Economia României crește precum un Făt-Frumos cu probleme de personalitate, care lasă în urmă inflație, dobânzi mai mari și un leu mai slab, în timp ce copiii din vecini își văd de treabă. Între timp, mariajul dintre BNR și Guvern a ajuns la terapie din cauza problemelor de dezvoltare ale copilului.
În 2017 s-au întâmplat câteva lucruri remarcabile pentru România din punct de vedere economic: cea mai rapidă creștere economică din regiune (+6,9%), cea mai mare creștere a salariilor nete din regiune (+11,7%), dar și cele mai adânci deficite bugetare (-2,9% din PIB) și de cont curent (-3,4% din PIB) din regiune.
Creșterea produsului intern brut a fost generată, în mare măsură, de consumul puternic al populației, care a beneficiat de o politică bugetară favorabilă. Pe de o parte, statul a redus taxele – mai ales pe consum –, pe de altă parte a majorat salariile angajaților săi, cu un nivel care nu s-a mai văzut din perioada de dinainte de criza din 2009-2010. Tendința a început din 2015, iar în ultimii doi ani a accelerat. A venit pe un fond de stabilitate a prețurilor, ceea ce a însemnat că majorarea câștigurilor s-a transpus în creșterea egală puterii de cumpărare.
Creșterea economică se răcește, pe măsură ce consumul scade. Comisia Europeană mizează pe o creștere a investițiilor publice din fonduri europene în următorii ani. Sursa date: Eurostat, *Comisia Europeană - raportul de iarnă (2018) privind evoluția economiei -, Fondul Monetar Internațional - raportul din primăvară (2018) privind evoluția economiei, Erste Bank.
Reducerea TVA a însemnat pentru BNR că a putut să afișeze, în premieră, o scădere a prețurilor de consum și, concomitent, cea mai mică rată de referință din istorie, de 1,75%, cu dobânzi chiar mai mici în piața banilor: ROBOR la 3 luni, rată relevantă pentru creditele în lei, de 0,7% la punctul minim. Deja banca centrală considera, încă din 2016, că economia crește mult peste potențial. Dar a menținut aceeași politică relaxată.
Însă lucrurile au început să se schimbe rapid de la jumătatea anului trecut, când inflația a început să crească. Prognozele băncii centrale au fost depășite de fiecare dată. Guvernul a pus umărul la inflația mai ridicată prin creșterea neașteptată a accizei la carburanți – o supraacciză introdusă în 2014 a fost eliminată la începutul lui 2017 și reintrodusă în septembrie -, dar și a prețurilor administrate la utilități.
Au crescut și dobânzile la credite. BNR, care a promovat scăderea dobânzilor până în toamnă, s-a trezit într-un deficit de lichiditate al sistemului bancar și cu o creștere a ratei ROBOR. Banca centrală a arătat cu degetul spre Guvern pentru politica defectuoasă de plăți (Trezoreria fiind cel mai mare actor din piață), în timp ce Guvernul a arătat înapoi, susținând că dobânzile sunt sub oblăduirea BNR.
Criticile verbale dinspre Strada Doamnei la adresa politicii fiscale datau de pe vremea fostului prim-ministru Victor Ponta. BNR s-a opus reducerii TVA, care a lăsat mai mulți bani în buzunarele românilor, și cam împotriva oricărei idei de relaxare a fiscalității pe partea de venituri ale statului.
Guvernele Ponta au fost, însă, relativ conservatoare fiscal pe partea de balanță. Deficitele s-au adâncit cu fostul premier Dacian Cioloș și cele trei Cabinete PSD ulterioare.
Guvernul are toate motivele să-și dorească inflație în locul unor dobânzi mai mari
Când inflația anuală a sărit de 4% la începutul lui 2018 (5% în martie), atacurile PSD la adresa BNR s-au întețit. Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat, în mai multe rânduri, că BNR este responsabilă de gestionarea inflației și că pentru asta a cerut lămuriri de la guvernatorul Isărescu.
Inflația, deși dăunătoare cetățeanului de rând, este preferabilă Guvernului unei politici monetare stricte, cu dobânzi real pozitive. Motivul este foarte simplu: statul are cea mai mare parte a angajamentelor stabilite în termeni nominali, în lei. Dacă sunt mai mulți bani ieftini și devalorizați în piață, atunci sunt mai multe unități monetare de încasat și de dat mai departe la valoarea (nominală) angajată. Pensiile și salariile bugetarilor pleacă la beneficiari la suma din talon/ștatul de plată, chiar dacă valorează real mai puțin, în timp ce deficitul este ținut în limitele agreate.
