UE alocă 690 milioane euro pentru rezerve strategice rescEU în România și alte 6 state

UE alocă 690 milioane euro pentru rezerve strategice rescEU în România și alte 6 state
scris 20 dec 2023

Comisia Europeană alocă aproximativ 690 de milioane de euro României, Franței și altor cinci state, fonduri destinate dezvoltării rezervelor strategice “rescEU” de produse medicale, chimice, biologice, radiologice și nucleare.

Fondurile vor fi puse la dispoziția României, Franței, Cehiei, Poloniei, Lituaniei și Portugaliei.

Urmărește-ne și pe Google News

Rezervele de medicamente și produse chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN) ce vor fi găzduite de cele șapte țări fac parte din stocurile medicale rescEU, din cadrul mecanismului de protecție civilă al UE și sunt finanțate de Autoritatea pentru pregătirea și intervenția în situații de urgență în domeniul sănătății (HERA).

„Moment istoric”: UE a ajuns la un acord privind gestionarea migranților CITEȘTE ȘI „Moment istoric”: UE a ajuns la un acord privind gestionarea migranților

Cu noua finanțare, numărul țărilor care găzduiesc rezerve strategice rescEU ajunge la 16, precizează Comisia într-un comunicat. În total, 21 de rezerve de produse medicale sau CBRN au fost distribuite strategic în întreaga UE.

Stocurile includ produse terapeutice, cum ar fi medicamente pentru terapie intensivă, antibiotice, vaccinuri, antidoturi, dispozitive medicale, precum și echipamente de protecție personală și articole pentru a răspunde la evenimente chimice, biologice, radiologice și nucleare.

Comisia Europeană a modernizat Mecanismul de protecție civilă al UE și a creat rescEU în 2019, cu scopul de a crește gradul de protecție al populației în caz de dezastre și pentru a gestiona riscurile emergente.

rescEU a fost înființată ca rezervă de capacități europene, finanțată integral de UE. Include o flotă de avioane și elicoptere de stingere a incendiilor, avioane de evacuare medicală și un stoc de articole medicale și spitale de campanie care pot răspunde la urgențe de sănătate.

Rezerva rescEU include, de asemenea, adăposturi, bunuri de transport și logistică și articole de aprovizionare cu energie.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
comisia europeana
rezerve strategice resceu
rezerve resceu romania
fonduri europene
rezerve cbrn
contramasuri nucleare