Peste 610.000 de clienți de telefonie fixă și mobilă și-au mutat numărul în altă rețea în primele opt luni ale acestui an, în urcare cu 3,9% față de cifrele din intervalul ianuarie – august 2016, reiese din analiza datelor Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), realizată de Profit.ro.
Peste 93% dintre numerele portate (operațiunea prin care un client trece de la un operator la altul păstrându-și numărul de telefon) provin din rețele de telefonie mobilă.
Potrivit datelor ANCOM, dintr-un total de 570.567 numere de telefonie mobilă portate în primele opt luni, RCS&RDS a reușit să-și adjudece o cotă de 52,9%, respectiv 302.253 de numere, în urcare cu 15,9% față de intervalul ianuarie – august 2016.
Totuși, operatorul telecom patronat de omul de afaceri Zoltan Teszari a pierdut luna trecută față de ianuarie aproape 6 puncte procentuale, de la 58,7% la 52,9%, în privința ponderii în total numere de telefonie mobile atrase prin portare.
CITEȘTE ȘI Alertă: BNR vrea să limiteze iar creditul pentru populație. Expunerea băncilor a depășit pragul de semnalDacă în prima lună a acestui an RCS&RDS a început în forță și a câștigat prin portabilitate 51.549 clienți (dintr-un total de 87.889), luna august i-a adus operatorului doar 28.369 utilizatori (dintr-un total de 65.386).
Pe locul doi s-a plasat Orange România, cu 119.323 de utilizatori, de la 117.689 în primele opt luni din 2016, urmat de Vodafone Romania, care a atras 99.522 de clienți, comparativ cu 114.225 în intervalul ianuarie – august 2016.
Următoarele două locuri revin Telekom Romania Mobile Communications (fost Cosmote Romania) – 37.404 (comparativ cu 44.045 la finele lunii august 2016) și Telekom Romania Communications (fost Romtelecom) – 12.059 (de la 16.051 în primele opt luni ale anului trecut).
CITEȘTE ȘI Va fi mai bine în autobuzele RATB. Un ofertant vrea să doteze 150 de mașini cu aer condiționat. Contract de 11 milioane leiPe segmentul de telefonie fixă, numărul portărilor a crescut cu 13,9% în primele opt luni, la 39.957, de la 35.074 la finele lunii august 2016.
Și pe acest segment lider detașat este RCS&RDS, cu 15.827 de clienți atrași, în urcare cu 14,5% față de august 2016. Operatorul deține o pondere de 39,6% din numerele portate în perioada analizată.
Următorul clasat este Vodafone Romania – 13.193, comparativ cu 3.917 la finele lunii august 2016, apoi Orange Romania – 4.577 (de la 6.107 în primele opt luni din 2016), UPC Romania – 4.090 (comparativ cu 7.720 în perioada similară din 2016) și Telekom Romania Communications – 976 (față de 1.802).
CITEȘTE ȘI Vodafone nu se lasă și face apel în procesul în care un client a obținut daune morale de 3.000 leiANCOM publică doar intrările de clienți atrași de operatori din alte rețele, fără să precizeze și pe cel al clienților pierduți, care și-au mutat numărul în altă rețea, fiind astfel imposibilă calcularea unei situații nete a portărilor.
Un client al unui operator de telecomunicații își poate porta numărul de telefon ori de câte ori dorește să schimbe rețeaua.
Din 2008, anul lansării portabilității numerelor de telefon în România și până la finele lunii ianuarie a acestui an, peste 3,66 milioane de utilizatori au beneficiat de acest serviciu, din care 3 milioane sunt utilizatori de telefonie mobilă și aproximativ 654.000 sunt utilizatori de telefonie fixă, potrivit ANCOM.