Tocmai pentru interdicția finanțării cheltuielilor bugetare prin emisiune monetară a apărut independența băncilor centrale în statele moderne, necesară mai ales după ce etalonul aur a fost abandonat. Independența este, însă, o himeră, câtă vreme conducerea băncilor centrale este numită politic, inclusiv în România, și, în unele cazuri, influențată politic de către guverne.
Politica deficitelor finanțate de inflație nu poate rezista, însă, la nesfârșit. Piețele penalizează acest comportament când dobânzile sunt real-negative nu numai la depozite (cum e cazul în România), ci și la credite. Statul trebuie să plătească, în cele din urmă, dobânzi mai ridicate pentru a se finanța, mai ales când e nevoit să iasă în piețele externe, acolo unde nu are pârghii pentru a constrânge investitorii instituționali (bănci, fonduri de pensii/asigurări/investiții etc).
Noul ciclu monetar a venit cu întârziere și chinuit
BNR a început să întărească politica monetară la începutul anului, majorând în două rânduri rata cheie de la 1,75% la 2,25%, menținând însă dobânzile din piață sub dobânda cheie, prin faptul că a permis creșterea lichidității în exces la un nivel record. La ultima ședință, ținută în aprilie, BNR n-a mai modificat dobânda, deși aproape toți analiștii se așteptau la o nouă creștere, și abia în ultimele două săptămâni a lansat operațiuni de piață monetară, sterilizând excesul de bani (peste 18 miliarde de lei).
Comisia Europeană descria politica monetară a BNR, la începutul anului, drept „foarte stimulativă” (highly accommodative).
Obiectivul principal al băncii centrale este cel al stabilității prețurilor. Ținta BNR pentru 2018 este în pericol (inflația fiind prognozată chiar de către banca centrală la limita de 3,5% la finele anului), însă gestionarea inflației nu se poate face fără dobânzi mai mari, iar acest lucru are un cost politic, pentru că duce la creșterea ratelor plătite de populație, firme și stat pentru împrumuturile curente, răcind avansul economic.
Inflația medie anuală e în creștere. Sursa date: Eurostat, *Comisia Europeană - raportul de toamnă (2017) privind evoluția economiei -, Fondul Monetar Internațional - raportul din primăvară (2018) privind evoluția economiei, Erste Bank.
Președintele Klaus Iohannis a spus că vrea să încerce o mediere între Executiv și BNR. Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, spune, însă, că nu este nimic de mediat, fiind vorba doar de opinii diferite asupra lucrurilor. Primele discuții încep însă de astăzi, cu membrii conducerii BNR, vineri fiind programat la Cotroceni premierul Dăncilă.
Cifrele macro în sine nu arată că țara ar fi la marginea prăpastiei și sunt, cu siguranță, încă departe de nivelurile de avarie din ciclul anterior de creștere economică. Dar prin raportare la țările din regiune, situația nu e deloc roz.
Ce fac ceilalți copii din cartier
În timp ce țările din regiunea Europei Centrale și de Est membre UE se folosesc de secvența economică favorabilă pentru a ține cheltuielile bugetare sub control, concomitent cu un excedent al balanței comerciale, România merge pe politica deficitelor bugetare și comerciale la limită, cu o aromă de inflație ieșită din ținte, pus o creștere a dobânzilor.
Avansul economic a venit cu adâncirea „deficitelor-gemene”, cum sunt numite de economiști, anume cea deficitului fiscal și a deficitului de cont curent, după o perioadă în care acestea au fost reduse, în intervalul 2011-2014.
Deficitul bugetar, când e orientat spre consum, dă un imbold produsului intern brut pe termen scurt, însă după ce capacitatea de producție internă e depășită încep să crească importurile, ceea ce aduce o contribuție negativă la formarea PIB și la deteriorarea poziției externe, cu presiuni de depreciere asupra monedei.
Deficitul bugetar a fost anul trecut cel mai mare din regiune (-2,9% din PIB), cum scriam mai sus, în fața Ungariei (-2%), Poloniei (-1,7%) și Slovaciei (-1%), în timp ce Slovenia a avut o balanță bugetară echilibrată, și au fost pe excedent Cehia (+1,6%), Bulgaria (+0,9%) și Croația (+0,8%), potrivit ultimelor date publicate de Eurostat.
România e contra-trend pe balanța fiscală. Sursa date: Eurostat. *Comisia Europeană - raportul de toamnă (2017) privind evoluția economiei -, Fondul Monetar Internațional - raportul din primăvară (2018) privind evoluția economiei, Erste Bank.
