Percepția bucureștenilor: arhitectura, Centrul Vechi și viața de noapte atrag turiști, lipsa infrastructurii, aglomerația și mizeria vin alături

Percepția bucureștenilor: arhitectura, Centrul Vechi și viața de noapte atrag turiști, lipsa infrastructurii, aglomerația și mizeria vin alături
scris 22 ian 2020

Arhitectura, centrul vechi și viața de noapte reprezintă, în percepția respondenților unui studiu, principalele calități ale Bucureștiului pentru turiști, în timp ce lipsa unei infrastructuri corespunzătoare, aglomerația și mizeria sunt principalele minusuri identificate. Centrul vechi, casele vechi, în general, alături de Delta Văcărești, Dâmbovița și parcurile din București sunt principalele oportunități pentru turism, Bucureștiul fiind văzut ca un oraș competitiv în relație cu restul orașelor din România, mai ales din perspectiva oportunităților de afaceri, a posibilităților de petrecere a timpului liber și a oportunităților de educație și a dezvoltării economice.

Din analiza realizată de compania de cercetare de piață BrandBerry, la solicitarea Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR), reiese că majoritatea bucureștenilor, dar și majoritatea celorlalți locuitori ai țării, percep Bucureștiul ca având un potențial turistic foarte mare. Totuși, majoritatea respondenților consideră că promovarea orașului și informarea turistică sunt percepute ca total nesatisfăcătoare, obținând un scor de 4,5 respectiv 4,3 dintr-un maxim posibil de 10.

Urmărește-ne și pe Google News

Potențialul turistic al Bucureștiului este plasat de în treimea superioară a scalei de la 1 la 10, în care 1 reprezintă ”deloc” iar 10 reprezintă ”maxim”, cu un scor mediu de 7.86. Mai mult de 77% dintre respondenți au acordat potențialului turistic al orașului București o notă cel puțin egală cu 8 (din 10).

Cele mai apreciate trei servicii oferite de orașul București turiștilor sunt Night Life (posibilitățile de distracție oferite după ora 23), cu un scor de 8,44 din 10, oferta gastronomică, cu un scor de 8,13 din 10 și serviciile de cazare/hoteluri, cu un scor de 7.63 din 10. În același timp, cele mai puțin apreciate trei servicii oferite turiștilor de către București sunt: informarea turistică, cu un scor de 4,42 din 10, promovarea orașului, cu un scor de 4,56 din 10 și transportul public, cu un scor de 4,9 din 10.

Bucureștiul este perceput de locuitorii săi ca fiind ”aglomerat”, atribut care pune în umbră calitățile orașului. Elementele care ies în evidență sunt distracție, istorie, arhitectură și viață de noapte.

Complexul Therme din București a fost vizitat în 4 ani de la deschidere de 3 milioane români și 1 milion străini CITEȘTE ȘI Complexul Therme din București a fost vizitat în 4 ani de la deschidere de 3 milioane români și 1 milion străini

Majoritatea celor care au participat la studiu cred că viața de noapte, posibilitățile de distracție, afacerile, prețurile mici și Casa Poporului sunt principalele motive pentru care Bucureștiul este vizitat de turiști. În același timp, peste 37% dintre respondenți consideră că Bucureștiul nu este vizitat întrun număr și mai mare de turiști datorită lipsei promovării corespunzătoare și doar puțin peste 20% consideră că lipsa infrastructurii reprezintă un impediment în creșterea numărului turiștilor în București.

Într-o analiză de tip SWOT, respondenții au fost rugați ca, gândindu-se la potențial turistic al Bucureștiului, să identifice care sunt principalele calități, minusuri, oportunități și, respectiv, amenințări la adresa potențialului turistic al orașului. Astfel, sunt mult mai multe elemente la care Bucureștiul este perceput ca neperformant în comparație cu alte orașe din țară și obține sub 10% din mențiunile respondenților în ceea ce privește echilibrul dintre muncă și viața privată, calitatea vieții (în general), siguranța cetățenilor, mediul de locuire, signalistica stradală (ușurința de a te orienta ca pieton sau șofer), sănătatea locuitorilor, relațiile dintre locuitori și amabilitatea locuitorilor.

Studiul a fost realizat în perioada 1 Septembrie - 3 Decembrie 2019 prin metoda CAWI, pe un eșantion validat de 655 respondenți cu vârsta între 18 și 65 ani, ponderat conform datelor oficiale ale INS și are o marjă de eroare calculată de ±3,8%.

viewscnt
Afla mai multe despre
bucuresti
turisti
studiu