„Menționăm că plata pensiilor de serviciu se suportă atât din Bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS), cât și din Bugetul de stat (BS), astfel: pentru partea din pensie aferentă sistemului contributiv (calculată pe baza punctajului mediu anual) plata se realizează din Bugetul asigurărilor sociale de stat, iar diferența dintre pensia de serviciu (stabilită în conformitate cu legea specială) și pensia aferentă din sistemul public de pensii se realizează din Bugetul de stat”, explică CNPP.
Cea mai mare pensie specială este în valoare de 69.343 de lei, valoare brută. Din acești bani, 21.085 de lei sunt acoperiți de anii de contribuție, în timp ce 48.258 sunt bani de la bugetul de stat (componenta specială), arată Cotidianul.
A doua cea mai mare pensie specială ajunge la 63.842 de lei. Din suma întreagă, 10.142 de lei reprezintă anii de contribuție, iar 53.700 de lei sunt acoperiți de bugetul de stat.

Sursa tabel: Cotidianul
62.783 de lei este a treia cea mai mare pensie specială, tot de fost magistrat, ca și celelalte. 7.055 de lei este suma asigurată de anii de contribuție, în timp ce 55.728 de lei de la bugetul de stat.
Sub 10.000 de lei partea de bani din anii de contribuție mai întâlnim la a cinciea pensie specială ca valoare. Din cei 60.465 de lei pensie brută, 8.963 de lei sunt partea contributivă, iar 51.502 de lei sunt de la bugetul de stat.
În cazul unor pensii, cum este cazul fostului magistrat care încasează a șasea cea mai mare pensie specială, partea de contributivitate este zero. Așadar, toți cei 59.233 de lei sunt de la bugetul de stat, nimic pe bază de ani de contribuție.
Curtea Supremă vede altceva
ÎCCJ a solicitat și a primit o „expertiză de specialitate independentă”. Aceasta arată că „Guvernul Bolojan anulează pensia de serviciu și nesocotește grav drepturile dobândite din contribuțiile sociale”. Expertiza a fost realizată la solicitarea comună a ÎCCJ și a instanțelor inferioare în grad, a precizat Lia Savonea, șefa ÎCCJ, pentru Cotidianul.
ÎCCJ susține că toate calculele arată, pe toate ipotezele, că pensia specială va fi mai mică decât cea pe contributivitate.
Pentru magistrații de la judecătorii/parchetele de pe lângă acestea, cu 36% mai puțin. Pentru cei de la tribunale/parchetele de pe lângă acestea cu 35% mai puțin. Pentru cei de la curțile de apel/parchetele de pe lângă acestea cu 33% mai puțin. Pentru judecătorii ÎCCJ cu 51% mai puțin.
În urma demersului, CCR a decis amânarea cauzei pentru 11 februarie. După doar jumătate de oră de la începerea ședinței, CCR a transmis că amână pronunțarea pe proiectul de reformă a pensiilor speciale. Motivul: „având în vederea cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei”.
















