Teodorovici: Legea anti-fumat poate fi schimbată în Parlament, proprietarii de localuri să decidă singuri dacă permit sau nu fumatul. Dragnea, în ianuarie: Legea rămâne așa cum este !

Teodorovici: Legea anti-fumat poate fi schimbată în Parlament, proprietarii de localuri să decidă singuri dacă permit sau nu fumatul. Dragnea, în ianuarie: Legea rămâne așa cum este !
scris 14 iul 2017

Proprietarii de localuri ar trebui să fie lăsați să decidă singuri dacă permit sau nu fumatul, apreciază consilierul premierului, Eugen Teodorovici, precizând că la nivel de Guvern nu crede că vor fi propuneri de modificare a Legii anti-fumat, dar că în Parlament pot fi avizate schimbări.

"Sunt câțiva colegi parlamentari din mai multe partide care au aceeași abordare, se poate găsi o formulă de mijloc. Putem spune: unde e doar cafenea, nu se duc copii, sau cluburi de noapte, unde se poate decide să fumeze, atunci patronul va decide singur dacă va fi și un spațiu pentru nefumători. Dar nu interzici, omul ăla unde fumează", a spus Teodorovici, la Digi 24.

Urmărește-ne și pe Google News

Profit.ro a anunțat recent că Legea care interzice fumatul în spațiile publice închise este deja în fază avansată de schimbare de către parlamentari, Senatul aprobând deja, tacit, o modificare care permite, practic, fumatul în orice spațiu închis.

În ianuarie, însă, liderul PSD și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat că Legea nu va fi modificată la dezbaterea deputaților, iar restricțiile actuale vor rămâne în vigoare.

Profit.ro a anunțat din noiembrie că fumatul ar putea fi permis pe terase, indiferent de numărul de pereți al acestora și în camere special amenajate, un proiect de lege inițiat în acest sens trecând tacit de Senat. 

Decizia finală aparține în acest caz deputaților.

Fumatul a fost interzis prin lege în spații publice închise, din 17 martie.

Legea actuală prevede o amendă de la 100 de lei la 500 de lei pentru persoanele care fumează în spațiile în care fumatul este interzis.

Legea tutunului, promulgată. Țigările aromate dispar în 1 lună, fumatul rămâne interzis în baruri și pe terase cu mai mult de 2 pereți. FOTO imaginile care vor apărea pe pachete pentru a speria fumătorii CITEȘTE ȘI Legea tutunului, promulgată. Țigările aromate dispar în 1 lună, fumatul rămâne interzis în baruri și pe terase cu mai mult de 2 pereți. FOTO imaginile care vor apărea pe pachete pentru a speria fumătorii

Pentru firmele care administrează spațiile în care fumatul este interzis, Legea prevede o amendă de 5.000 de lei la prima abatere, de 10.000 de lei și suspendarea activității până la remedierea situației în cazul celei de-a doua abateri și de 15.000 de lei și închiderea unității la a treia abatere.

Prin proiectul care a trecut acum tacit de Senat, “spațiul public” cum a anunțat Profit.ro, este redefinit ca orice spațiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiș, plafon sau tavan și care este încadrat de pereți de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, cu excepția spatiilor cu destinație locativă”. Ceea ce înseamnă că fumatul va fi permis pe terase indiferent de numărul de pereți al acestora.

Astăzi, spațiul public este definit ca “orice spațiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiș, plafon sau tavan și care este delimitat de cel puțin doi pereți întregi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”.

Proiectul senatorilor mai prevede ca fumatul să fie permis și în camere special amenajate cu condiția ca acestea “să servească exclusiv fumatului și activităților asociate fumatului, cum ar fi de exemplu consumul de cafea, băuturi calde sau băuturi răcoritoare, etc”. În prezent, fumatul în spații special amenajate este permis doar “exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaționale“.

Totodată, în cazul în care Camera Deputaților va vota favorabil proiectul adoptat tacit de Senat, fumătorii se pot constitui în asociații sau cluburi de fumători, care pot amenaja spații special destinate exclusiv fumatului și activităților asociate fumatului.

Proiectul a trecut tacit de Senat deși punctul de vedere al Guvernului, dar și raportul comisiei de sănătate au fost negative. De altfel, comisiei de sănătate i s-au cerut două rapoarte, fiind solicitat și un raport suplimentar de către plenul Senatului după înscrierea pe ordinea de zi a primei camere sesizate. Și primul, și cel de-al doilea raport au fost negative. Proiectul a primit în schimb avize favorabile de la Consiliul Legislativ și de la Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități.

viewscnt
Afla mai multe despre
fumat
spatii inchise
tigari
lege
interzicere
parlament
dragnea
psd