Guvernul va elimina obligativitatea plății CASS pentru persoanele fără venituri

Guvernul va elimina obligativitatea plății CASS pentru persoanele fără venituri
scris 6 ian 2016

Guvernul va introduce, până la sfârșitul lunii ianuarie, o serie de modificări în noul Codul Fiscal, printre care și eliminarea obligativității persoanelor fără venituri de a plăti contribuția de asigurări de sănătate.  Executivul va schimba astfel deja Codul Fiscal abia intrat în vigoare la 1 ianuarie, după ce vechiul Cod a fost modificat de 95 de ori pe parcursul a 12 ani.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat, miercuri, că obligativitatea acestei plăți și mai ales obligativitatea declarării veniturilor, introdusă de art. 180 al Codului Fiscal, ridică probleme de constituționalitate.

Urmărește-ne și pe Google News

Curtea Constituțională a României (CCR) a emis două decizii - numărul 1.394 din 2010 și 395 din 2011 - prin care a admis excepția de neconstituționalitate a articolului din Legea sănătății 95/2006, potrivit căruia plata CASS nu poate fi calculată la o bază inferioară valorii salariului  minim. Din acest motiv, persoane care au obținut venituri de câțiva lei, de exemplu, din dividende la SIF-uri, au fost obligate să plătească CASS la salariul minim lunar. Deciziile CCR nu au fost preluate în legislație, modificările operate de către autorități menținând prevederile declarate neconsituționale. În decizia din 2011, CCR chiar amintește că decizia sa din 2010 nu a fost respectată. Prevederile din Legea sănătății au ajuns în 2012 în Codul Fiscal, prin integrarea capitolului referitor la contribuții sociale. Ulterior, Fiscul a emis decizii de impunere pentru persoane care nu aveau venituri din salarii, pensii, indemnizații, dar aveau câștiguri din dobânzi sau dividende. La începutul anului trecut, această acțiune a stârnit nemulțumiri și Guvernul a acordat, în iunie 2015, o amnistie și pentru această categorie de persoane.

Paradoxul taxării fără venituri: apar obligații noi, deși anomalia a fost recunoscută prin amnistie CITEȘTE ȘI Paradoxul taxării fără venituri: apar obligații noi, deși anomalia a fost recunoscută prin amnistie

Miercuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului a arătat că suspiciunea de neconstituționalitate ține de constrângerea persoanelor, care nu doresc să beneficieze de sistemul public de sănătate, să-și declare veniturile.

"Guvernul urmărește reducerea caracterului imperativ al acestei prevederi, pentru că sunt situații în care nu se justifică", a arătat Suciu.

Potrivit acestuia, doar persoanele care doresc să reintre în sistemul public de sănătate sau să beneficieze de aceste servicii publice ar trebui să fie obligate să își declare veniturile și să plătească, în funcție de acestea, contribuția de sănătate aferentă.

Suciu a mai arătat că eliminarea obligativității persoanelor fără venituri de a-și depune declarația de venit și a plăti contribuția aferentă salariului minim nu are un impact bugetar, aceste eventuale contribuții nefiind luate în calcul la elaborarea bugetului pe 2016.

Mai mult, potrivit datelor Guvernului, obligativitatea declarației și contribuțiile strânse astfel nu fac decât să încarce activitatea ANAF și nu sting nici măcar costurile administrative necesare în acest scop.    

viewscnt
Afla mai multe despre
guvern
cas
sanatate
contributii
cod fiscal