CONFIRMARE DOCUMENT România interzice în administrație soluțiile de securitate cibernetică produse de ruși. Administrația cumpără pentru prețurile mici

CONFIRMARE DOCUMENT România interzice în administrație soluțiile de securitate cibernetică produse de ruși. Administrația cumpără pentru prețurile mici

Toxawww | Dreamstime.com

scris 4 aug 2022

Guvernul a pregătit un proiect de lege prin care interzice autorităților și instituțiilor publice, de la nivel central și local, achiziționarea de produse și servicii de tip antivirus de la entități provenind din Federația Rusă sau aflate sub controlul Federației Ruse. 

Profit.ro a anunțat, în luna mai, că România se pregătește să interzică achiziționarea și utilizarea de către autoritățile și instituțiile publice, atât de la nivel central, cât și local, a produselor și serviciilor legate de securitatea cibernetică (antivirus, antimalware, firewall ș.a.) provenind din Federația Rusă sau aflate sub controlul direct sau indirect al unei persoane fizice sau firme din Rusia.

Urmărește-ne și pe Google News
ULTIMA ORĂ VIDEO EIA acuză România de inacțiune în privința comerțului ilegal cu gaze dăunătoare mediului și îi cere lui Kovesi să investigheze oficial CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ VIDEO EIA acuză România de inacțiune în privința comerțului ilegal cu gaze dăunătoare mediului și îi cere lui Kovesi să investigheze oficial

De ce este important: În contextul războiului de agresiune asupra Ucrainei, tot mai multe state membre ale Uniunii Europene au emis recomandări sau acte normative cu caracter imperativ, prin care au impus propriilor autorități și instituții publice să schimbe soluțiile antivirus dacă folosesc anumite soluții, deoarece există riscul ca Rusia să exploateze aceste soft-uri într-un atac cibemetic.

În Italia, de exemplu, Guvernul a adoptat un set de reguli care ar permite entităților de stat să înlăture programele software dezvoltate de firma rusă Kaspersky.

Comisia Federală pentru Comunicații (FCC) din Statele Unite a adăugat companiile AO Kaspersky Lab din Rusia, China Telecom (Americas) și China Mobile International USA pe lista sa de echipamente și servicii de comunicații considerate o amenințare pentru securitatea națională a țării.

Biletele de tren vor putea fi vândute prin aplicații la orice tren, indiferent de operatorul de transport. Cum va fi posibil CITEȘTE ȘI Biletele de tren vor putea fi vândute prin aplicații la orice tren, indiferent de operatorul de transport. Cum va fi posibil

Administrația din România cumpără Kaspersky pe baza prețurilor mici

Guvernul prezintă ca exemplu în România, citând însă surse din presă, faptul că Primăria București ar fi organizat o licitație pentru achiziționarea unui antivirus Kaspersky Endpoint Security For Business Select pentru 1.200 de echipamente, cu mentenanță inclusă 12 luni. Biroul de Presă al instituției primarului general a transmis că Primăria Capitalei folosește antivirusul Kaspersky din anul 2012. 

Foarte multe instituții publice și autorități ale adminIstrației publice locale achiziționează programe software de antivirus rusești din cauza prețurilor mici, arată Guvernul, care subliniază că acestea sunt însă o vulnerabilitate.

”Prezența software-urilor rusești de tip antivirus reprezintă o vulnerabilitate la adresa securității cibernetice aautorităților și instituțiilor românești, din cauză că aceste programe acaparează funcții importante alerețelelor și sistemelor informatice, creând relații de interdependență. În contextul în care Federația Rusă utilizează inclusiv atacuri de tip cibemetic la adresa statelor occidentale și își folosește companiile naționale și cetățenii ruși, prin diverse metode, în războiul asupra Ucrainei, încălcând toate normele de drept internațional în materie, România nu poate să-și asume prezența unor produse și servicii IT rusești în infrastructuia cibernetică națională”, consideră Executivul. 

DOCUMENT Guvernul, la insistențele primăriilor și ANAF, vrea să anuleze obligațiile ”desuete” ale administrației privind lucrul cu publicul la ghișeu, introduse de Adrian Năstase CITEȘTE ȘI DOCUMENT Guvernul, la insistențele primăriilor și ANAF, vrea să anuleze obligațiile ”desuete” ale administrației privind lucrul cu publicul la ghișeu, introduse de Adrian Năstase

Prin urmare, proiectul de lege interzice autorităților și instituțiilor publice dc la nivel central și local să achiziționeze și să utilizeze produse și servicii privind securitatea dispozitivului (securitatea punctului final), aplicații și programe software de detecție antivirus, anti-malware, firewall pentru aplicații web (Web Application Firewall), rețele virtuale private (Virtual Private Network), precun și sisteme de detecție și răspuns pentru endpointuri (Endpoint Detection Response) provenind din Federația Rusă sau aflată sub controlul direct sau indirect al unei persoane fizice sau juridice din Federația Rusă.

În 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii, toate produsele și serviciile de tipul celor prevăzute mai sus vor fi deconectate, respectiv dezinstalate de la rețelele și sistemele informatice ale autorităților și instituțiilor publice de la nivel central și local.

Deconectarea, respectiv dezinstalarea se va face chiar de către autoritățile și instituțiile publice centrale și locale care au instalate pe rețelele și sistemele lor informatice astfel de programe.

Deconectarea, respectiv dezinstalarea se va realiza cu sprijinul Ministeiului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Autorității pentru Digitalizarea României, Directoratului Național de Securitate Cibernetică, Serviciului Român de Informații și Serviciului de Telecomunicații Speciale.

Ciucă anunță că se așteaptă ca România, după mai bine de un deceniu de așteptare, să obțină intrarea în spațiul Schengen înainte de sfârșitul anului CITEȘTE ȘI Ciucă anunță că se așteaptă ca România, după mai bine de un deceniu de așteptare, să obțină intrarea în spațiul Schengen înainte de sfârșitul anului

Interdicția prevăzută este însă una temporară și produce efecte strict pe întreaga durată a invaziei declanșată de Federația Rusă împotriva Ucrainei, până la data semnării unui tratat de pace sau a unui acord permanent de armistițiu care să consfințească integritatea teritorială a Ucrainei, reparații pentru prejudiciile suferite de țara invadată, precum și cooperarea Federației Ruse cu organismele naționale și internaționale competente pentru pedepsirea persoanelor care se fac vinovate de crime de războî sau crime împotriva umanității.

Pentru nerespectarea de către autoritățile și instituțiile publice a noilor prevederi se instituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000 și 200.000 lei.

Prevederile noii legi nu se vor aplica autorităților publice cu atribuții în domeniul securității naționale, apărării naționale și ordinii publice, deoarece acestea au propriile reguli de protecție a securității cibernetice, congruente fiind cu regimul juridic de protecție al informațiilor clasificate. De asemenea, unele dintre aceste autorități, în exercitarea activității lor de culegere de informații și intelligence, pot folosi, în scopul exercitării atribuțiilor, unele dintre astfel de programe.

Cum proiectul de lege impune un regim de restrăngere a exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale pentru rațiuni de securitate națională, soluția legislativă trebuie adoptată numai prin lege, astfel că după ce va fi aprobat de Guvern, proiectul trebuie adoptat de Parlament. 

TOATE PREVEDERILE PROIECTULUI POT FI CITITE AICI

viewscnt
Afla mai multe despre
guvern
antivirus
antimalware
rusia
kaspersky
interzice
achiziție
cumpara
proiect
lege