Peste 15.000 de medici au emigrat după aderarea României la Uniunea Europeană. Cum vrea statul să-i oprească

Peste 15.000 de medici au emigrat după aderarea României la Uniunea Europeană. Cum vrea statul să-i oprească
scris 17 mar 2022

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, afirmă că peste 15.000 de medici au emigrat după aderarea României la Uniunea Europeană, alături de alți profesioniști din domeniul sanitar. El consideră că, "pe lângă creșterea veniturilor acestei categorii, trebuie asigurate condiții de confort profesional" pentru ca profesioniștii din domeniul medical să rămână în țară.

Alexandru Rafila participă la reuniunea la nivel înalt privind sănătatea și migrația în Regiunea Europeană a OMS, eveniment organizat de Biroul Regional pentru Europa al organizației la Istanbul, Turcia, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO PROFIT NEWS TV Dan Suciu, BNR: Plafonarea prețurilor la energie va avea un impact uriaș asupra inflației. Așteptăm decizii! CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Dan Suciu, BNR: Plafonarea prețurilor la energie va avea un impact uriaș asupra inflației. Așteptăm decizii!

Potrivit Ministerului Sănătății, la întâlnirea participă miniștri de resort din Regiunea Europeană, experți internaționali, organizații partenere și state din Regiunile OMS Africa și Estul Mediteranei. Reuniunea are ca obiectiv coordonarea și integrarea acțiunilor guvernelor, ale societății civile și ale comunității internaționale privind acordarea asistenței umanitare și de sănătate refugiaților și migranților.

Ministrul român al Sănătății a participat la primul panel al conferinței și a abordat problema necesității unei strategii comune privind resursele umane în sănătate, deoarece accesul universal la servicii de sănătate nu va fi posibil dacă nu există profesioniști, inclusiv în zonele mai puțin dezvoltate.

"Peste 15.000 de medici au emigrat în alte țări după aderarea României la Uniunea Europeană. În plus, au emigrat și alți profesioniști din sistemul sanitar. Eu cred că trebuie să acționăm în două direcții atunci când vorbim de resursa umană din sistemul sanitar. Pe lângă creșterea veniturilor acestei categorii, trebuie asigurate condiții de confort profesional care să facă eficientă activitatea medicală, iar aceasta din urmă este esențială pentru a menține în țară profesioniștii sistemului”, a declarat Rafila.

În a doua parte a panelului, Alexandru Rafila a prezentat măsurile pe care Guvernul României le-a luat pentru accesul neîngrădit la servicii de sănătate al refugiaților din Ucraina și eforturile pe care Ministerul Sănătății le face pentru controlul tuberculozei, HIV și al bolilor prevenibile prin vaccinare în rândul acestora. Ministrul a reafirmat solidaritatea României cu victimele războiului din această țară.

Potrivit MS, Guvernul este direct implicat în furnizarea de ajutoare autorităților și cetățenilor ucrainieni și a pus la dispoziție platforma "Ucraina – Împreună ajutăm mai mult” prin care ofertele de asistență umanitară în care sunt centralizate și direcționate rapid către beneficiari.

Cetățenii ucraineni care ajung pe teritoriul României au același drepturi de a accesa serviciile medicale la fel ca și cetățenii români. România a pus, de asemenea, la dispoziție 3.300 de paturi care pot primi răniți din Ucraina în spitale din toate județele țării. De asemenea, toți cetățenii ucrainieni care sosesc în România vor beneficia de evaluarea stării de sănătate, de servicii complete de vaccinare și asistență de medicină dentară.

viewscnt
Afla mai multe despre
medici
ministrul sănătății