Peste 20% dintre tinerii români nu lucrează și nu studiază. Ecartul dintre bărbați și femei, printre cele mai mari din UE

Peste 20% dintre tinerii români nu lucrează și nu studiază. Ecartul dintre bărbați și femei, printre cele mai mari din UE
scris 15 iul 2021

Peste 20% dintre tinerii români cu vârste cuprinse între 20-34 de ani nu lucreză și nu urmează studii sau cursuri de formare, potrivit datelor Eurostat aferente anului 2020.

România ocupă locul al cincilea în Uniunea Europeană în funcție de ponderea tinerilor neangajați care nu sunt înscriși la nicio formă de învățământ, cu un procent de 20,2%.

Urmărește-ne și pe Google News

Procentul a crescut anul trecut, revenind peste 20%, după ce coborâse la 19,4% în 2019.

Transformarea digitală, răspunsul industriei asigurărilor la provocările pandemiei. Emiterea și plata online a polițelor au crescut exponențial CITEȘTE ȘI Transformarea digitală, răspunsul industriei asigurărilor la provocările pandemiei. Emiterea și plata online a polițelor au crescut exponențial

Diferențele pe sexe sunt semnificative când vorbim de ponderea tinerilor care nici nu studiază, nici nu lucrează. Astfel, 11,7% dintre bărbații români de 20-34 de ani nu sunt angajați și nu urmează cursuri, în timp ce în cazul femeilor procentul urcă la 29,2%.

Ecartul dintre sexe este mult mai accentuat în România decât la nivelul UE. România, Slovacia, Ungaria și Cehia au cele mai semnificative diferențe din UE între procentul tinerelor femei care nu studiază și nu lucrează și cel al tinerilor bărbați  aflați în aceeași situație.

La nivelul UE, aproximatv 1 din 6 (17,6%) din tinerii cu vârsta de 20-34 de ani nu sunt angajați sau înscriși la forme de învățământ. Procentul tinerilor bărbați în această situație este de 13,8%, iar al tinerelor, de 21,5%.

2021, anul prevenției în business. Ce soluții au companiile în dificultate pentru redresare? CITEȘTE ȘI 2021, anul prevenției în business. Ce soluții au companiile în dificultate pentru redresare?

Cele mai mari ponderi ale tinerilor de 20-34 care nu lucrează și nu studiază sunt în Italia (29,4%) și Grecia (25,9%). Locul al treilea este ocupat de Spania, cu un procent 22,3%, urmată de Bulgaria, cu 21,8%. Cele mai mici procente, de sub 10%, sunt în Suedia și Olanda.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
eurostat
tineri
nu lucreaza
nu stiaza
tineri someri
femei
barbati
someri romania
tineri romani