Comisia Europeană a aprobat alocarea a 17,61 milioane de euro către România pentru programul de încurajare a consumului de fructe și legume și de distribuire a laptelui în școli în anul școlar 2018-2019, mai mult de jumătate din sumă urmând să fie folosită pentru distribuirea produselor lactate.
Astfel, din cele 17,61 milioane de euro alocate României în acest an, o sumă de aproximativ 6,87 milioane de euro vizează finanțarea fructelor și legumelor ce vor fi distribuite elevilor, restul de 10,74 milioane de euro revenind programului pentru distribuția laptelor și a altor produse lactate.
România beneficiază de a treia cea mai mare alocare de fonduri pentru lactate în acest an, după Franța, care va primi 17,23 milioane de euro, și Polonia, unde finanțarea UE atinge 10,84 milioane de euro.
CITEȘTE ȘI Decizie finală: Pungile din plastic subțire cu mâner, interzise definitiv în comerțPe lângă fructe, legume și lactate, elevii români vor primi, începând cu anul viitor, și câte un borcan de miere polifloră pe lună, program ce va fi însă finanțat în întregime de către statul român.
Bugetul total al UE pentru schemele de încurajare a consumului de fructe și legume și de distribuție a laptelor este de 250 milioane de euro pe an, din care 150 milioane de euro pentru fructe și 100 milioane de euro pentru lactate. Cele două programe au fost comasate începând cu anul școlar 2017-2018.
Potrivit Comisiei, în anul școlar 2016-2017, peste 30 milioane de elevi, în principal copii cu vârsta între 6 și 10 ani, au participat la cele două programe și au primit, în total, 74.000 tone de fructe și legume și peste 285.000 tone de produse lactate.
În afară de distribuirea acestor produse, programul UE pentru școli promovează obiceiuri alimentare sănătoase în rândul copiilor și include activități didactice specifice despre importanța unei bune alimentații și despre producerea alimentelor.
Cel mai distribuit fruct în școlile UE în perioada 2016-2017 a fost mărul, urmat de pere, prune, piersici, nectarine, portocale, căpșuni și banana. Dintre legume, morcovii au fost cei mai apreciați de elevi, urmați de roșii, ardei și castraveți.
Laptele, laptele aromatizat și produsele pe bază de lapte fermentat precum iaurtul au fost cele mai apreciate categorii de produse în cadrul programului de distribuire a laptelui în școli, brânza fiind și ea distribuită pe scară largă.