VIDEO Marea Britanie și UE au dat oficial startul Brexit

VIDEO Marea Britanie și UE au dat oficial startul Brexit
scris 29 mar 2017

Ambasadorul Marii Britanii la UE, Sir Tim Barrow, i-a înmânat miercuri președintelui Consiliului European, Donald Tusk, scrisoarea prin care Londra a invocat Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, pentru ieșirea din blocul comunitar, relatează Reuters. În momentul în care Tusk a acceptat scrisoarea, procesul de Brexit a fost lansat oficial.

Președintele Consiliului European a confirmat pe Twitter că Marea Britanie l-a notificat oficial de invocarea Articolului 50, la nouă luni după referendumul din 23 iunie, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Tusk a publicat și o fotografie cu momentul în care a primit scrisoarea semnată de premierul britanic Theresa May.

Consiliul European va transmite scrisoarea tuturor statelor membre, deși experții se așteaptă ca Londra să fi distribuit deja, și ea, câte o copie țărilor membre, în semn de curtoazie, relatează Financial Times.

De asemenea, Tusk va pune în circulație propuneri pentru linii de negociere, în termen de 48 de ore de la declanșarea Brexit.

În următoarele săptămâni, experți din restul de 27 de state membre vor analiza aceste linii de negociere, pentru a le perfecționa până la summitul de la sfârșitul lunii aprilie.

Din echipa de negociere a Marii Britanii vor face parte, Sir Tim Barrow, ministrul pentru Brexit Daivd Davis și secretarul permanent al Departamentului pentru Brexit. Lor li se va alătura, ca asistent, fostul ambasador al Marii Britanii în Brazilia, Alex Ellis, în prezent înalt oficial în Departamentul condus de Daivs.

Coface România deschide un centrul IT la București și recrutează 80 de specialiști CITEȘTE ȘI Coface România deschide un centrul IT la București și recrutează 80 de specialiști

În tabăra UE, negocierile vor fi conduse de Michel Barnier și de Didier Seeuws, un diplomat belgian foarte respectat, care lucrează în Consiliul European.

După doi ani de negocieri, un acord pentru Brexit va trebui să fie aprobat de majoritatea calificată a statelor membre. Nu este nevoie de un vot în unanimitate.

Pe de altă parte, Parlamentul European are dreptul să blocheze acordul, dacă nu este de acord cu prevederile sale.

În Marea Britanie, May a promis să acorde Parlamentului dreptul de a vota termenii acordului final, dar rezultatul votului este doar consultative.

Criticii se plâng că există riscul ca acest vor să aibă loc atât de aproape de termenul limită, martie 2019, încât aleșii să nu aibă altă alegere decât să aprobe acordul. 

viewscnt
Afla mai multe despre
marea britanie
brexit