În mare măsură, prognozele arată că România va continua să crească deficitul bugetar. Însă acest indicator este, de regulă, printre puținii care pot fi controlați eficient de către state, fiind un apanaj al puterii politice, care are posibilitatea să facă ajustări pe parcursul anului, așa cum se întâmplă frecvent în România. Ce e îngrijorător, poate, e că România se detașează în regiune în sensul înrăutățirii finanțelor.
Deficitul balanței de cont curent s-a adâncit anul trecut la 3,4% din PIB. Doar Slovacia mai are deficit de cont curent (-2,1%), în timp ce restul țărilor au excedent, generat de exporturile în creștere și excedente de cont curent: Slovenia (+6,4% din PIB), Bulgaria (+4,5%) Croația (+3,7%), Ungaria (+2,8%), Cehia (+1,1%), Polonia (+0,3%), potrivit datelor publicate de Eurostat.
În timp ce restul țărilor din regiune și-au crescut exporturile, România e pe modulul de import. Sursa date: Eurostat, *Comisia Europeană - raportul de toamnă (2017) privind evoluția economiei -, Fondul Monetar Internațional - raportul din primăvară (2018) privind evoluția economiei, Erste Bank.
Valuta iese din țară prin operațiunile comerciale regulate, fluxurile de la UE și de la românii plecați în străinătate fiind insuficiente pentru a suplini importurile în creștere.
În aceste condiții, contul curent trebuie finanțat prin investiții străine directe (benefice pentru economie, dar greu de adus) și prin investiții de portofoliu (capitaluri speculative care vin pentru diferențialul de dobândă și pleacă rapid la primele semne de vreme rea). Alternativa este deprecierea leului, care în sine este o stavilă pentru importuri și un beneficiu pentru exportatori, însă care vine cu problema creșterii ratelor în valută și prețului contractelor negociate în monedă străină. Leul a avut, oricum, cea mai proastă performanță regională anul trecut și a început să schimbe destul de des a doua zecimală.
BNR a invocat, în dese rânduri, pericolul aprecierii leului ca pretext pentru menținerea condițiilor monetare mai relaxate, chiar în contextul inflației ridicate. Pentru că adâncirea deficitului contului curent peste nivelul de 4% considerat de alarmă de către Comisia Europeană poate fi contracarată prin creșterea dobânzilor și operațiuni de sterilizare a valutei intrate în țară, cu defectul că BNR înregistrează pierderi financiare pe termen scurt și, în consecință, pierderi de imagine.
Dobânzile din piața interbancară sunt deja cele mai mari din regiune – deși nu acoperă nici pe departe inflația – și sunt așteptate să crească în continuare. Erste Bank estimează că ROBOR la 3 luni va ajunge la 2,75% la finele anului, față de indicatorii corespondenți din regiune de 1,73% în Polonia, 1,19% în Cehia , 0,5% în Croația și 0% în Ungaria și o valoare a Euribor la 3 luni de -0,3%.
România plătește, deja, cea mai mare dobândă pentru obligațiunile pe 10 ani, de peste 4,6%, față de 3% în Polonia, 2,4% în Ungaria, 2,2% în Croația și 1,7% în Cehia. Erste se așteaptă ca randamentele obligațiunilor să crească în cele mai multe țări din regiune în acest an, însă nicăieri ca în România, unde ținta indicată e de 5,4% la finele anului.
Avantajul României rămâne datoria publică relativ scăzută, ceea ce face ca necesarul de finanțare (finanțarea deficitului + rostogolirea titlurilor ajunse la scadență) să fie comparativ redus. Datoria publică chiar a scăzut anul trecut cu 2,4 puncte procentuale la 35% din PIB. Evoluția vine ca urmare a creșterii economice ridicate, care a supra-acoperit cuantumul deficitului bugetar înregistrat, deși datoria nominală a crescut. O evoluție similară se vede, însă, și în restul țărilor din regiune, mai ale în Cehia și Slovenia.
Datoria publică redusă rămâne un avantaj, însă alte țări au profitat mai mult de creșterea economică și de politica fiscală pentru a reduce obligațiile. Sursa date: Eurostat, *Comisia Europeană - raportul de iarnă (2018) privind evoluția economiei -, Fondul Monetar Internațional - raportul din primăvară (2018) privind evoluția economiei, Erste Bank.
Notă. Prognozele diferitelor instituții trebuie luate cu titlul de rigoare, fiind produsul unor modelele econometrice. Rareori sunt exacte, cel mai adesea sunt greșite (cele din 2016 pentru 2017 au subestimat considerabil creșterea economică din România, de exemplu) și câteodată sunt de-a dreptul catastrofale (când se întâmplă acest lucru, e fără excepție în pragul unei crizei, a se vedea ultima recesiune, în care toți analiștii instituționali s-au înșelat).
