Duminică, 21 iulie, a fost cea mai caldă zi înregistrată vreodată la nivel global, potrivit datelor preliminare ale Serviciului Copernicus pentru schimbări climatice al Uniunii Europene, relatează Reuters.
Copernicus a confirmat pentru Reuters că recordul de temperatură medie zilnică stabilit anul trecut pare să fi fost depășit duminică, în înregistrările sale care datează din 1940, arată news.ro.

Temperatura medie globală a aerului la suprafață a atins duminică 17,09 grade Celsius - ușor mai mare decât precedentul record stabilit în iulie anul trecut, de 17,08 C.
Valurile de căldură au pârjolit zone întinse din Statele Unite, Europa și Rusia în ultima săptămână.

Anul trecut, recordul a fost depășit patru zile la rând, între 3 și 6 iulie, deoarece schimbările climatice, determinate de arderea combustibililor fosili, au condus la o căldură extremă în emisfera nordică.
Fiecare lună începând cu iunie 2023 - 13 luni la rând - a fost cea mai caldă de la începutul înregistrărilor, comparativ cu luna corespunzătoare din anii anteriori, a precizat Copernicus.

Unii oameni de știință au sugerat că 2024 ar putea depăși 2023 ca cel mai cald an de la începutul înregistrărilor, deoarece schimbările climatice și fenomenul meteorologic natural El Nino - care s-a încheiat în aprilie - au împins temperaturile tot mai sus în acest an.