EXCLUSIV Restructurarea ANCOM generează procese. Director concediat, după ce instituția a cheltuit 76.000 lei pentru pregătirea sa

EXCLUSIV Restructurarea ANCOM generează procese. Director concediat, după ce instituția a cheltuit 76.000 lei pentru pregătirea sa
scris 4 sep 2017

Cătălin Mitrescu, fostul șef al Departamentului IT din cadrul Autorității de Reglementare în Comunicații (ANCOM), a contestat la tribunal decizia prin care a fost concediat în cursul lunii iunie, în procesul de restructurare a instituției declanșat de noua conducere. În ultimii doi ani, ANCOM a investit peste 76.000 de lei în perfecționarea pregătirii profesionale a directorului acum concediat.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Mitrescu a preluat conducerea Departamentului IT din cadrul ANCOM în decembrie 2013. Anterior, el a ocupat funcția de expert.

Urmărește-ne și pe Google News

Contactat de Profit.ro, Mitrescu a confirmat demersul în justiție și a catalogat decizia de concediere ca fiind abuzivă.

“Prin cererea înaintată instanței, am solicitat anularea deciziei de concediere, repunerea în funcție și plata drepturilor bănești care mi s-ar fi cuvenit de la momentul concedierii și până la momentul repunerii în funcție”, a declarat Mitrescu.

El a afirmat că ANCOM a investit în ultimii doi ani peste 76.000 de lei în programe de formare în domeniul managementului, managementului serviciilor IT și securitate IT&C.

La începutul lunii iunie, noul șef al ANCOM, Adrian Diță, a semnat o decizie prin care organigrama instituției, care supraveghează o piață de 4 miliarde de euro, a fost modificată semnificativ.

Conform documentului consultat de Profit.ro, președintele instituției a desființat, transferat și înființat aproape 50 de direcții, departamente, servicii și birouri ale Autorității.

În nota de fundamentare se afirmă că structura organizatorică a ANCOM prezintă anumite deficiențe, cum ar fi "fragmentarea și granularitatea excesivă a organizării", care generau deficiențe de comunicare și productivitate redusă. Mai mult, împiedica formarea unei culturi organizaționale adecvate, a unei funcționalități și conduceri bazate pe obiective fundamentale partajate și binecunoscute.

Radiocom a rămas fără președinte CA. Sorinel Diță, consilier al ministrului Comunicațiilor, a demisionat în ziua în care fratele a fost nominalizat la șefia ANCOM CITEȘTE ȘI Radiocom a rămas fără președinte CA. Sorinel Diță, consilier al ministrului Comunicațiilor, a demisionat în ziua în care fratele a fost nominalizat la șefia ANCOM

Reorganizarea ANCOM a condus, printre altele, la desființarea Departamentului IT și înființarea Direcție IT, condusă în prezent de Ilie Marcel Vălușescu, detașat de la Poșta Română, unde conducea Departamentul Fonduri Europene al operatorului poștal național.

Potrivit noului Regulament de organizare și funcționare al ANCOM, intrat în vigoare la 1 august, atribuțiile Direcției IT sunt aproape identice cu ale fostului Departament IT al instituției.

Alături de Mitrescu, au fost trecuți pe linie moartă și Eduard Lovin, responsabil Direcția Reglementare, Bogdan Iana - șeful Direcției Administrare Spectru Radio și Cristin Popa - directorul Direcției Monitorizare și Control, precum și Ovidiu Tabără - șef Departament Achiziții și Gabriel Necula - șeful Biroului Parc Auto și Gestiune Documente.

Plenul Parlamentului l-a numit pe Adrian Diță în funcția de președinte al ANCOM CITEȘTE ȘI Plenul Parlamentului l-a numit pe Adrian Diță în funcția de președinte al ANCOM

Surse din ANCOM au declarat pentru Profit.ro că Lovin, Iana, Tabără și Necula se pregătesc să conteste în instanță deciziile de concediere.

"În perioada următoare este foarte probabil să vedem și alte dosare înregistrate în instanță", au mai spus sursele.

În cazul lui Popa, potrivit surselor Profit.ro, el a acceptat funcția de consilier la direcția regională București a ANCOM.

Adrian Diță, noul șef al ANCOM, a preluat conducerea instituției în cursul lunii mai, după plecarea lui Cătălin Marinescu la Uniunea Internațională pentru Telecomunicații (UIT). Anterior, el a fost Director Public Affairs al Telekom Romania Communications.

Mâna dreaptă a președintelui ANCOM este Ciprian Boloș, directorul Direcției Dezvoltare a instituției și fost director Strategie în cadrul Poștei Române și fost membru în Consiliul de Administrație al Telekom Romania Communications.

Șeful ANCOM a demisionat. Cătălin Marinescu ocupa această poziție din 2009 CITEȘTE ȘI Șeful ANCOM a demisionat. Cătălin Marinescu ocupa această poziție din 2009

Potrivit ANCOM, Boloș s-a alăturat conducerii autorității începând cu data de 9 iunie, el fiind detașat în această poziție.

Bugetul anual al ANCOM pe acest an se ridică la 358,683 milioane de lei. La finalul anului 2016, potrivit raportului anual, autoritatea avea un total de 609 angajați din care 555 angajați cu studii superioare, venitul mediu net, incluzând diferitele sporuri, fiind de 7.217 lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
ancom
angajat
instanta
concediere
contestatie