Studiu BNR: Generația tânără are un comportament mai bun la plată decât media, dar nu a trecut încă cu creditele printr-o criză economică

Studiu BNR: Generația tânără are un comportament mai bun la plată decât media, dar nu a trecut încă cu creditele printr-o criză economică
scris 10 mai 2018

Tinerii sub 35 de ani, așa-numita generație Millennials, contractează credite de la bănci într-o dinamică mai rapidă, mai ales ipotecare, din categoria Prima Casă, și înregistrează o rată mai scăzută a creditelor neperformante, cu o perspectivă mai bună de plată a creditelor în viitor, arată un studiu preliminar prezentat de Florin Dragu, directorul Diviziei de Risc Sistemic și monitorizare din cadrul Băncii Naționale a României, care avertizează, însă, că acești debitori n-au trecut încă printr-un întreg ciclu economic.

Tinerii cu vârsta sub 35 de ani dețin 42% din creditele ipotecare în derulare de la bănci și 54% din împrumuturile cu garanții de stat Prima Casă.

Urmărește-ne și pe Google News

Creditul ipotecar este preferat de tineri, trei sferturi dintre împrumuturile contractate de aceștia fiind de tip ipotecar, iar creșterea anuală a ratei creditului pe segmentul de populație sub 35 de ani fiind de 11% în cazul împrumuturilor ipotecare, comparativ cu 8% pentru cei de peste această vârstă, arată datele publicate de Dragu, în cadrul unei prezentări la conferința Future banking, organizată de Wall-Street.ro.

Dragu a prezentat date aferente lunii martie, bazate pe interogările din Centrala Riscului de Credit, administrată de BNR.

Populația în vârstă sub 35 de ani are un acces semnificativ la finanțare, mai ales datorită programului Prima Casă, subliniază oficialul BNR, în contextul în care avansul minim în cazul programului este de 5%.

BNR ajustează în jos estimarea de creștere economică excesivă, unul dintre indicatorii criticați de Dragnea CITEȘTE ȘI BNR ajustează în jos estimarea de creștere economică excesivă, unul dintre indicatorii criticați de Dragnea

Creditele de consum sunt accesate preponderent de tinerii cu venituri sub medie, în timp ce pentru creditele ipotecare distribuția veniturilor este echilibrată.

Tinerii sub 35 de ani înregistrează o rată semnificativ mai mică decât media în cazul creditelor ipotecare – 0,3% vs. 3% - și o rată apropiată mai apropiată de medie în cazul împrumuturilor de consum – 4,4% vs. 5%.

67% dintre tineri au un grad de îndatorare de până la 40%, prag considerat sustenabil de către banca centrală. Totodată, studiul arată că probabilitatea de nerambursare e mai mică în cazul tinerilor, mai ales în cazul creditelor ipotecare.

“Mă gândesc că mare parte din debitori au lecția crizei financiare, analizează mai atent”, spune oficialul BNR, care adaugă, însă, că segmentul “necesită o monitorizare atentă, deoarece nu a experimentat un ciclu economic complet”.

Înainte de declanșarea crizei din 2009, rata creditelor neperformante era de 2% pe segmentul populației (decembrie 2008), iar ulterior a crescut la peste 10%. În cazul creditelor imobiliare și de consum garantat cu ipoteci, rata neperformanței era apropiată de 0, iar apoi a crescut la peste 15% în cazul împrumuturilor de consum garantat și la 6% în cazul celor imobiliare.

viewscnt
Afla mai multe despre
bnr
millenials
plata credite
plata rate