunicații, s-au înscris la licitația organizată de Poșta Română pentru achiziționarea a 5.000 de licențe antivirus, contract estimat la aproape 500.000 lei, fără TVA.
Guvernul italian urmează să limiteze utilizarea, de către instituțiile publice, a programelor antivirus dezvoltate de firma rusă Kaspersky, de teamă că autoritățile de la Moscova ar putea prelua controlul asupra acestor programe software pentru a lansa atacuri cibernetice, informează Reuters.
Pragma Computers a câștigat o licitație pentru furnizarea de soluții antivirus către 11 unități ale Ministerului Apărării Naționale. Estimat la 7,82 milioane de lei, fără TVA, contractul a fost atribuit pentru 6,55 milioane de lei, fără TVA.
Avast Software, printre cele mai mari companii de securitate cibernetică din lume, intrată anul trecut cu subsidiară în România, a agreat termenii unei potențiale fuziuni cu rivalul american NortonLifeLock, dezvoltatorul Norton Antivirus, într-o tranzacție ce evaluează multinaționala cehă la peste 8 miliarde de dolari.
Versiunea mobilă a antivirusului care protejează PC-urile cu Windows, Microsoft Defender, este disponibilă acum pe smartphone-urile cu Android.
Redeschiderea locurilor cu acces public precum magazinele sau reorganizarea spațiilor de lucru în birouri a dus la creșterea explozivă a cererii de plexiglas pentru protecția împotriva Covid-19, transmite AFP.
Defender, antivirusul care face parte de mai mulți ani din Windows, va fi disponibil în curând și pe platformele mobile.
Windows Defender a fost declarat cel mai bun antivirus, surclasând numeroase soluții oferite contra cost de alți producători.
Un studiu realizat recent arată că două treimi din antivirușii de Android disponibili în magazinul oficial de aplicații nu funcționează corect și nu oferă protecția pe care o așteaptă utilizatorii.
Soluțiile pe care se lucrează identifică agresorii sexuali și semnalează părinților conversații online nepotrivite, cereri de întâlnire de la străini sau solicitări de fotografii și date personale adresate copiilor.
Producătorul global de soluții de securitate cibernetică Bitdefender a lansat suita de soluții de securitate informatică pentru familii Bitdefender 2019.
Majoritatea utilizatorilor de Internet (84%), cu vârste de peste 55 de ani, accesează mediul online de acasă de mai multe ori pe zi, iar o treime dintre aceștia (33%) nu au instalate pe dispozitive o soluție antivirus, relevă o cercetare întocmită de Kaspersky Lab și B2B International, publicată vineri.
Hackeri ruși au folosit antivirusul Kaspersky pentru a fura documente confidențiale care se aflau pe computerul personal al unui subcontractor al Agenției americane de supraveghere NSA, dezvăluie în ediția de vineri cotidianul The Wall Street Journal (WSJ), scrie AFP.
Departamentul american pentru Securitate Internă a dispus ca celelalte departamente din cadrul Guvernului și agenții guvernamentale să dezinstaleze din sistemele IT antivirusul companiei Kaspersky, cu sediul la Moscova, relatează BBC News.
Compania rusească Kaspersky Lab a anunțat că va oferi utilizatorilor o versiune gratuită a propriului antivirus.
Soluțiile de securitate constituie la ora actuală o industrie bine împământenită în mediul digital, iar pentru mulți utilizatori conceptul de antivirus este sinonim cu protecția împotriva pericolelor care vin, în principal, din mediul online. Dar mai este oare valabilă această mentalitate?
Compania de securitate cibernetică slovacă ESET va deschide, la Iași, un birou destinat activităților de cercetare-dezvoltare, prima investiție de acest fel a companiei în România.
Intel ar putea vinde divizia de securitate informatică, înființată în 2011, când compania americană a plătit 7,7 miliarde de dolari pentru cumpărarea producătorului de software antivirus McAfee, potrivit unor surse apropiate situației, citate de Financial Times.