Videoconferința Profit.ro - Visa. Sărmaș, ADR: Ghișeul.ro a avut un an spectaculos, tranzacțiile au explodat. Licitația pentru cartea electronică de identitate va începe în câteva săptămâni

Videoconferința Profit.ro - Visa. Sărmaș, ADR: Ghișeul.ro a avut un an spectaculos, tranzacțiile au explodat. Licitația pentru cartea electronică de identitate va începe în câteva săptămâni
scris 3 nov 2020

Numărul de utilizatori al platformei Ghișeul.ro a depășit 730.000, de la mai puțin de 500.000 la începutul acestui an, pe fondul încurajării printr-o campanie TV a utilizării serviciilor disponibile și atragerii de noi entități și, implicit, al diversificării plăților, a anunțat Sabin Sărmaș, președinte al Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), la videoconferința Profit.ro - Visa.

Videconferința a fost transmisă inclusiv la postul de televiziune Profit TV.

Urmărește-ne și pe Google News

"Ghișeul.ro a avut un an spectaculos în privința numărului de utilizatori, de la puțin sub 500.000 de utilizatori la începutul anului, la peste 730.000 de utilizatori în prezent. Este o creștere cum nu s-a mai întâlniti niciodată pentru Ghișeul.ro, sigur ajutată de context dar și de ceea ce am făcut noi, ADR. Înainte de declanșarea pandemiei, am început o campanie TV cu privire la încurajarea utilizării serviciilor disponibile pe platformă. Am reușit să aducem actori noi pe Ghișeul.ro, am reușit să permitem firmelor să achite taxele și impozitele pe Ghișeul.ro, am diversificat foarte mult plățile", a afirmat Sărmaș.

El a adăugat că, în prezent, există baza legală pentru orice tip de plată care are legătură cu un serviciu public din România, inclusiv pentru plata taxelor universitare sau a utilităților publice.

"Asta ne-a ajutat foarte mult să penetrăm către mai multe tipuri de utilizatori, să ne diversificăm foarte mult plățile, să avem instituții noi înrolate sau în curs de înrolare, cum ar fi Academia de Studii Economice București, Imprimeria Națională sau DRPCIV. Suntem în discuții avansate și cu companii private, care furnizează servicii publice, care doresc să se înroleze în Ghișeul.ro", a anunțat reprezentantul ADR.

În primele nouă luni ale acestui an, prin Ghișeul.ro au fost realizate peste 740.000 de tranzacții online, care au totalizat 363 miioane de lei.

"Am reușit să reintegrăm Ghișeul.ro cu Spațiul Privat Virtual și să putem face plăți către ANAF prin Ghișeul.ro și multe alte lucruri care au bătut pasul pe loc în ultimii ani", a menționat șeful instituției.

Există o corelație puternică între educația digitală a cetățenilor și utilizarea plăților cu cardul și, prin încurajarea acest tip de servicii, ADR speră ca tot mai mulți cetățeni să utilizeze platformele care oferă și alte tipuri de servicii online.

"Ne-am uitat și la instituțiile cele mai numeroase pe Ghișeul.ro, respectiv primăriile. Am început campanii de înrolare a unor județe întregi, cum ar fi Cluj, care vrea să fie primul județ din România cu toate toate primăriile conectate la Ghișeul.ro. De asemenea, și Aradul și alte județe vor să se înroleze pe Ghișeul.ro. Mare parte din populația urbană beneficiază de serviciile disponibile prin Ghișeul.ro, dar o parte din populația rurală nu are acces, deși am simplificat procedurile de înrolare", a arătat șeful ADR.

Cărțile electronice de identitate, un nou anunț - de când devin obligatorii. Vor fi eliberate de la o vârstă mai mică CITEȘTE ȘI Cărțile electronice de identitate, un nou anunț - de când devin obligatorii. Vor fi eliberate de la o vârstă mai mică

O altă acțiune care a avut un mare impact în această perioadă a fost adoptarea și intrarea în vigoare a OUG 38/2020, care a obligat practic toate instituțiile și autoritățile publice din România să primească documente în format electronic.

