Comisia de muncă a Senatului a corectat ceea ce Ministerul Muncii a numit o ”eroare materială” în Legea salarizării la anexa cu veniturile celor de la ANAF, introducând salariile funcționarilor din această instituție în grila de salarizare a administrației publice centrale, ceea ce înseamnă o majorare cu aproximativ 3.000 de lei pentru funcțiile de conducere și între 100 de lei și 1.800 de lei pentru funcțiile de execuție.
Salariații ANAF prezenți la dezbaterile asupra Legii salarizării din Comisia de muncă a Senatului s-au plâns că grila lor de salarizare, așa cum arată în proiectul de lege înaintat de Guvern, înseamnă o reducere, nu o creștere a veniturilor funcționarilor care colectează veniturile la buget, arată news.ro.
”Se face o discriminare. Este vorba de organe specializate ale statului, 22.000 de oameni. La o parte dintre ei le scade salariul. La inspectorul vamal îi scade salariul cu 1.500 de lei (…) Eu fac scheme de fraudare pe evaziune fiscală, aplic directive europene și nu vorbesc ca să mă laud în fața dumneavoastră (…) Când m-am uitat la sporurile altor colegi, mi-a venit rău. Noi nu avem niciun spor, nimeni din ANAF. Este o rușine. Nu vom colecta pentru că și eu și colegii mei ne vom reorienta în alte structuri, unde salariile acum au crescut cu 200%. Și atunci colectarea statului cine o va face?”, a spus Mariana Manea, funcționar ANAF, în Comisia de muncă a Senatului.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Bugetarii vor fi promovați și premiați în funcție de cât de amabili și loiali sunt la muncăEa a explicat că, după 20 de ani de muncă în cadrul ANAF, are un salariu de 4.000 de lei. ”Sunt inspector care fac controale la multinaționale, am un salariu de îmi este rușine acuma să vi-l spun. Este un salariu de 4.000 de lei și mă duc la cele mai mari firme în control”, a mai spus Manea.
”Un singur răspuns foarte scurt aș vrea să îi dau doamnei de la ANAF, căreia i-a fost rușine cu salariul de 4.000 de lei. Să știți că eu atât aveam ca primar și conduceam al cincilea oraș din România. Iar angajații mei aveau în jur de 2.000 de lei, cei care făceau aceeași muncă de colectare a taxelor și de fiecare dată când era perioada de colectare a taxelor, între ianuarie și martie, rămâneam fără angajați la ghișeu, pentru că se dădeau drumul la angajări în ANAF și plecau toți la ANAF. Normal, pentru că erau salarii mai bune”, a replicat Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu.
Un alt angajat al ANAF, prezent în Comisia de muncă a Senatului, a explicat că de activitatea instituției depinde inclusiv aplicarea Legii salarizării.
”Trebuie să vă gândiți cu cine colectați banii pentru a satisface această Lege a salarizării, pentru a plăti salariile și sporurile pe care am auzit azi, din păcate, sporuri de 100%, sporuri peste sporuri care în cadrul ANAF nu există. Să țineți cont că un salariat din cadrul ANAF, dacă vrea să plece din instituție, trei ani de zile nu are voie să se angajeze în domeniul economic”, a declarat Adrian Radu, funcționar ANAF.
CITEȘTE ȘI TABEL Haosul salarizării: Bugetari cu aceeași funcție și salariu diferit, consilier juridic plătit mai prost ca un șoferDupă acest schimb de replici între reprezentanții ANAF și ministrul Muncii, Olguța Vasilescu a admis că a fost făcută o eroare în legea salarizării trimisă de Guvern Parlamentului și a fost de acord cu introducerea grilei de salarizare a ANAF în categoria funcționarilor din administrația publică centrală.
Astfel, pentru funcțiile de conducere din ANAF, cel mai mic coeficient va fi de 3,3 (față de 2,39), corespunzător unui salariu de 8.247 lei (față de 5.966 lei), iar cel mai mare coeficient va fi de 4,98 (față de 3,23), ceea ce corespunde unui salariu de 12.459 lei (față 8.072 lei).