Primăria Municipiului București se plânge că încasează cu întârziere dividendele cuvenite din profiturile societăților comerciale la care este acționar, cu câteva dintre acestea aflându-se deja în litigii în justiție pentru a obține dobânzi penalizatoare pentru întârzieri, și vrea, din această cauză, să-și schimbe reprezentanții din Consiliile de Administrație și AGA ale două dintre cele mai mari societăți la care deține participații, respectiv Apa Nova și REBU.
Astfel, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București (CGMB) de marți se află două proiecte de hotărâri privind înlocuirea reprezentanților CGMB din CA și AGA de la Apa Nova și REBU.
În proiectele de hotărâri nu este precizat cine sunt persoanele propuse pentru a fi noii reprezentanți ai Consiliului în structurile respective.
CITEȘTE ȘI BNR a vorbit magistraților despre economie și bănci, în cadrul unui seminar. Consultantul lui Isărescu, Bogdan Stănescu, care ocupă simultan 11 funcții la stat, printre moderatoriÎn 23 martie, Direcția Venituri din Direcția Generală Economică a Primăriei Capitalei a trimis o adresă către CGMB în care arată că municipalitatea are dificultăți în a încasa în termenul legal dividendele care i se cuvin de la companiile la care este acționar din cauza întârzierii cu care adunările generale ale acționarilor acestor societăți iau hotărârile cu privire la distribuirea dividendelor. Legea societăților comerciale prevede că dividendele "se plătesc în termenul stabilit de adunarea generală a acționarilor sau, după caz, stabilit prin legile speciale, dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobării situației financiare anuale aferente exercițiului financiar încheiat. În caz contrar, societatea comercială datorează, după acest termen, dobândă penalizatoare (...)".
"Datorită acestor aspecte vă aducem la cunoștință faptul că ne aflăm în litigiu cu mai multe societăți comerciale unde municipalitatea este acționar pentru recuperarea dobânzilor penalizatoare (...). Fapt pentru care vă rugăm să ne sprijiniți prin reprezentanții numiți în adunările generale ale acționarilor la societățile comerciale unde municipalitatea este acționar, pentru punerea în aplicare a prevederilor legale (...)", se arată în adresa citată.
În prezent, CGMB este reprezentat în CA-ul concesionarului serviciului public de apă și canalizare din București Apa Nova, la care Municipiul București deține 16,31% din acțiuni, de către Valeria Mateescu, fost director economic la Direcția Generală Taxe și Impozite Locale a Primăriei Sectorului 3, și de un anume Valentin Rădulescu. Cei doi sunt administratori ai Apa Nova din 2013. Potrivit ultimei sale declarații de avere disponibile, din 2015, Valeria Mateescu a încasat în 2014 o indemnizație netă totală de 44.467 lei ca membru în CA-ul Apa Nova (circa 3.700 lei pe lună).
CITEȘTE ȘI DOCUMENT Proiectul noii legi a salarizăriiReprezentantul Consiliului în AGA Apa Nova, funcție neremunerată, este, tot din 2013, administratorul public al Primăriei Sectorului 5, Leonard Petre.
La REBU, unde municipalitatea controlează 50% din capitalul social, reprezentanții CGMB în Consiliul de Administrație sunt, din 2015, Anca Popescu și Adrian Ion, iar în AGA – Andrei Bădiu și Gabriela Anca (cea din urmă din 2016).
În noiembrie anul trecut, Primăria Capitalei a pierdut definitiv la Curtea de Apel București un proces cu Apa Nova intentat în iunie 2016 în care cerea dobânzi penalizatoare pentru plata cu întârziere a dividendelor cuvenite din profitul obținut în anul fiscal 2012 de către concesionarul serviciului public de apă și canal din București. Pentru 2012, Apa Nova București a raportat un profit net de 118,13 milioane lei, potrivit datelor Ministerului Finanțelor Publice. În condiții de distribuire integrală a profitului către acționari, Primăriei București i-ar fi revenit dividende nete de circa 16,2 milioane lei, după plata impozitului pe dividende, în cotă de 16% la acea dată.
CITEȘTE ȘI Instituțiile de presă slovace care scriu despre Brexit riscă amenzi de mii de euroApa Nova este controlată în proporție de 73,69% de grupul francez Veolia, iar Asociația Salariaților Apa Nova deține 10% din acțiuni. Contractul de concesiune a serviciului public de apă și canalizare din București a fost semnat în anul 2000 și este valabil până în 2025, Apa Nova având calitatea de concesionar, iar CGMB pe cea de concedent. Ultimele date publice arată că, în 2015, Apa Nova a obținut un profit net de aproape 143 milioane lei. În același an, REBU SA a raportat un profit net de 8,5 milioane lei.
În ședința CGMB de marți se va supune la vot înființarea a încă 10 societăți comerciale pe acțiuni ale municipalității, respectiv Companiile Municipale Tehnologia Informației, Sport pentru Toți, Managementul Transportului, Publicitate și Afișaj, Pază și Securitate, Iluminat Public, Imobiliara București, Întreținerea Arborilor și Spațiului Verde, Protecție Civilă și Voluntariat și, în fine, Eco Igienizare București.
Acestea s-ar adăuga celorlalte 10 pentru care au fost adoptate hotărâri de înființare la finalul lunii trecute, respectiv Companiile Municipale Dezvoltare Durabilă, Energetică, Consolidări, Străzi, Poduri și Pasaje, Parking, Managementul Traficului, Medicală, Turistică, Parcuri și Grădini, precum și Agrement.
Toate cele 20 de companii municipale menționate ar putea funcționa juridic gratuit în fostul sediu al concesionarului serviciului public de apă și canalizare din București Apa Nova din strada Demetriade, municipalitatea încheind în acest sens un contract de comodat cu Apa Nova.