"Este un avantaj pentru cetățeni, dar și pentru instituții, care din acest moment pot trimite documente semnate electronic și instituțiile partenere au obligația să răspundă la fel. Proiectul de lege de aprobare a OUG 38/2020 este în Parlament, care va veni, și pentru mulți nu sună foarte bine, dar pentru marea majoritate a românilor cred că este o veste bună, va accelera și mai mult digitalizarea și adoptarea semnăturii electronice. Acea lege din Parlament va veni cu sancțiuni pentru cei care nu primesc documente în format electronic la instituțiile lor", a spus Sărmaș.

Un alt pas strategic al ADR este finalizarea procesului de selectare a centrelor de inovare digitală în România.

"Vom avea la nivelul fiecărei regiuni a României un centru de inovare. Este un model care funcționează foarte bine în Germania și Uniunea Europeană a decis să-l finanțeze la nivelul întregului continent", a menționat șeful instituției.

Sărmaș a mai spus că ADR mai are în derulare o serie de proiecte care vor schimba fundamental modul în care administrațiile publice vor oferi servicii publice cetățeanului.

Lege nouă pentru Registrul Comerțului. Ministerul Justiției vrea mutarea online a unor operațiuni ale ONRC, conform unei directive europene CITEȘTE ȘI Lege nouă pentru Registrul Comerțului. Ministerul Justiției vrea mutarea online a unor operațiuni ale ONRC, conform unei directive europene

"Primul proiect este identitatea electronică, o platformă de identificare electronică pentru cetățeni. Am semnat contractul de finanțare și în câteva săptămâni vom demara licitația. Este un pilon fundamental fără de care nu putem demara digitalizarea serviciilor publice din România. Fără o identitate cu un nivel ridicat de încredere, e total irealist să ne propunem servicii de calitate, pentru că nu pot fi oferite existând foarte multe riscuri în absența acestei identități electronice. Estonia, despre care se vorbește foarte mult, cu asta a început, cu identitatea electronică", a explicat Sărmaș.

Interoperabilitatea între registrele de date naționale este al doilea mare proiect ADR în derulare, respectiv schimbul de informații între instituții, pentru a nu mai plimba cetățenii de la o instituție la alta cu documente și informații pe care statul le are deja.

"Vrem să ajungem și noi să implementăm cu adevărat acea politică de once only, adică o dată ce ai o informație pe care ai dat-o statului sau statul deține o informație despre tine la orice instituție a sa, ia direct de acolo informația și nu ți-o mai solicită. O alt[ inițiativă este proiectul de cloud guvernamental, care va oferi o platformă de găzduire a tuturor serviciilor publice online pentru toată România, pentru autorități publice locale și centrale și alte instituții publice, astfel încât să nu mai auzim de servere care stau într-o încăpere și care nu sunt administrate, și care pică, și care nu sunt scalabile și care duc în final la servicii electronice de proastă calitate pentru cetățean", a mai spus Sărmaș.

El a amintit și de platforma aici.gov.ro, care este un model de bune practici și o dovadă că se poate ca în două săptămâni să pui în funcțiune o platformă care rulează peste un miliard operațiuni și peste 600.000 de utilizatori fără să cadă nici măcar o secundă.

"De asemenea, amintesc de faptul că autoritățile locale au propus 22 de proiecte care tratează digitalizarea și transformarea digitală a serviciilor publice locale, sunt proiecte majore cu o valoare de peste 500 milioane de euro. Așadar, lucrurile se mișcă într-un ritm mult mai accelerat și asta pentru că liderii instituțiilor și-au asumat acest proiect de transformare digitală, un lucru vital, spun cărțile de profil, pentru succesul unui astfel de demers", a mai afirmat șeful ADR.

viewscnt
Afla mai multe despre
adr
sabin sarmas
digitalizare