Părinții copilului decedat lângă o sondă OMV Petrom cer daune de un mld de euro, cât vânzările pe un trimestru

Părinții copilului decedat lângă o sondă OMV Petrom cer daune de un mld de euro, cât vânzările pe un trimestru
scris 9 ian 2016

Părinții copilului decedat, în 2014, lângă o sondă de țiței, aparținând OMV Petrom, s-au constituit parte civilă în procesul penal în care compania este acuzată de ucidere din culpă și cer daune de un miliard de euro, potrivit informațiilor Profit.ro. Suma este comparabilă cu vânzările totale ale companiei, din trimestrul al treilea al anului trecut, care s-au ridicat la 4,8 miliarde lei.

"În legătură cu pretențiile părților civile Furcelea Elena și Furcelea Constantin Cristian, în dosarul penal nr. 23637/281/2015 al Judecătoriei Ploiești, vă comunicăm că acestea se ridică la suma de 1.000.000.000 euro", au transmis, la solicitarea Profit.ro, reprezentanții Judecătoriei Ploiești, pe rolul căreia se află dosarul respectiv.

Urmărește-ne și pe Google News

OMV Petrom a fost trimisă în judecată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) pentru ucidere din culpă în cazul decesului unui minor din Prahova, care a murit în februarie 2014 după ce a inhalat gaze dintr-o conductă legată de o sondă de exploatare a țițeiului aparținând companiei, procurorii susținând că locul nu era împrejmuit și nici semnalizat corespunzător.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
CET Govora vrea să recupereze plăți de 4,1 mil. lei declarate nelegale de ANAF, în special către avocați CITEȘTE ȘI CET Govora vrea să recupereze plăți de 4,1 mil. lei declarate nelegale de ANAF, în special către avocați

Astfel, potrivit PICCJ, la data de 27 februarie 2014 a fost identificat cadavrul minorului F.M.I., la aproximativ 17 centimetri de capătul liber al unei conducte ce deriva din coloana de exploatare a unei sonde de extracție a țițeiului aparținând SC OMV Petrom SA, situată la circa 100 de metri de ultima casă a satului Ariceștii Rahtivani, județul Prahova, sat în care locuia minorul.

Procurorii susțin că, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că moartea minorului a fost violentă și s-a datorat insuficienței respiratorii survenite în cursul unei intoxicații acute, accidentale, cu gaze de sondă, eliberate în atmosferă prin derivația din coloana de exploatare a sondei Ariceștii Rahtivani.

Potrivit aceleiași surse, inhalarea de către victimă a gazelor de sondă ar fi fost posibilă întrucât locul în care se aflau ventilul și capătul derivației din coloana de exploatare a sondei Ariceștii Rahtivani "nu era împrejmuit și nici semnalizat în mod corespunzător așa cum inculpata, societatea comercială anterior menționată, ar fi trebuit să procedeze".

Șeful CSM a terminat Dreptul la 29 de ani, iar anterior a lucrat la Uzina Mecanică Ștei CITEȘTE ȘI Șeful CSM a terminat Dreptul la 29 de ani, iar anterior a lucrat la Uzina Mecanică Ștei

"Astfel, inculpata SC OMV Petrom SA, prin nerespectarea dispozițiilor legale și a normelor și măsurilor generale de comportament uman adecvate activității desfășurate, respectiv prin neîmprejmuirea cu gard a beciului sondei mai sus menționate, a permis deschiderea ventilului de la derivația din coloana de exploatare a sondei (de către o persoană rămasă neidentificată), făcând posibilă pătrunderea minorului în perimetrul ce ar fi trebuit să fie complet închis și încuiat, fapt ce s-a soldat cu decesul victimei, ca urmare a inhalării de către aceasta a gazelor eliminate în atmosferă", se mai afirmă în comunicatul PICCJ.

În opinia procurorilor, "normele și măsurile la care am făcut referire recomandau instalarea unor bariere de protecție acolo unde amplasamentele nesupravegheate se află aproape de o așezare umană, având rolul de a preveni vătămarea corporală a unor persoane sau pierderea de vieți omenești, norme a căror nerespectare a condus la decesul minorului F.M.I.".

Procurorii nu precizează dispozițiile căruia act normativ în vigoare au fost încălcate de către OMV Petrom prin neîmprejmuirea cu gard a beciului sondei în care minorul decedat a inhalat gaze în doză letală, respectiv ce act cu putere de lege impunea împrejmuirea acestui tip de instalație.

Parchetul anchetează incidentul aviatic de la Cluj-Napoca CITEȘTE ȘI Parchetul anchetează incidentul aviatic de la Cluj-Napoca

OMV Petrom a transmis, la solicitatea Profit.ro, că este nevinovată în cazul minorului decedat lângă o sondă petrolieră din Prahova, pentru care a fost trimisă în judecată cu acuzația de ucidere din culpă, și că pe tot parcursul urmăririi penale a colaborat cu procurorii, oferind toate informațiile și documentele necesare. Compania a adăugat că depune toate eforturile pentru identificarea persoanei care a deschis ventilul sondei, act care a permis pătrunderea victimei în beci și ulterior intoxicarea acesteia cu gaze.

"Compania a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni din culpă în cazul unui accident regretabil care a avut loc în februarie 2014, lângă o sondă de producție din Ariceștii Rahtivani, județul Prahova. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive de către instanța de judecată, compania beneficiază de prezumția de nevinovăție și va acționa în vederea demonstrării nevinovăției sale. Pe tot parcursul urmării penale compania a colaborat cu organele de urmărire penală, oferind toate informațiile și documentele necesare. Compania va solicita în continuare și va depune toate eforturile în vederea identificării persoanei care a deschis ventilul sondei", au declarat, pentru Profit.ro, reprezentanții OMV Petrom.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Ploiești pe 30 decembrie 2015. În dosar figurează, ca reprezentanți legali ai inculpatei OMV Petrom SA, membrii directoratului companiei, respectiv directorul general Mariana Gheorghe, alături de directorul financiar Andreas Matje, directorul de explorare și producție Gabriel Selinschi, directorul de rafinare și marketing Neil Anthony Morgan și directorul responsabil cu activități downstream pe partea de gaze naturale, Lăcrămioara Diaconu-Pințea.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv petrom
petrom
minor decedat sonda omv petrom
omv petrom ucidere din culpa